artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

ciale“, atunci am descoperi cæ miliarde de oameni îøi cîøtigæ o bunæ parte
din subzistenflæ prin folosirea unor bunuri comune. 7
Acest aspect e extrem de important, deoarece coordonarea socialæ e
problema fundamentalæ în crearea vieflii umane. Dacæ aceasta urmeazæ
sæ fie realizatæ prin regulile øi în asentimentul banilor øi capitalului ori dupæ
regulile øi în conformitate cu organizarea anti-capitalistæ a bunurilor
comune – aceasta ræmîne marea problemæ a zilelor noastre. Puterea
capitalului nu constæ în primul rînd în aparatul sæu de represiune (deøi
acesta e imens), ci mai degrabæ în abilitatea sa de a ne teroriza cu lipsa
propriei noastre capacitæfli de a organiza reproducflia vieflii în afara structurilor
capitaliste. Dupæ cum mi-a spuns odatæ Gustavo Esteva, sintetizînd
observafliile sale despre utilizarea politicæ a „toaletelor curate“: „[cu
aproximaflie] dacæ nu ne putem organiza astfel încît sæ nu mai depindem
de capital øi de stat, ca sæ nu ne sufocæm în propriul rahat, cum
putem spera cæ vom aduce schimbæri revoluflionare în viafla noastræ?“
Vechile bunuri comune, asemeni bunurilor comune recent constituite
la care am fæcut referire mai sus, sînt, ca urmare, foarte importante, pentru
a demonstra cæ nu trebuie sæ ne „sufocæm în propriul rahat“, cæ
oamenii nu sînt dominafli într-un mod atît de mizerabil de gîndirea capitalistæ,
încît ar fi incapabili sæ organizeze producflia øi consumul de subzistenflæ
în afara ei.
Bunurile comune capitaliste: bunurile comune ca firmæ
Revin la cele douæ tipuri de bunuri comune. În primul rînd, voi lua în
considerare bunurile comune capitaliste.
Economia neoliberalæ a ajuns în mijlocul scenei, atît în teorie, cît øi în practicæ,
dupæ criza politicilor keynesiene øi a statului social din anii 1970,
dupæ ce s-a descoperit cæ aceste politici nu au putut fline sub control
luptele de clasæ din Europa, America de Nord ori din Lumea a Treia. 8
Economiøtii neoliberali au diagnosticat „problema“ ca fiind efectul creøterii
drepturilor garantate, al decomercializærii produselor øi serviciilor de
bazæ øi al colectivizærii resurselor naturale de cætre state din lumea întreagæ,
în diferite forme, ca urmare a negocierilor cu diferitele proletariate
naflionale. În colectivul Midnight Notes, le-am numit pe acestea „pactele“
de tip A, B øi C. 9 Conform experflilor economici neoliberali, abrogarea
acestor „pacte“ era necesaræ pentru supraviefluirea capitalismului øi pentru
contracararea puterii în ascensiune a muncitorilor din lumea întreagæ,
prin realizarea unui nou regim al precaritæflii, recomercializærii øi privatizærii.
10
Acest proces, pe care l-am descris în publicafliile Midnight Notes sub
numele de „noile îngrædiri“, prezintæ o mulflime de aspecte teoretice,
politice øi emoflional-estetice. 11 Pentru istoria de faflæ, cel mai important
dintre acestea este atacul lansat de Banca Mondialæ împotriva bunurilor
comune agricole peste tot în fosta lume colonialæ (øi mæ voi concentra,
pentru moment, asupra Africii Subsahariene). Asaltul a început cu
ceea ce a fost numit „Raportul Berg“, care recomanda desfiinflarea asociafliilor
statale de producætori øi desfiinflarea subvenfliilor, pentru a permite
„pieflei“ sæ reglementeze alocarea resurselor între „flæranii agricultori“. 12
Miza politicii a fost redirecflionarea agriculturii africane cætre exportul recoltelor
agricole, sub presupunerea cæ agricultorii africani ar fi deflinut
un avantaj relativ pe piafla mondialæ. Problema din aceastæ formulare e
cæ agricultorul african, în majoritatea cazurilor, nu era un „flæran agricul-
180
tor“ în sensul de proprietar privat al pæmîntului utilizat. O mare parte
din terenul agricol african se afla în proprietate comunæ, iar pentru a „stabili
preflul corect“ (o soluflie impusæ de teoreticianul neoliberal Robert
Bates 13 ), pæmîntul trebuia, de asemenea, prefluit în bani. În consecinflæ,
a trebuit sæ fie privatizat.
