artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

Subalternativul
(politica-film)
Bogdan Ghiu
„Funcflia fabulatorie a særacilor“
Cine îøi imagineazæ cæ Nicolae Ceauøescu s-ar fi simflit flatat sau ar fi fost, cel puflin,
mulflumit de filmul lui Ujicæ, recunoscîndu-se în el, se înøalæ. Auto-biografie, doar
atît? Auto-istorie, poate!
Deøi ar trebui sæ devinæ clar, cel puflin cu ocazia acestei opere care e Autobiografia
lui Nicolae Ceauøescu, cæ accesul public la auto-biografie înseamnæ, deja, istorie, øi
cæ istoria, în general, nu este decît, tocmai, autobiografie publicæ, generalæ, colectivæ:
a te vedea pe tine însufli în „oglinda istoriei“, a imprima istoriei propriul tæu chip.
Dar oare nu tocmai asta înseamnæ „a face istorie“?
În România, aceastæ ironie øi ambiguitate de fond, neconstruitæ, neadæugatæ, ci descoperitæ
øi reactivatæ artistic de cætre Ujicæ în regim ready-media, aceea a situafliei autobiografice
a istoriei, i-a pierdut pe cei mai mulfli comentatori, care au recæzut
involuntar într-un fel de exegezæ „esopicæ“, indirect, evitat politicæ, de tipul celei ce
caracteriza în general – culmea, ironie a ironiei! – tocmai producflia literaræ øi comentariul
literar de la apogeul ceauøismului, în anii ’80, cînd politicæ nu se putea face direct,
pe faflæ, dar tocmai de aceea politica (adicæ Partidul, pro sau contra) „era în toate“.
Filmul lui Ujicæ îøi captiveazæ, altfel spus, la propriu, privitorii: îi face øi îi fline captivi.
Tocmai de aceea, a fost „citit“ preponderent literar (dovedind poate, dacæ mai era
nevoie, cæ succesul filmului românesc, în general, este un succes al literaturii „continuate
cu alte mijloace“, succesul unei arte literare, nu, încæ, al unei arte vizuale).
Ceauøiøti, mæcar, cu toflii, dacæ nu „ceauøeøti“, dupæ acest film plæcut de væzut, greu
de recunoscut: nu fabulæm oare cu toflii, nu „deliræm mondial“ cu toflii, dînd frîu liber
„funcfliei fabulatorii a særacilor“ (cum spunea Deleuze vorbind tocmai despre virtuflile
ficflional-politice, adicæ alter-politice, ale documentarului), amestecînd istoria cu
biografia, adicæ træind istoria în regimul fantasmatic-narcisic al unei autobiografii generalizate,
universale, cosmice?
Ceea ce se opune ficfliunii nu este realul, nu este adeværul, care este întotdeauna
cel al stæpînilor sau al colonizatorilor, ci funcflia fabulatorie a særacilor, în mæsura
în care aceasta conferæ falsului puterea care face din el o memorie, o legendæ,
un monstru. [...] Este vorba de devenirea personajului real atunci cînd acesta
începe sæ „ficflioneze“, cînd intræ „în flagrant delict de a næscoci legende“ (légender),
contribuind astfel la inventarea propriului sæu popor. [...] Este vorba de
simularea unei povestiri, de o legendæ øi de metamorfozele ei, de discursul indi-
THE SUBALTERNATIVE
(The Film-Politics)
Bogdan Ghiu
scena
“The Story-Telling Function of the Poor“
He/she who figures that Nicolae Ceauøescu would have felt flattered
or would have been, at least, pleased by Ujicæ’s film, recognizing
himself in it, is wrong. Auto-biography, this much? Auto-history,
perhaps!
Though it should become clear, at least on the occasion of this creation
which is The Autobiography of Nicolae Ceauøescu, that the public
access to auto-biography already means history, and that history,
in general, is, precisely, but public, general, collective autobiography:
to see yourself in “the mirror of history“, to imprint history on
your own face. But isn’t this precisely what “to make history“ means?
In Romania, this background irony and ambiguity, which is not built
or incidental, but exposed and artistically reactivated by Ujicæ as
ready-media, the irony and ambiguity of the autobiographic condition
of history, has lost most interpreters, who have involuntarily relapsed
into a sort of “Aesopic“ exegesis, indirectly, avoidedly political, similar
to that which used to characterize in general – on the back of that,
irony’s irony! – precisely the literary production and the literary interpretation
from the apogee of Ceauschism, in the 80’s, when politics
could only be made directly, overtly, but precisely because of that the
politics (that is The Party, pro or con.) “was in everything“.
Ujicæ’s film holds, in other words, properly, its viewers spellbound:
it makes them and holds them captive.
Because of that, it has been “read“ prevailingly literary (proving perhaps,
if needed, that the success of the Romanian film, in general, is
a success of the literature “continuing by other means“, the success
of a literary art, not, yet, of a visual art).
Ceauschists, at least, to a man, if not “Ceauøescus“, after this easy to
see, hard to acknowledge film: aren’t we all story-telling, aren’t we
all “wandering globally“, giving the reins to “the story-telling function
of the poor“ (as Deleuze used to say talking precisely about the
fictional-political, that is to say alter-political virtues of the documentary),
confusing history with biography, that is living the history in
the narcissistic-phantasmatic régime of a generalized, universal, cosmic
autobiography?
What is opposed to fiction is not the real; it is not the truth
which is always that of the masters or colonizers; it is the storytelling
function of the poor, in so far as it gives the false the
105