artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

extracfliei, s-au lovit de un ræspuns agresiv. Cele mai evidente exemple
ale acestui tip de rezistenflæ vin, desigur, din Americile anilor 1990. Ca
exemple, rebeliunea zapatistæ contra abrogærii articolului 27 din Constituflia
Mexicului la 1 ianuarie 1994 øi „ræzboaiele pentru apæ“ din Cochabamba,
Bolivia, în 1999. Bazele luptei împotriva privatizærii terenurilor
comune fuseseræ puse însæ cu mult timp în urmæ, în multe zone din Africa
øi America, în special în Delta Nigerului, odatæ cu revoltele Ogoni contra
degradærii ecologice a pæmînturilor lor comune, cauzate de extracfliile
petroliere. 18 „Exploziile“ zapatiste, boliviene øi nigeriene au fost erupflii
tîrzii ale acelei rezistenfle împotriva privatizærii pæmînturilor øi a resurselor
ce fusese lansatæ deja din anii 1980, deceniul în care a fost declanøat un
ræzboi global pentru pæmînturi. Din înaltul Anzilor øi pînæ în America Centralæ
øi în Mexic au avut loc lupte armate pentru controlul pæmîntului; în
SUA, s-a fæcut referire la aceste evenimente adesea ca aspect al „problemei
drogurilor“. În Africa de Vest a avut loc o luptæ armatæ la micronivel,
împotriva confiscærii terenurilor de cætre stat øi bæncile de dezvoltare;
despre aceasta, s-a fæcut în mod frecvent referire sub titulatura de
„ræzboaie tribale“ anacronice. În Africa de Sud, lupta pentru pæmînturi
øi controlul asupra acestora, atît în zonele urbane, cît øi în cele rurale, e
inclusæ ca aspect al „luptei împotriva apartheidului“, în timp ce în Africa
de Est e consideratæ o „problemæ a naflionalitæflilor“.
Aceastæ rezistenflæ a dus la o reevaluare a conceptului de bunuri
comune de autoritæfli ale stabilimentului, inifliatæ de Banca Mondialæ. Turnura
decisivæ a avut loc odatæ cu Raportul pe 1992 despre dezvoltarea
mondialæ, în care autorii au apærat, cît de cît, bunurile comune africane:
„Proprietatea pæmînturilor din Africa Subsaharianæ aparfline în mod tradiflional
comunitæflii, dar agricultorilor le aparfline dreptul utilizærii unor
parcele specifice. Aceste drepturi conferæ o garanflie suficientæ pentru
cultivarea recoltelor, iar cînd sînt læsate prin succesiune copiilor, încurajeazæ
un interes pe termen lung în administrarea terenului. Agricultorii
pot avea drepturi limitate de a transfera altora terenurile utilizate de ei,
færæ acordul familiei ori al vîrstnicilor satului, iar oameni diferifli pot avea
drepturi suplimentare de folosire a aceluiaøi teren – pentru pæøunat pe
durata sezonului uscat ori pentru colectarea fructelor sau a lemnului.
Aceste restricflii nu par a avea un efect semnificativ asupra investifliilor
în îmbunætæflirea terenurilor ori a productivitæflii sale“. 19
În acelaøi document, bancherii Bæncii Mondiale læudau totodatæ (cu ironie
inconøtientæ) institufliile microsociale de tipul satelor ori asociafliilor pastorale,
ca fiind mai bine dotate pentru administrarea propriilor resurse
decît „marile autoritæfli“ (incluzînd însæøi Banca Mondialæ, s-ar putea sugera!).
Astfel, la momentul în care au fost create NAFTA (Acordul Nord-
American de Comerfl Liber) øi Organizaflia Mondialæ a Comerflului, la
mijlocul anilor 1990, cu prejudecæflile lor neoliberale în favoarea caracterului
alienabil al proprietæflii private de terenuri, Banca Mondialæ, în mod
tradiflional o susflinætoare a doctrinei „Nu Existæ Alternativæ“, explora cu
atenflie o alternativæ, ceea ce eu numesc „Planul B“. Cu alte cuvinte, era
vorba de o poziflie politicæ pentru a scæpa de replicile antagoniste, de
rezistenflele împotriva privatizærii teritoriilor, în momentul în care acestea
devin prea puternice øi agresive. Un element-cheie al acestei alternative
e acceptarea bunurilor comune agrare øi forestiere ca instituflie
de tranziflie mæcar, un fel de repaus, atunci cînd revoltele celor deposedafli
verso: bunuri comune øi îngrædiri
ori devastarea pædurilor ar destabiliza exploatarea generalæ a unui teritoriu
ori a unei populaflii.
