artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

de ritornele existenfliale pentru a le controla øi neutraliza, subiectivitatea capitalistæ se îmbatæ, se anesteziazæ
singuræ, într-un sentiment colectiv de pseudoeternitate.
Pe toate aceste fronturi întrepætrunse øi eterogene va trebui, dupæ pærerea mea, sæ se articuleze noile practici
ecologice, obiectivul lor fiind de a face sæ devinæ procesual active singularitæfli izolate, refulate, învîrtindu-se
în cerc în jurul lor însele. (Exemplu: o clasæ de elevi în care sînt aplicate principiile Øcolii Freinet 5 , care constau
în a singulariza funcflionarea globalæ – sistem cooperativ, øedinfle de evaluare, jurnal, libertate acordatæ elevilor
de a-øi organiza munca individual sau în grup etc.)
Din aceastæ perspectivæ, simptomele øi incidentele care ies din normæ vor trebui privite ca niøte indicii ale unei
potenfliale munci de subiectivare. Mi se pare esenflial sæ se organizeze, astfel, noi practici micropolitice øi microsociale,
noi solidaritæfli, o nouæ blîndefle, în paralel cu noi practici estetice øi noi practici analitice ale formafliunilor
inconøtientului. Mi se pare cæ aceasta este singura cale posibilæ pentru ca practicile sociale øi politice sæ iasæ din
impas, vreau sæ spun sæ lucreze pentru umanitate, nu pentru simpla reechilibare permanentæ a Universului
semioticilor capitaliste. Mi s-ar putea obiecta cæ luptele la scaræ mare nu se aflæ obligatoriu în sincronie cu praxisurile
ecologice øi cu micropoliticile dorinflei. Dar tocmai asta-i problema: diferitele niveluri de practicæ nu
numai cæ nu trebuie sæ fie omogenizate, racordate unele la altele sub o tutelæ transcendentæ, ci chiar este de
preferat ca ele sæ fie implicate în procese de heterogenezæ. Nicicînd feministele nu vor fi suficient de implicate
într-o devenire-femeie øi nu existæ niciun motiv sæ le cerem imigranflilor sæ renunfle la træsæturile culturale cu
care se identificæ sau la apartenenfla naflionalæ. Trebuie sæ læsæm culturile particulare sæ se desfæøoare, inventînd,
în acelaøi timp, alte contracte de cetæflenie. Trebuie sæ facem în aøa fel ca singularitatea, excepflia, raritatea
sæ poatæ merge mînæ în mînæ cu o ordine statalæ cît mai puflin apæsætoare.
Eco-logica nu mai impune „rezolvarea“ contrariilor, aøa cum voiau dialectica hegelianæ øi cea marxistæ. În special
în domeniul ecologiei sociale, vor exista perioade de luptæ, în care tofli øi toate vor fi îndrumafli sæ-øi stabileascæ
obiective comune øi sæ se poarte „ca niøte buni soldafli“ – vreau sæ spun, ca niøte buni militanfli –, dar øi
perioade de resingularizare în care subiectivitæflile individuale øi colective se vor „retrage din afacere“, cea care
va prima fiind expresivitatea creatoare ca atare, færæ nicio grijæ pentru finalitæflile colective. Aceastæ nouæ logicæ
ecosoficæ, subliniez, e înruditæ cu cea a artistului, care poate ajunge sæ-øi remanieze opera plecînd de la pætrunderea
unui detaliu accidental, a unui eveniment-incident care dintr-odatæ face ca proiectul iniflial sæ-øi schimbe
direcflia, antrenîndu-l departe de perspectivele lui anterioare cele mai sigure. Un proverb spune cæ „excepflia
confirmæ regula“, dar ea poate foarte bine øi s-o devieze sau s-o re-creeze.
Ecologia mediului, aøa cum existæ ea astæzi, nu a fæcut, dupæ pærerea mea, decît sæ declanøeze øi sæ prefigureze
ecologia generalizatæ pe care o preconizez aici øi care va avea scopul de a decentra radical luptele sociale øi
modurile de a ne asuma propriul psihic. Miøcærile ecologice actuale au, desigur, multe merite, dar, de fapt, consider
cæ problema ecosoficæ globalæ e mult prea importantæ pentru a fi læsatæ în voia unora dintre curentele ei
arhaizante øi folclorizante, care opteazæ uneori în mod deliberat pentru respingerea oricærui angajament la scaræ
mare. Conotaflia ecologiei ar trebui sæ înceteze sæ mai aibæ vreo legæturæ cu imaginea unei mici minoritæfli de
iubitori ai naturii sau de specialiøti cu diplome academice. Ea pune în cauzæ ansamblul subiectivitæflii øi al formafliunilor
de putere capitaliste, care nu sînt deloc sigure cæ vor continua sæ triumfe, aøa cum s-a întîmplat de-a lungul
ultimului deceniu.
Criza permanentæ actualæ, financiaræ øi economicæ, poate conduce la importante ræsturnæri ale statu-quoului
social øi ale imaginarului mass-mediatic care îl subîntinde, iar anumite teme vehiculate de neoliberalism, precum
flexibilitatea muncii, dereglementærile etc., pot foarte bine sæ se întoarcæ împotriva lui.
Insist, aceastæ alegere nu este doar între o fixaflie oarbæ pe vechile tutele statal-birocratice, un welfare generalizat
øi o læsare disperatæ sau cinicæ în voia ideologiei „yuppie“. Totul ne îndeamnæ sæ credem cæ plusurile de
productivitate generate de actualele revoluflii tehnologice se vor înscrie pe o curbæ de creøtere logaritmicæ.
Problema este, atunci, dacæ noi operatori ecologici øi noi Asamblaje de enunflare ecosoficæ vor reuøi, sau nu,
sæ le orienteze pe cæi mai puflin absurde, mai puflin în impas decît cele ale CMI.
*
Principiul comun celor trei ecologii constæ, aøadar, în aceea cæ Teritoriile existenfliale cu care ele ne confruntæ
nu se oferæ ca un în-sine, închis în el însuøi, ci ca un pentru-sine precar, finit, finitizat, singular, singularizat, capabil
sæ se bifurce fie spre reiteræri stratificate øi ucigætoare, fie spre o deschidere procesualæ, plecînd de la pra-
arhiva
5. Aøa-numita „pedagogie Freinet“ se bazeazæ
pe o serie de tehnici originale, în
acelaøi timp stricte øi inovatoare, puse la
punct de pedagogul francez Célestin
Freinet (1896–1966), în special în øcoli
experimentale din sudul Franflei. Se bazeazæ
pe autoorganizarea cooperativæ a
muncii copiilor. (N. tr.)
15