Proiectul privatizærii pæmînturilor din Africa (în cazul acesta, nu transformarea
proprietæflii de stat în proprietate privatæ, ci transformarea bunului
comun în proprietate privatæ) a devenit o parte esenflialæ a Programelor
de Ajustare Structuralæ (SAP) din anii 1980, pe care Banca Mondialæ
le-a impus guvernelor africane în urma crizei datoriilor. 14 Dupæ cum scria
Banca Mondialæ în 1989, comentînd despre bunurile comune africane:
„Pe mæsuræ ce populaflia creøte øi pæmîntul devine insuficient, nu se mai
poate conta pe perioadele îndelungate de pîrloagæ pentru menflinerea
fertilitæflii, iar natura efemeræ a folosirii pæmîntului nu mai oferæ indivizilor
motive pentru îmbunætæflirea terenurilor… [împroprietærirea definitivæ
va] ajuta pieflele de credit rurale sæ se dezvolte, fiindcæ pæmîntul e o garanflie
bunæ“. 15
Acest efort de decomunizare a pæmînturilor din Africa a articulat scopul
proiectului neoliberal al Bæncii Mondiale øi al celorlalte agenflii globale:
refuzarea oricæror soluflii colective pentru problemele producfliei øi
reproducfliei economiei. Aceastæ viziune aproape fundamentalistæ a
fost justificatæ prin diferite teorii, dar cel mai convingætor mit fondator
a fost propus de un ecologist, Garrett Hardin, în celebrul sæu articol „Tragedia
bunurilor comune“. 16 Puterea argumentului lui Hardin constæ în
simplitatea lui. Hardin le cere cititorilor sæi sæ îøi imagineze o societate de
pæstori care defline o pæøune în comun. La început, fiecare pæstor øi-ar
aduce, probabil, un mic numær de vaci pe bunul comun, dar el/ea ar fi
tentat(æ) sæ aducæ un numær adiflional, fiindcæ ar avea de cîøtigat imediat
de pe urma unei vaci îngræøate, în timp ce degradarea pæøunii nu i-ar
cauza un prejudiciu imediat. Acest cîøtig suplimentar va atrage un alt cîøtig
suplimentar, øi tot aøa, pînæ cînd tofli pæstorii îøi vor fi adus un numær nonviabil
de vaci pe pæøune, distrugînd-o. În cazul în care nu ar mai fi nicio
altæ pæøune disponibilæ, aceasta ar duce la moartea întregii cirezi. Hardin
concluziona: „În asta constæ tragedia. Fiecare om e închis într-un sistem
care îl obligæ sæ îøi mæreascæ cireada færæ limitæ, într-o lume care e limitatæ“.
17
Mai departe, Hardin a susflinut cæ singurele cæi de a evita tragedia sînt
privatizarea terenului sau punerea sa sub controlul unei guvernæri draconice.
În primul caz, proprietarii pærflilor de teren ar considera „de datoria
lor“ sæ lase pe pæøune doar numærul de vaci ce nu i-ar degrada acesteia
durabilitatea, din moment ce nu ar mai fi „pomanagii“, ci cei care suportæ
consecinflele epuizærii solului. În cel de-al doilea caz, statul ar dicta
numærul bovinelor pe care fiecare pæstor îl poate aduce pe pæøune, ceea
ce mæreøte probabilitæflile tiraniei øi corupfliei.
Concepflia neoliberalæ despre bunurile comune, suflinutæ prin parabola
lui Hardin, a devenit filosofia convenflionalæ a Bæncii Mondiale, a FMIului
øi a experflilor în dezvoltare din anii 1970 øi începutul anilor 1980.
Potrivit acestora, ori de cîte ori vedeai un bun comun, o tragedie îi urma
îndeaproape. Aceastæ filosofie a devenit operaflionalæ prin Programele
de Ajustare Structuralæ din acea perioadæ a crizei a datoriilor. Acest mod
de abordare øi-a atins însæ propriile limite în Africa øi America Latinæ. Încercærile
de privatizare a terenurilor øi a altor resurse naturale, în scopurile