Aøa cum cooperarea e folositæ de capitaliøti pentru a scoate profit, la fel,
øi bunurile comune pot fi utilizate pentru acumularea capitalistæ. Dupæ
cum aræta Marx cu mult timp în urmæ, capitaliøtii cumpæræ forfla de muncæ
a muncitorilor individuali, dar atunci cînd capitalistul cumpæræ forfla de
muncæ a o sutæ de muncitori, care vor munci împreunæ: „El îi plæteøte
cu valoarea a o sutæ de forfle de muncæ independente, dar nu plæteøte
pentru forfla de muncæ unitæ a o sutæ de muncitori. Fiind independenfli
unul de celælalt, muncitorii sînt izolafli. Ei intræ în relaflii cu capitalistul, dar
nu øi unul cu celælalt. Cooperarea lor începe doar odatæ cu procesul
muncii, dar pînæ atunci ei vor fi încetat sæ-øi mai aparflinæ… Întrucît aceastæ
forflæ [cooperativæ] nu costæ nimic capitalul, în timp ce, pe de altæ parte,
ea nu e dezvoltatæ de muncitor decît dupæ ce munca sa aparfline capitalului,
ea apare ca forflæ pe care capitalul o posedæ prin propria-i naturæ
– o forflæ productivæ inerentæ în capital“. 20
Cred cæ aceastæ „iluzie“ e o sursæ aproape la fel de importantæ de energie
contrarevoluflionaræ ca fetiøismul mærfii, fiindcæ
pare sæ-i acorde capitalului meritul de a fi organizat
producflia øi reproducflia. „Cum am træi
împreunæ dacæ nu ne-am vinde capitalului?“ – e
întrebarea cea mai destabilizatoare la care anticapitalistul
trebuie, adesea, sæ ræspundæ, în fafla
unei audienfle proletare sceptice øi cinice.
Într-adevær, nici Marx însuøi nu a fost prea încurajator
în mica istorie a cooperærii pe care o prezintæ
în capitolul sæu despre „Cooperare“. El pare sæ dea credit capitalului
pentru renaøterea experienflei cooperærii productive (deøi pervertitæ, în
mod specific), ce lipsise în istoria umanitæflii de-o veønicie: „Cooperarea
în procesul muncii, aøa cum o gæsim la începutul civilizafliei umane, printre
popoare de vînætori ori, sæ zicem, ca o caracteristicæ predominantæ
a agriculturii comunitæflilor din India, se bazeazæ, pe de-o parte, pe
proprietatea comunæ a condifliilor producfliei, iar pe de alta, pe faptul
cæ, în acele cazuri, individul s-a rupt la fel de puflin de cordonul ombilical
al tribului ori al comunitæflii precum o albinæ de stupul ei. Ambele condiflii
diferenfliazæ aceastæ formæ de cooperare de cooperarea capitalistæ“. 21
Marx presupune (în mod fals, de fapt, cu scopul de a pregæti terenul
pentru concluzia sa revoluflionar/evoluflionaræ din capitolul XXXII al primului
volum al Capitalului) cæ, undeva între aproape uitata eræ timpurie
a comunitæflii bunurilor comune øi capitalismul modern, a existat o lungæ
perioadæ în care agricultura ruralæ individualæ øi producflia artizanalæ
au fost dominante øi în care cooperarea ar fi dispærut, în general, ca forflæ
productivæ. Conform lui Marx, acesta e un alt motiv pentru care cooperarea
pare a fi proprie capitalismului: „cooperarea capitalistæ nu
apare ca formæ istoricæ particularæ de cooperare; din contræ, însæøi
cooperarea apare ca formæ istoricæ specificæ procesului de producflie capitalistæ,
prin care acesta se distinge“. 22
Aøa cum capitalul îøi poate revendica forflele productive ale cooperærii
a mii de muncitori, poate, de asemenea, øi sæ acapareze forflele comunitare
ale organizafliilor ce „administreazæ“ resursa unui bun comun. Elinor
Ostrom, principalul teoretician al modului capitalist de utilizare a
bunurilor comune, øi-a asumat rolul de a aræta, prin intermediul a ne-
181