Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a IV-a
V-am spus încă din introducerea acestui curs că turcii au ştiut să profite în această a doua
jumătate a veacului al XVII-lea de conflictele austro-franceze şi de neunirea creştinilor pentru a
relua înaintarea lor pe Dunăre. Asistăm astfel la o adevărată renaştere militară otomană care se
orientează către centrul Europei şi către Viena, obiectivul de odinioară al lui Soliman Magnificul.
Trebuie să vă spun însă că turcii erau departe acum, în vremurile lui Mohamed al IV-lea, de puterea
şi înflorirea pe care o avuseseră sub domnia lui Soliman. Numai imposibilitatea de fapt în care se
găseau austriacii de a se ocupa de frontul oriental - din pricina politicii imperialiste franceze - le
dădea iluzia atotputerniciei. Nu mai puţin, interesele diplomaţiei franceze - din ce în ce mai
influentă la Stambul - sileau pe turci la această mare acţiune militară împotriva imperiului german.
(Atunci au desfăşurat agenţii diplomatici ai lui Ludovic al XIV-lea o activitate extraordinară pentru
a împiedica cruciada visată de Sobieschi. Împiedicînd cruciada ei au înlesnit dezlănţuirea ofensivei
turceşti.)
Şi, în sfîrşit, nu trebuie să uităm acţiunea rebelilor unguri. De vreme îndelungată ungurii se
găseau în plină răscoală împotriva Austriei. Dar, începînd din anul 1678 această mişcare intrase pe
mîna tînărului şi viteazului conte Emerik Tököly care, sprijinit la rîndu-i şi de turci şi de francezi,
reorganiza trupele răsculaţilor şi insuflîndu-le un adevărat fanatism reuşi să înfrîngă în cîteva
rînduri trupele austriace. În anul 1682 intervine chiar un tratat formal între Tököly şi Poartă. Turcii
promit rebelului stăpînirea Ungariei superioare cu deplină libertate religioasă şi cu singura obligaţie
a unui tribut de 40.000 lei anual. Curînd după ce făcură înţelegerea cu Tököly, turcii din Buda, uniţi
cu răsculaţii unguri, începură atacurile, în vreme ce sultanul, împins îndeosebi de vizirul Cara
Mustafa mobiliza marea oştire destinată atacului asupra Vienei. Între cei chemaţi să ia parte la
această mare campanie erau şi domnii români Şerban Cantacuzino şi Gheorghe Duca al Moldovei.
Campania făcu să înceteze pentru moment nu numai conflictul dintre Apafi şi Şerban, dar şi acela
dintre Şerban şi Duca (deşi tocmai în acest răstimp Şerban adăpostea la curtea sa o numeroasă
emigraţie moldovenească a boierimii din Ţara de Jos în frunte cu Constantin Cantemir, pe care
ambiţiosul domn muntean îl păstra pe lîngă sine, pentru proiecte de viitor, aşa cum păstra, dealtfel,
pe Gheorghe Brancovici şi pe nobilul secui Csáki).
Iată cum înfăţişează cronicarul muntean Radu Popescu marea ridicare de oştiri turceşti la care
din ordin participă şi domnii români: „... într-al cincilea an al domniei lui Şerban Vodă, au rădicat
Sultanul Mehmet Turcul oaste mare împotriva nemţilor, fiind împărat nemţesc Leopold, poruncind
hanului să ridice toată tătărimea de pretutindenea, aşişderea turci de la Răsărit şi de la Apus au
rădicat, deci domnii rumâneşti amîndoi groful unguresc şi Tukeli groful cu oastea lui şi toţi s-au
împreunat la Veligradul turcesc, acolo au rămas împăratul turcesc iară Kara Mustafa Vizirul luînd
toate oştile s-au dus drept la Beciu unde este scaunul lui Kesar Leopold, şi de toate părţile bătea
cetatea. Iar pre tătari i-a slobozit în pradă, cît au ajuns cu cale de trei zile mai sus de Beciu, şi
mulţime de oameni au tăiat şi au robit; că era nemţii neînvăţaţi de a vedea robind, ci sădea toţi pren
casele lor, pre carele găsindu-i, i-au tăiat, i-au robit cumplit. Leopold Cesariul văzînd această nevoie
mare ce căzuse pre ţara lui, neîncredinţîndu-se numai pre oştile lui, au trimis de grab la Sobieschi
Craiul leşăsc şi la toţi leaşii cu rugăciune, să facă bine să-l ajute la aciastă primejdie ce i-au venit, şi
îndată s-au rădicat Craiul cu 30 000 de leaşi, oaste aleasă, şi au venit de s-au împreunat cu ostile
nemţeşti, fiind cap tuturor oştilor Craiul, s-au pornit către turci, pre carii găsindu-i suptu Beciu,
prinzînd şi turcii veste, s-au gătit de răsboiu, şi le-au eşit înainte să nu-i lase să vie la cetate pînă vor
lua cetatea, că o slăbise rău cu tunuri, cu lagomuri, ce-i dedese în 63 de zile; dar nu i-au putut opri,
ci dînd răsboiu tare în 5, 6 ceasuri au biruit creştinii pre turci...” 39
Şerban Vodă cu oastea munteană s-a întîlnit cu trupele moldovene comandate de Duca Vodă
după trecerea Dunării pe la Buda. Iată ce ne spune în această privinţă cronicarul moldovean:
„Mers-au Duca Vodă prin Ţara Muntenească pre la Ruşava, şi de acolo au trecut peste munte
şi au mers la Sebeş în sus prin Lugoş, prin Temişvar, prin Sarvaşi, prin Solnok, peste apa Tisei şi de
39 Magazin Istoric, II, p. 27-28.