artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

lui performativ de sens este sæ fie de întreg fenomenal coerent, pus aøa
în forma proprie, al materialului politico-istorico-vizual înfæfliøat. Cæci altfel,
imaginile øi secvenflele sale ar fi doar un colaj, øi-atît.
Dar decisiv ræspunzætoare pentru înnodarea lisæ dintre istoric, politic øi
vizualitatea prin care nexul acesta se aflæ suturat øi pus în formæ (figurat)
este de fapt „ideea esteticæ“ a filmului (conceptul lui „poetic“ sau øi
„hipotipoza“ temei sale – pentru a continua sæ vorbim kantian): tramarea
expunerii documentare ca „autobiografie“ narativ-cinemat(ograf)icæ
post-mortem a dictatorului. Procedural, expresia ei e obflinutæ cum nu
se poate mai simplu, mai economicos. Prin efectul de „buclæ“ realizat de
simetria secvenflelor de început, respectiv de sfîrøit. Eficienfla e enormæ,
fiindcæ decizia auctorialæ care a dus la el e ceea ce înscrie în materialul
folosit autoreflexivitatea punerii sale în formæ, ce se propagæ apoi în toate
elementele sale. De fapt, material, este (o) aceeaøi scenæ, cea „de la proces“,
însæ tæiatæ – pentru ca „a doua parte“ ai ei, rezultatæ aøa, sæ fie datæ
(prezentatæ) abia la urmæ. Iar între ele avem pur øi simplu un „insert“.
Alcætuit din sumedenie de alte documente filmate øi avînd rolul unui lung
„flashback“, el recompune cvasiliniar, „cronologic“ (dacæ nu luæm în seamæ
alternanflele impuse de dihotomia politicæ internæ sau externæ), istoria-frescæ
vizualæ a domniei. „Narafliunea“ ei e obflinutæ exclusiv din
(re)montarea, calculatæ prin tæieturi, respectiv racorduri de filmæri oficiale
øi cîteva filmæri private (nici nu atît de multe sau de indiscret revelatoare
pe cît, poate, ne-am aøtepta). Dar, nu mai puflin, prin reasamblarea, printre
ele, de resturi recuperate – øi restituite aøa, în aceastæ monturæ ineditæ
pînæ acum – din ceea ce odinioaræ (sau eventual la prima folosire a
filmærilor) fuseseræ deja fragmente de material tæiate – „cæzute la montaj“.
Ceva ce, atunci, „trebuise“, obligatoriu, sæ cadæ, iar væzînd fragmentele
acum, se øi înflelege clar de ce: fie fiindcæ nu corespundeau
prescripfliilor formale ori de conflinut ale genului „actualitæflilor“ controlate
oficial (gen supradeterminat politico-ideologic, propagandistic etc.),
fie au fost considerate filmare „de rezervæ“, „de ambianflæ“ ori pur øi simplu
„umpluturæ“: „capete“ de înregistrare „propriu-zisæ“, „bunæ“; ori chiar
filmare „în gol“, „parazitæ“, „în plus“ etc. Interesant e cum, în narafliunea
obflinutæ astfel – pur procedural –, aceste foste „resturi“ devin conectori
naratologici, operatori diegetici cu drept deplin øi, astfel, lianfli structurali
ai fluxului narativ, respectiv parte a intrigii acestuia…
Montaj contra montaj, aøadar, într-o subliniere strict vizualæ a naturii de
montaj, constitutivæ pentru ceea ce este filmul acesta (dar desigur cæ,
în fond, oricare). E totuøi uimitoare observarea felului cum ceea ce „vorbeøte“
efectiv dinæuntrul filmului, prin procedeul mizanscenei sale, este,
în genere øi exclusiv, montajul. Ceea ce e totuna cu a remarca forfla ilo-
118
cuflionaræ de (re)semnificare a tæieturii în sine; puterea ei autosuficientæ
de re-marcæ, de comentare tæcutæ øi astfel de e-videnfliere („reliefare“
øi „gravare“… pe retinæ) a patenflei sensului a ceea ce tocmai se vede…
E atît de puternicæ øi autosuficientæ, încît pofli presupune cæ faflæ de ea
orice comentariu explicit – rostit „din off“ ori text – ar fi fost mai mult
decît de prisos pentru integritatea „puræ“ a ce a vrut cineastul sæ arate,
øi i-a øi izbutit. Aici, în legaturæ cu aceastæ autoreflexivitate, este de revenit
øi de notat din nou la adeværata sa valoare (prestanflæ, forflæ, virtuozitate)
munca vizualæ asupra materialului vizual pe care Andrei Ujicæ o poate
face øi pe ea vizibilæ. Alegînd sæ nu facæ „altceva“ decît sæ prezinte din
nou, sæ re-prezinte, un material (istoric øi politic) deja filmat, dar dezamorsîndu-i
øi neutralizîndu-i într-un fel pur procedural fosta funcflie
politico-ideologicæ, ceea ce ræmîne, net øi pur, în urma acestei recadræri
e chiar tematizarea a ce este vizual-istoric, ca atare, dintr-un material
filmat la un moment dat; în dublul sens pe care categorializarea o cere:
vizualizarea a ce este istoric în niøte imagini în care istoria însæøi se dæ,
înainte de toate, la modul vizual. Cu alte cuvinte, felul de film realizat
de Andrei Ujicæ e, literal øi material, optic, nu doar prin echivoc lexical,
øi mediul unei reflecflii riguroase despre reprezentarea istorico-politicæ
tout court øi posibilitatea de a o expune. E øi un fel liminal de a ne pune
sub ochi reprezentarea istoricitæflii in nuce: contemporaneitatea sa, sau
co-temporalitatea ei cu noi øi a noastræ cu ea. Privind la film øi flinînd cont
de ce vedem (înregistrarea unor fragmente de istorie, una în cea mai
mare parte politicæ), ne uitæm øi la felul în care, simultan, ne formæm øi
ne este format – vizual – raportul cu istoria în mers øi în formare; propria
contemporaneitate cu aceastæ in-formare se marcheazæ (pe sine)
aici. Adicæ, este vorba, mi se pare, de plæmædirea raportului cu istoria,
de surprins în ceea ce este cel mai viu øi mai nevralgic azi în asta, dacæ
nu închidem ochii în fafla evidenflei cæ, în conøtiinfla comunæ, azi, percepflia
istoricæ se construieøte covîrøitor vizual. Or, în legæturæ cu imaginea
în genere, asta a fost, istoric, øi ræmîne în continuare ceva politic…
Efectul de ansamblu? „Discursul“ real-închipuit (însæ ireproøabil verosimil,
în sensul Poeticii lui Aristotel – al „poeziei“ mai adeværate ca istoriografia
–, sau în felul discursurilor de personaj istoric la Tucidide…), ca øi
înfæfliøarea acfliunilor lui Ceauøescu însuøi, (re)construite – în mare parte
din faptele øi spusele sale efective, restituite ca atare – ca la persoana întîi
(de vreme ce el e mereu protagonistul în aceste filmæri, ca øi autorul øi,
simultan, „beneficiarul“ efectului lor de real, atunci, ca øi acum; iar el, Ceauøescu
øi efectul, e acelaøi, doar cæ acum într-o privire decalatæ…). „Discurs“
flinut unde? „La proces“, desigur. Dar nu în fafla „tribunalului“ de
atunci; pe care, de altfel, se vede bine øi din film, niciun moment nu-l