artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

Farid Fairuz se mai întinde pe jos pe caldarîm, simulînd moartea sîngeroasæ, lîngæ
un pisoar duchampian, øi evocîndu-l pe Mihalcea, care, singur sau împreunæ cu colegii
coregrafi, practicæ lungirea corpului pe jos în cele mai diverse locuri øi situaflii, precum
în fafla Ministerului Culturii sau în Piafla Universitæflii, locuri în care corpul cæzut
e singurul care poate pretinde legitimitate politicæ.
Cu ochelarii de soare øi cu barba neagræ øi lungæ, cu tunicæ albæ sau mantie aurie,
cu baston de guru sau cruce de mistic nebun, Farid Fairuz e o apariflie neliniøtitoare,
personajul a cærui apariflie anunflæ disfuncflionalitæflile profunde din societate. În acelaøi
timp, el e pasul pe care artistul îl face în afara institufliei profesionale care ar trebui
sæ-l reprezinte øi merge acolo unde mecanismele clasice de legitimare reciprocæ
dintre cei care performeazæ øi cei care asistæ nu mai funcflioneazæ.
Farid ar vrea sa aibæ contact mai mult cu viafla de zi cu zi, cu spafliile obiønuite,
øi nu cu bula asta protectoare în care se desfæøoaræ spectacolele, expozifliile...
Am senzaflia cæ Beirutul seamænæ foarte mult cu Bucureøtiul în anumite privinfle,
am væzut un documentar despre arhitectura de acolo øi despre cum se încearcæ
recuperarea unor spaflii bombardate, la noi nu sînt bombardate, din alte motive
sînt în acelaøi stadiu, dar problematica e aceeaøi. Farid va deschide un mic studio
în Rahova, sub-Rahova, unde sæ flinæ cursuri, sæ se întîmple lucruri, øi mai
ales Farid nu se va ocupa de binele dansului românesc. Pleacæ nu numai de la
Centru, dar øi din centru.
Fragmentele citate sînt dintr-un interviu realizat de Iulia Popovici øi Raluca Voinea
cu Mihai Mihalcea despre Farid Fairuz, înregistrat în biroul directorului CNDB pe
7 martie 2011. Pe 21 martie, cînd au început lucrærile de renovare a Teatrului Naflional
(implicînd demolarea carcasei de clædire în care CNDB funcfliona, alæturi de alte instituflii),
un grup de artiøti afiliafli Centrului, împreunæ cu alfli invitafli, au ocupat spafliile
institufliei øi, pînæ în 10 aprilie, ei øi-au luat în stæpînire propriul loc de muncæ øi l-au
deschis øi pentru alflii, instaurîndu-l ca un model de funcflionare a unui „spafliu dinamic
de întîlnire øi producflie pentru artiøti“ (am citat din statementul participanflilor
care au format CNDB Ocupat). „Noi vrem pæmînt“ a devenit o chemare actualæ
øi urgentæ, la care artiøtii au înfleles sæ ræspundæ cu acfliuni concrete, între moloz øi puterea
invizibilæ care îl provoacæ interpunîndu-se corpurile lor. Pe uøa directorului Mihalcea
a ræmas un portret desenat al lui Farid Fairuz, cel care nu putea fi evacuat, pentru
cæ rolul lui era deja cel de alungare a fantomelor neputinflei øi resemnærii. Nu întîmplætor,
una dintre ultimele acfliuni performate la CNDB Ocupat a fost un omagiu cætre
Farid Fairuz.
... Un omagiu muzical, în regim de karaoke, adus de Alexandra Pirici (Mama Shipton
în feeria lui Farid, Bun-ræmas!...). Pînæ acum øi deøi nu urmæreøte tematici de
gen, Farid Fairuz a lucrat exclusiv cu interprete-femei, o opfliune cumva atipicæ pentru
felul în care funcflioneazæ dansul contemporan românesc (producfliile cu astfel
de distribuflie øi care nu sînt solouri, precum Iluzionistele sau Dedublarea Mædælinei
Dan, sînt cel puflin în sens larg gender-concerned).
Bun-ræmas! (sau despre discretele scæpæri ale sistemului limbic) (2010) e creaflia care
l-a introdus ex abrupto pe Farid Fairuz pe scena coregraficæ româneascæ (sistemul
limbic defineøte acele structuri cerebrale profunde, responsabile pentru reacfliile emoflionale
øi, mai ales, comportamentale ale individului; în aproprierea conceptualæ a
termenului, Farid insistæ asupra impenetrabilitæflii sistemului limbic la logica raflionalæ).
Featuring Pirici, Maria Baroncea, Mædælina Dan, Carmen Coflofanæ øi Iuliana Stoianescu,
cu apariflia excepflionalæ a lui Farid însuøi, Bun-ræmas!... aducea în prim-plan
nu neapærat o rupturæ cu viziunea esteticæ a lui Mihalcea însuøi, ci o radicalizare a
acesteia.
ghosts of helplessness and submission. Not by chance, one of the last
actions performed at Occupied NCDB was an homage to Farid Fairuz.
... A musical homage, played as karaoke, brought by Alexandra Pirici
(Mother Shipton in Farid’s fairy show Farewell!...). Until now and
although he’s not following gender themes, Farid Fairuz worked
exclusively with women performers, an option somehow atypical for
the way in which Romanian contemporary dance functions (the productions
with such distribution and which are not solos, such as
The Illusionists or The Duality, both by Mædælina Dan, are at least
generally gender-concerned).
Farewell! (or About the Discrete Oversights of the Limbic System)
(2010) is the creation which introduced ex abrupto Farid Fairuz on
the Romanian choreographic scene (the limbic system defines those
profound cerebral structures which are responsible for the emotional
and, especially, for the behavioral reactions of the individual; in the
conceptual appropriation of the term, Farid insists on the impenetrability
of the limbic system by the rational logic). Featuring Pirici,
Maria Baroncea, Mædælina Dan, Carmen Coflofanæ and Iuliana
Stoianescu, with the exceptional appearance of Farid himself,
Farewell!... brought to the foreground not necessarily a break from
the aesthetic vision of Mihalcea himself, but its radicalization.
The show restages, recycles, reshapes and hijacks Mihai Mihalcea’s
previous choreography work, Surfing Twisted (E)motions, which
extremely short life was consumed within the Contemporary Dance
Platform in September 2009. The “distribution” respected the same
formula with five women (but with Cætælina Gubandru and without
Iuliana Stoianescu) and had started from an intensely arranged version
of Stravinsky’s score Le Sacre du printemps (The Ritual of Spring),
considered a fire test for contemporary dance, for which it has the
same sacred status as The Swan Lake or Giselle in classical dance
(one must add that the way it sounded in Surfing... (E)motions, the
original source was hard to recognize). The first creation of Mihalcea
in Romania since the founding of NCDB (also to be his last under this
name) was seen – given the context – by very few people; before,
there were Come to the Show and You Get an Extra Burger
(a performance with variable composition, realized together with
the actress Mihaela Sîrbu), in 2002, and Stars High in Amnesia Sky,
in 2003, about the inheritance of communism as corporeal experience,
and in 2009 he worked at the Silesian Theatre of Dance in Bytom
(Poland), for the show My Song, Best Shoes, the Cake, First Flight,
Farid Fairuz on the door of Mihai Mihalcea’s office, in Occupied NCDB,
drawing by Ada Muøat, credit: CNDB
scena
69