artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

gicæ, punctatæ de „mari momente“ convenflionale: procesul, flashback, moartea lui
Dej, venirea la putere, discursul din 1968, vizita lui Nixon în România, vizita la Beijing,
planul capitalei, vizite de lucru locale etc. Problema e cæ nici mediul vizual, nici
personalitatea lui Ceauøescu nu se supun acestei intuiflii: în primul rînd, filmul nu dezvæluie
prea multe lucruri noi, nu aratæ nicio deosebire esenflialæ între Ceauøescu din
viafla privatæ øi Ceauøescu din funcflia publicæ, ci dimpotrivæ, o dedicaflie totalæ cel
puflin stînjenitoare, în comparaflie cu etica actualæ a muncii, inclusiv între politicieni,
ba chiar øi ceea ce ar fi numit, în orice alt caz, bunæ-credinflæ øi fidelitate. Nu e dezvæluit
ori nu se face aluzie la niciun fel de „dirt“ øi, departe de a apærea ca bolnav mintal
sau retardat, Ceauøescu pare a fi chiar un tip meditativ, ale cærui convingeri politice
constituie adeværata sa pasiune (vezi scena discursului de ziua sa). Ca urmare, Ceauøescu
„iese“ din biografia sa ca un fel de întrupare a acelui ideal al modernitæflii, subiectul
transparent. În ciuda eliminærii elementelor romanflate clasice din biografia sa
(tinereflea revoluflionaræ, închisoarea, povestea de dragoste cu Elena), efectul neprevæzut,
dar incontestabil, e umanizarea lui Ceauøescu, în sensul instalærii unei familiaritæfli
cu „dictatorul“ care contrazice mecanismele de distanflare ale ideologiei
anticomuniste, deja încetæflenite în structurile de percepflie ale subiectivitæflii de
tranziflie. Filmul dizolvæ, astfel, acea taræ a anticomunismului postcomunist, explicarea
negaflionistæ a comunismului ca „nebunie“ ori „lipsæ de sens“.
În al doilea rînd, figura lui Ceauøescu nu se supune teleologiei negative aøteptate,
acelei metanarafliuni a decadenflei, dupæ cum recunosc chiar critici anticomuniøti:
„fostul dictator comunist apare într-o luminæ surprinzætoare“; „Pentru cineva care
s-a næscut recent øi nu øtie istorie, Ceauøescu pare din aceste imagini un om patriot,
de bunæ-credinflæ, simpatic, un precursor al noii Europe, poate chiar cult“; „Cum
«iese» Ceauøescu par lui-même? Neaøteptat de complex!“ Un singur critic a încercat
sæ vadæ în film confirmarea orizontului sæu de aøteptare, printr-o caracterizare
indirectæ a lui Ceauøescu: „o felie de istorie în reprezentarea unui narator din ce
în ce mai necreditabil“. Pînæ øi scenele ridicole, precum vizita pregætitæ a øefului statului
la un magazin de pîine, nu aratæ atît iraflionalitatea ori bula ficflionalæ în care s-a
adîncit dictatorul, cît pliurile interne ale puterii, modul esenflialmente neomogen de
articulare a puterii statale.
De partea celor care nu prefluiesc avangarda sau „arta cinematograficæ“ în sine, aceastæ
contrazicere a orizontului de aøteptare a generat critici foarte dure, venite chiar din
partea unor colegi de breaslæ: „Da’ unde e calvarul nostru? Nu de alta, dar sæ îl arætæm
øi lor? Unde sunt cozile? [...] 40.000 euro sunt prea mulfli bani pentru chestii puse
gratis la dispoziflie. [...] Da, e un documentar de cacao [...] iar Ujicæ e øi mai ræu
[...] a bægat în buzunar o pælærie de bani færæ sæ facæ nimic“. 8 Pentru alfli spectatori
care percep lucrurile în acelaøi orizont de aøteptare al anticomunismului, departe
de a „nu face nimic“, Ujicæ e diabolic: „Montajul e fæcut sæ îmblînzeascæ aceastæ imagine
a prostiei øi sæ ne facæ sæ credem cæ Ceauøecu [sic] a fost un politician profesionist,
ca øi cum profesionalismul ar fi o scuzæ“; „filmul æsta e un desert frugal pentru
scena
ition is that these unseen, not shown moments will reveal cracks in
the armor of the dictator, his true face, and his gradual fall into paranoia,
the detachment from the world of the autocratic dictator.
Thus, the horizon of expectation is predictable and uncontroversial,
and is even reinforced by the narrative thread, which is very simple,
editing the material according to a chronological pattern punctuated
by conventional “great moments”: the trial, flashback, the death
of [previous CP leader] Dej, the coming to power, the 1968 speech,
Nixon’s visit in Romania, Ceauøescu’s visit to Beijing, the urban plan
of Bucharest, official visits at working places etc. The problem is that
neither the visual medium nor Ceauøescu’s personality match that
intuition: firstly, the film does not reveal many new things, showing
no essential difference between Ceauøescu’s private life and Ceauøescu
in public office, but rather a total dedication, which is at least
embarrassing compared to contemporary work ethics (including
those of politicians), and even what would be called in any other
case good faith and loyalty. No “dirt” is disclosed or hinted at, and
far from appearing as mentally ill or retarded, Ceauøescu seems like
a pensive person, whose political convictions are his true passion
(see the speech on his birthday). As a result, Ceauøescu “comes out”
of his biography as a kind of embodiment of that ideal of modernity,
the transparent subject. Despite the elimination from his biography
of the classical romantic elements (revolutionary youth, prison,
romance with Elena), the unpredictable, but undeniable effect is
Ceauøescu’s humanization, in the sense of acquiring a familiarity
with the “dictator” that contradicts the mechanisms of distancing
of the anti-communist ideology, already established in the structures
of perception of the subjectivity of transition. Thus, the film dissolves
that post-communist anti-communist default, the negationist explanation
of communism as “madness” or “non-sense”.
Secondly, Ceauøescu’s figure does not match the expected negative
teleology, the meta-narrative of decay. Even the anti-communist critics
have acknowledged it: “the former dictator appears in a surprising
light”; “for someone born recently and who knows no history,
in these images Ceauøescu seems a patriotic man, of good faith, likeable,
a precursor of the new Europe, even a cultivated man”;
“How does Ceauøescu par lui-même ’come out’? Unexpectedly complex!”
Only one critic tried to see in the film the confirmation of his
own horizon of expectations, through an indirect characterization of
Ceauøescu: “a slice of history in the representation of an increasingly
un-creditable narrator”. Even the ridiculous scenes, such as the
staged presidential visit to a bread shop do not so much show the
irrationality or the fictional bubble in which the dictator submersed
himself into, but the internal folds of the power, the essentially nonhomogeneous
mode of articulation of state power.
For those who do not appreciate avant-garde or “art cinema” in
itself, this contradiction of the horizon of expectations has generated
very harsh criticism, coming from professional colleagues: “But where
is our Calvary? If for no other reason, at least to show it to them, too?
Where are the queues? . . . 40,000 Euros is too much money for stuff
made available free of charge. . . . Yes, it’s a shitty documentary . . .
and Ujicæ is even worse . . . to put in his pocket a hat full of money
101