artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

de acolo se aøteptau sæ fac øi ceva fotografii, ceea ce m-a iritat, øi am decis sæ expun
la final niøte foi A4 în care prezentam ce am fæcut cu banii din bursæ, un fel de decont
defalcat pe zile în care înøiram toate produsele pe care le cumpærasem în timpul
rezidenflei mele. Atunci, în Viena, a fost prima datæ cînd am expus øi altceva în afaræ
de fotografie øi trebuie sæ recunosc cæ m-am simflit foarte uøuratæ.
– Dar ce tip de fotografie fæceai?
– Tot felul de prostii. Din perioada „naivæ“ sînt detalii ale unor obiecte banale, dar
care prin perspectiva distorsionatæ øi context îøi schimbau oarecum identitatea. Eram
foarte atentæ la compoziflie, la materialitate øi la culori. Fotografiile mele de atunci
erau foarte colorate, mici øi cu o dozæ minimæ de umor uøor sarcastic. Imediat dupæ
ce am primit tot felul de încurajæri øi felicitæri mi-am dat seama cæ ceva nu era în
regulæ. Cæ totul era mult prea facil. Cæ demersul æsta amuzant nu ducea nicæieri.
Apoi am început sæ fac ceva fotografii care aduceau cumva cu cele de modæ, dar
am abandonat repede øi genul æsta, mi se pæreau prea superficiale øi cu un risc prea
mare de a fi percepute mai mult decît erau ele de fapt. Øi într-un final am ajuns sæ
fac ceea ce am zis cæ nu o sæ fac niciodatæ, sæ fotografiez peisaje. Naturæ, pomi, soare,
apæ, ceaflæ, multæ ceaflæ, ploaie. Tot registrul meteorologic.
– De ce ai spus cæ nu o sæ fotografiezi niciodatæ peisaje?
– Pentru cæ în general nu îmi plac refletele. Pentru cæ îmi dau seama cæ reacflionez
destul de puternic la ceea ce se întîmplæ în jurul meu, am un feedback foarte rapid
øi ar fi fost mult prea uøor doar sæ apæs pe buton. Era mult prea gratuit. Natura prin
excelenflæ fli se oferæ gratuit. Este prezentæ peste tot,
nu trebuie decît sæ o bagi în seamæ. Este incredibil
de pozitivæ.
[Într-o încæpere destul de micæ, pe peretele
din stînga se pot vedea lipite cu scotch de
hîrtie cîteva imagini. Majoritatea sînt tæieturi
din reviste, cærfli poøtale sau fotocopii ieftine
dupæ fotografii color. Luminæ rece,
artificialæ, de neon. Chiar dacæ au fost lipite
spontan, de-a lungul timpului, imaginile sînt aøezate
cu grijæ pe trei rînduri. Fiecare rînd cuprinde în
jur de 7–8 imagini, astfel cæ, în total, sînt aproximativ 25 de imagini.
Pe primul rînd sînt urmætoarele imagini: o sculpturæ crem de Gabriel Orozco pe
un fundal gri-pal, o foaie cu contacte color pe spatele cæreia este scris „nu voi mai
face nicio fotografie pînæ nu voi înflelege pe deplin ceea ce fac øi de ce“, un iPod cu
o fafletæ roz øi una aurie, portretul alb-negru al Virginiei Woolf din 1935, fotografiat
de Man Ray, un desen cu trei bolovani, unul roz, altul negru øi celælalt gri, decupat
din revista Metropolis M, un pattern cu trandafiri British pentru un aøternut de
pat Marimekko øi o bucatæ de hîrtie maronie pe care este mîzgælit cu creionul „all
this solid rapture“.]
– O sæ îmi aræfli fotografiile tale cu peisaje?
– Sînt într-o serie foarte frumoasæ, lucru care mæ cam sperie, Twin Pictures, øi pe
care nu am arætat-o decît într-o variantæ foarte prescurtatæ, în Ungaria. Sînt peisaje
duble, fæcute în paralel de douæ persoane. „Peisaj“ este oricum un cuvînt destul de
generos, pentru cæ øi niøte blocuri pot da impresia unui peisaj natural. Arhitectura
este o naturæ artificialæ. Am foarte multe fotografii, zeci de negative pe care nu le-am
arætat din diverse motive. Probabil cæ la un moment dat va trebui sæ le dezgrop øi
sæ le restaurez moral.
– Cum fli-ai schimbat interesul, dinspre fotografie înspre sculpturæ øi literaturæ?
scena
money from the scholarship, a sort of financial statement on every
day in which I enumerated all the items bought during my residence.
It was in Vienna that I’ve exhibited for the first time something
other than photography, and I must admit I felt relieved.
– What kind of photography did you used to make?
– All kinds of stuff. From my “naïve” period, details of common
everyday objects which, through distorted perspective and context,
changed their identity in a way. I was paying much attention to the
composition, materiality and colours. My pictures from back then are
very colourful, small, and with a minimum dose of slightly sarcastic
humour. Soon after I’ve received various encouragements and congratulations,
I realised something was wrong. That everything was
too facile. That this funny approach was not leading anywhere.
Then I started making pictures that looked in some way like fashion
photographs, but I soon abandoned this genre too. I thought they
were too superficial, with a too big risk of being perceived as more
than they really were. And finally, I came to doing what I said
I would never do: landscapes. Nature, trees, sun, water, mist, a lot
of mist, rain. All the meteorological register.
– Why did you say you’ll never do landscapes?
– Because I don’t like recipes, in general. Because I realize I react
quite strongly to what is happening around me, I have a quick feedback
and it would have been too easy only to push the button.
All too much gratuitous. Nature by excellence offers itself gratuitously
to us. It’s present everywhere, you only have to notice it.
It’s incredibly positive.
[In a rather small room, on the left
wall there are some images
glued with paper scotch.
Most of them are clippings
from magazines, postcards
or cheap photocopies
made after colour
photos. Cold, artificial,
neon light. Even if glued
spontaneously, in time,
the images are carefully
arranged in three rows.
Each row is made of 7 or 8
images, and there are a total
of roughly 25 images.
In the first row, the following images
are stringed: a cream sculpture by Gabriel Orozco on a pale grey
background, a sheet with colour index prints on the back of which
is written, “I’ll never take any picture unless I fully understand what
I’m doing and why”, an iPod with one pink side and another one
golden, a black and white portrait of Virginia Woolf from 1935, taken
by Man Ray, a drawing with three rocks, pink, black and grey,
clipped from Metropolis M magazine, a British pattern with roses
for Marimekko bed linen, and a piece of brownish paper on which is
scribbled in pencil, “all this solid rapture”.]
– Will you show me your landscape photos?
– They are in a very beautiful series – that frightens me a little –
called Twin Pictures, which I only exposed in a shortened version in
Hungary. They are double landscapes, made in parallel by two persons.
“Landscape” is a too generous word, for even some blocks can
create the feeling of a natural landscape. Architecture is an artificial
nature. I have a lot of photos, tens of negatives I haven’t exposed for
many reasons. Maybe some day I will dig them out and restore them
morally.
– How did your interest move, from photography to sculpture and
literature?
– During the four years in faculty I only studied photography and I’m
not sure whether this monopoly was useful or not. I would have liked
127