artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

12
fataliste a indivizilor øi a puterilor faflæ de aceste probleme privite în ansamblul lor. Catastrofale sau nu, evolufliile
negative sînt accepate aøa cum sînt. Structuralismul, urmat de postmodernism, ne-a obiønuit cu o viziune asupra
lumii care eliminæ pertinenfla intervenfliilor umane incarnate în politici sau micropolitici concrete. Explicarea acestei
dispariflii a praxisurilor sociale prin moartea ideologiilor øi întoarcerea la valorile universale mi se pare puflin
satisfæcætoare. De fapt, ceea ce se cuvine în principal sæ incriminæm este inadaptarea praxisurilor sociale øi psihologice,
ca øi o orbire în privinfla caracterului înøelætor al compartimentærii unui anumit numær de domenii ale
realului. Nu este corect sæ separi acfliunea asupra psihismului, asupra sociusului øi asupra mediului. Refuzul de
a privi în faflæ degradarea acestor trei domenii, aøa cum este el întreflinut de cætre media, ne închide într-un demers
de infantilizare a opiniei øi de neutralizare distructivæ a democrafliei. Pentru a ne dezintoxica de discursul sedativ
pe care îl distileazæ în special televiziunile, ar trebui ca de-acum înainte sæ începem sæ privim lumea prin cele
trei lentile interøanjabile pe care le constituie cele trei puncte de vedere ecologice ale noastre.
Cernobîlul øi SIDA ne-au dezvæluit cu brutalitate limitele puterilor tehnico-øtiinflifice ale umanitæflii øi „ræsucirile
de manivelæ“ pe care poate sæ ni le rezerve „natura“. În mod evident, o asumare øi o gestionare mai colective
se impun pentru a orienta øtiinflele øi tehnicile spre finalitæfli mai umane. Nu ne putem læsa, orbeøte, pe mîna
tehnocraflilor din aparatele de stat pentru a controla evolufliile øi a preîntîmpina riscurile în aceste domenii, guvernate,
în cea mai mare parte, de principiile economiei profitului. Ar fi, desigur, absurd sæ vrem sæ ne întoarcem
în urmæ pentru a încerca sæ reconstituim vechile moduri de viaflæ. Dupæ revolufliile informatice, robotice, dupæ
înflorirea geniului genetic øi dupæ mondializarea tuturor pieflelor, niciodatæ munca umanæ øi habitatul nu vor
redeveni ceea ce încæ mai erau cu cîteva decenii în urmæ. Accelerarea vitezelor de transport øi de comunicare
øi interdependenfla centrelor urbane, studiate de Paul Virilio, constituie, øi ele, o stare de fapt ireversibilæ,
pe care, în primul rînd, ar trebui s-o reorientæm. Într-un anumit fel, trebuie sæ admitem cæ va trebui sæ „lucræm
cu“ aceastæ situaflie de fapt. Dar aceastæ lucrare implicæ o recompunere a obiectivelor øi a metodelor ansamblului
miøcærii sociale în condifliile de azi. Pentru a simboliza aceastæ problematicæ, va fi suficient sæ evoc experienfla
pe care a fæcut-o, la un moment dat, Alain Bombard la televiziune, prezentînd douæ vase mari de sticlæ: unul
umplut cu apæ poluatæ, aøa cum se poate recolta din portul Marsilia, øi în care evolua o caracatiflæ cît se poate
de vioaie, animatæ parcæ de niøte miøcæri de dans, celælalt umplut cu apæ de mare curatæ, total nepoluatæ. Cînd
a luat caracatifla øi a mutat-o în apa „normalæ“, dupæ numai cîteva secunde, s-a chircit, s-a muiat øi a murit.
Mai puflin ca oricînd, natura nu poate fi separatæ de culturæ øi trebuie sæ învæflæm sæ gîndim „transversal“ interacfliunile
dintre ecosisteme, mecanosferæ øi Universurile de referinflæ sociale øi individuale. Aøa cum algele mutante øi
monstruoase invadeazæ laguna Venefliei, øi ecranele de televiziune sînt saturate de o populaflie de imagini øi
de enunfluri „degenerate“. O altæ specie de alge flinînd, de aceastæ datæ, de ecologia socialæ constæ în aceastæ
libertate de proliferare care le este læsatæ unor oameni precum Donald Trump, care pune stæpînire pe cartiere
întregi din New York, Atlantic City etc. pentru a le „renova“, mærind chiriile øi expulzînd, prin chiar acest
fapt, zeci de mii de familii særace, majoritatea dintre ele fiind condamnate sæ devinæ „homeless“, echivalentul
peøtilor morfli din ecologia „naturalæ“. La fel ar trebui sæ vorbim øi despre deteritorializarea sælbaticæ a Lumii a
Treia, care afecteazæ în acelaøi timp textura culturalæ a populafliilor, habitatul, sistemele imunitare, clima etc. Alt
dezastru al ecologiei sociale: folosirea copiilor pentru muncæ, mai extinsæ chiar decît în secolul al XIX-lea! Cum
am putea sæ redobîndim controlul asupra unei atari situaflii care ne împinge constant pînæ în pragul unor catastrofe
de autodistrugere? Organizafliile internaflionale nu pot controla decît în foarte micæ mæsuræ aceste
fenomene, care necesitæ o schimbare fundamentalæ a mentalitæflilor. Solidaritatea internaflionalæ nu mai e asumatæ
decît de asociaflii umanitare, cînd pînæ nu demult ea privea în primul rînd sindicatele øi partidele de stînga. Øi
discursul marxist, la rîndul sæu, s-a devalorizat. (Nu øi textul lui Marx, care îøi pæstreazæ o foarte mare valoare.)
Øi le revine protagoniøtilor eliberærii sociale datoria de a crea noi referinfle teoretice capabile sæ lumineze o cale
de rezolvare a istoriei, mai coømareøti ca oricînd, pe care o træim. Nu numai speciile dispar, ci øi cuvintele, frazele
øi gesturile de solidaritate umanæ. Toate mijloacele sînt utilizate pentru a strivi sub o øapæ de tæcere luptele de
emancipare ale femeilor øi ale noilor proletari care sînt øomerii, „marginalizaflii“, imigranflii etc.
Dacæ este important, pentru cele trei ecologii, sæ renunfle, în stabilirea reperelor lor cartografice, la paradigmele
pseudoøtiinflifice e nu numai din pricina gradului de complexitate al entitæflilor avute în vedere, ci, mai profund,
ca urmare a faptului cæ este implicatæ o logicæ diferitæ de cea care guverneazæ comunicarea curentæ dintre
vorbitori øi ascultætori øi, în felul acesta, inteligibilitatea ansamblurilor discursive øi încastrarea nesfîrøitæ a cîmpurilor
de semnificaflie. Aceastæ logicæ a intensitæflilor, care se aplicæ Asamblajelor existenfliale autoreferenfliale
[Agencements existentiels autoréférés] øi angajeazæ durate ireversibile, nu priveøte doar subiecflii umani constituifli