Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

peste puţine zile a şi murit”. Moartea lui Teodor pune la grele încercări viaţa fiului său; Constantin
începe de acum o viaţă de soldat rătăcitor. Trece în Polonia şi se înrolează în armata leşească.
Dimitrie Cantemir povesteşte astfel: „Constantin Cantemir, cînd a ajuns la 15 ani după moartea
părintelui său şi pierderea desăvîrşită a stăpînirilor sale, părăsindu-şi ţara, s-a dus în Polonia la
regele Cazimir. Pe vremea aceea era război necontenit între poloni şi svezi, cu dese lupte în care
Constantin, deşi încă tînăr, a dat polonilor dovezi care nu sînt fără preţ, de virtute şi de bărbăţie.”
Iată deci confirmată informaţia dată de Neculce, că a servit în armata polonă. Datorită
calităţilor lui militare, a ajuns comandantul moldovenilor care se găseau în număr mare în oastea
polonă; moldovenii refugiaţi în Polonia formau o cavalerie uşoară, al cărei comandant era
Constantin Cantemir. „De aici - mărturiseşte Dimitrie - a cîştigat foarte multă trecere la rege şi la
hatmanul cel mare Sobieschi, şi nu mult după aceea a căpătat sarcina de căpitan peste 1.000 de
ostaşi de armătură uşoară, ceată care era alcătuită din moldoveni. (Şi Sienkievicz în romanele sale
istorice aminteşte de ostaşii moldoveni.) În această dregătorie a slujit regelui Poloniei cu credinţă şi
faimă mare 17 ani întregi.”
În această vreme Constantin Cantemir a trecut prin o mulţime de aventuri militare: atacul de
la Thorn (Cantemir era stegar), cînd are un duel cu 2 ofiţeri suedezi deodată; „altădată, fiind chemat
în fruntea oştii la o luptă în doi de un ofiţer sved, în faţa regimentelor îl dă jos de pe cal pe sved şi-l
aduce prins căpeteniei sale”. Noi facem din povestirea lui Dimitrie Cantemir pentru viaţa tatălui său
povestea întregii emigraţii moldovene din Polonia, în sfîrşit, în 1664, obosit de lupte, revine în ţara
strămoşilor săi. Dar în Moldova nu se împacă: el era învăţat să ducă viaţă de soldat. De aceea trece
în Ţara Românească, unde domnea Grigore Ghica. Intră în serviciul acestuia şi repede se distinge -
la o vînătoare - ca bun ochitor. Grigore Ghica îl face ceauş spătăresc, adică ajutor de hatman. Stă în
Ţara Românească pînă la 1663. Se ilustrează, în această vreme, prin alte isprăvi militare - minunate
pentru cine ar vroi să romanţeze viaţa acestui soldat rătăcitor. Săvîrşeşte în vremea aceasta slujbe
foarte primejdioase. Astfel, este trimis de Grigore Ghica să spioneze în Bugeac. Constantin
Cantemir se încumetă, cercetează Bugeacul singur şi aduce de acolo şi un prins, pe o căpetenie
tătărească, un mîrzac. Se întîmplă însă fuga lui Grigore Ghica. Cantemir trece şi el în Moldova şi
ajunge în slujba lui Eustratie Dabija. I se dă Isprăvnicia Ţinutului Codrului la graniţă, unde slujiseră
şi strămoşii săi.
Cînd se întoarse însă Grigore Ghica în Bucureşti, se duse şi Cantemir să se apere de o acuzaţie
ce i se adusese de către acesta. Se întîmplase că la fuga din domnie a lui Ghica, un slujitor îi furase
acestuia parte din vistierie. Cantemir, bănuit de complicitate cu acest slujitor, nu avusese cum să se
apere. Cînd află că Ghica s-a întors în domnie, Cantemir vine şi se dezvinovăţeşte; dar deşi domnul
îl iartă, el nu mai rămîne mult în Ţara Românească şi se reîntoarce în Moldova … „ori din iubire
pentru ţara sa, ori pentru nesfîrşitele griji pe care le îndurase în rătăcirile sale...”
Acum are de la Dabija Vodă, pe lîngă paza Ţinutului Codrului (Isprăvnicia) şi Vornicia
Bîrladului - supravegherea graniţei spre Bugeac. La curtea lui Dabija a dus-o bine: „A trăit astfel în
domnia acestuia şi la curte, între boieri, în cea mai mare cinste, tuturor fiind iubit şi cu plăcere.
Şăvîrşia cu grăbire şi înţelepciune orice treburi, ori ale obştii ori îndeosebi ale domnului, şi mai ales
la întîlniril e cu tătarii, care se chiamă la dînşii Ilim, toată povara lucrurilor se sprijinea numai pe
dînsul. Căci nu mai puţin tătarilor decît moldovenilor se socotea că le este drept judecător al
lucrurilor şi treburilor.”
Cantemir este un admirabil guvernator de provincie mărginaşă. Acest soldat bătrîn unea în
sine experienţa cu energia cutezătoare. Tătarii nu numai că se temeau de el, dar şi ascultau de
înţelepciunea lui.
În anul 1665 murind Dabija, vine la tronul Moldovei Duca-Vodă, „care-i încredinţează lui
Cantemir aceeaşi cîrmuire a Cedrului şi strîngerea dărilor de la acele ţinuturi, precum şi apărarea
graniţelor de către tătarii Nogai care veneau din nou”. Deci, din nou soldat de frontieră. Sub Duca a
doua oară (1668-1672), Constantin Cantemir apără Curtea contra răsculaţilor orheieni şi lăpuşneni,
îi respinge şi-i aduce la ascultare. Duca Vodă îl face mare clucer. În călătoria pe care o face sultanul
Mohamed la Cameniţa, clucerul Cantemir îi este ataşat ca însoţitor (călăuză). Experienţa lui
ostăşească, cunoaşterea drumurilor, a lucrurilor şi a oamenilor, priceperea lui în treburile leşeşti şi