artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

elitei intelectuale anticomuniste, evidenfliat prin lipsa de producflie intelectualæ semnificativæ
la nivel internaflional, dar øi prin oportunismul politic øi adoptarea cauzelor
proprii noilor puteri øi ideologii dominante; în fine, probabil cea mai vizibilæ ratare
ræmîne Raportul final al „Comisiei Tismæneanu“, un document pseudoacademic care
nu a rezolvat ori finalizat absolut nimic, în afaræ de ordinea internæ în øi între institufliile
anticomunismului românesc. Sæ mai spunem cæ, în prezent, ca urmare directæ
a acestei lipse morbide a reflecfliei critice, diferenflele narative dintre anticomunismul
intelectual instituflionalizat øi discursul despre „comunism“ al tabloidelor sînt minime.
Anticomunismul instituflionalizat s-a îndepærtat definitiv de misiunea de reconciliere
cu trecutul, reuøind sæ impunæ doar o distanflare sistematicæ de acesta, o alienare
de propria istorie – un mecanism social al negærii. Se poate susfline cæ, deøi tezele
sale referitoare la comunism sînt cît se poate de clare øi ræspicate, anticomunismul
nu a rezolvat încæ relaflia sa cu moartea dispærutului, cu ceea ce a dispærut.
Færæ a face un inventar exhaustiv, au apærut însæ øi încercæri remarcabile de reflecflie
criticæ legate direct de figura lui Ceauøescu, în spaflii independente din afara anticomunismului
instituflionalizat: prin muzicæ, în „Balada conducætorului“ cîntatæ de
Niculae Neacøu de la Taraf de Haiduci; prin text, în cartea lui Ion Ianoøi, Eu øi El.
Însemnæri subiective despre Ceauøescu (2007), øi reflecfliile lui Aurel Codoban
despre cariera paralelæ a lui Nicolae Ceauøescu øi a Televiziunii Române 3 ; prin teatru,
în reconstituirea procesului realizatæ de Milo Rau în 2009, The Last Hour of Elena
and Nicolae Ceauøescu 4 ; øi, în fine, prin film, odatæ cu Autobiografia lui Nicolae Ceauøescu,
a lui Andrei Ujicæ.
Filmul lui Ujicæ închide trilogia ce a început cu Videograme ale unei revoluflii øi a continuat
cu Out of the Present, poate cea mai remarcabilæ producflie din aceastæ serie
– øi pentru mine, un film-cheie al tranzifliei. Problema recurentæ a trilogiei e relaflia
dintre imagini øi istorie sau scrierea istoriei prin imagini. Andrei Ujicæ e un scriitor
care a ieøit din „închisoarea limbii“ odatæ cu evadarea din România, devenind
cineast în Germania, într-un context al exploziei creative a teoriei øi practicilor media.
În capul acestei genealogii îi putem pune pe Friedrich Kittler, fondator al teoriei media
germane de la începutul anilor 1980, „Medienhistoriker“ øi probabil cel mai important
teoretician „poststructuralist“ german, øi pe prolificul realizator de filme Harun
Farocki, coautor al Videogramelor, împreunæ cu Ujicæ, dar øi pe Peter Sloterdijk, venit
din altæ direcflie, însæ øi el unul dintre cei mai creativi teoreticieni germani. Toate filmele
lui Ujicæ sînt articulate, de altfel, în interiorul acestei tensiuni între reflecflia criticæ asupra
autonomiei mediului, de o parte, øi creativitatea scriitoriceascæ sau artisticæ, de alta.
Deøi sînt numite „documentare“, filmele lui Ujicæ au un raport specific cu istoria,
adeværul øi mediul tehnic, ce nu poate fi înfleles decît în contextul teoriei media germane.
– Acelaøi lucru e valabil în ceea ce priveøte inovafliile tehnice sau de formæ care
au entuziasmat criticii de film din toatæ lumea, care au væzut în Autobiografie o revoluflie
avangardistæ în interiorul artei cinematografice. Abia analizînd contextul epistemic se
poate înflelege mai bine øi miza Videogramelor, ori de ce anume a reprezentat Revoluflia
scena
ed by “communism”, questioning endlessly the story of the ghostly
persistence of the communist “sequelae” as the reason for the failures
of transition, and even as a subtext for the failures of the current
capitalism; one can also talk about the moral bankruptcy of the
intellectual anti-communist elite, as evidenced by the lack of an
internationally significant intellectual production, but also by political
opportunism and commitment to the causes of the new dominant
powers and ideologies; finally, perhaps the most visible failure
remains that of the Final Report of the “Tismæneanu Commission”,
a pseudo-academic document that resolved or completed nothing,
apart from the internal order within and between the institutions of
Romanian anti-communism. Let’s say that currently, as a direct result
of this morbid lack of critical reflection, the narrative differences
between institutionalized highbrow anti-communism and the discourse
on “communism” of the tabloids are minimal. The institutionalized
anti-communism moved away permanently from its mission of
reconciliation with the past, succeeded in imposing only a systematical
distanciation from one’s own past, an alienation from one’s own
history – a social mechanism of denial. It can be argued that although
the anti-communist theses on communism are all too clear, anticommunism
still hasn’t dealt with its relationship to the deceased’s
death, to what has disappeared.
Without making an exhaustive inventory, remarkable attempts to
critical reflection directly related to the figure of Ceauøescu have
emerged outside the institutionalized anti-communism, in independent
cultural spaces: in music, “The Ballad of the Dictator” sung by
Niculae Neacøu of the Taraf de Haiduci; in writing, through Ion
lanoøi’s book, Me and Him: Subjective Notes on Ceauøescu (2007)
and Aurel Codoban’s reflections on the parallel career of Nicolae
Ceauøescu and the Romanian Television 3 ; in theater, through the
reenactment of the trial performed by Milo Rau in 2009, The Last
Hour of Elena and Nicolae Ceauøescu 4 ; and, finally, in film, with
Andrei Ujicæ’s The Autobiography of Nicolae Ceauøescu.
Ujicæ’s film closes the trilogy that began with Videograms of a Revolution
and continued with Out of the Present, perhaps the most
remarkable production of the series – and for me one of the keyfilms
of the transition. The recurring issue in the trilogy is the relation
between images and history or the writing of history through
images. Andrei Ujicæ is a writer who escaped from the “prison of
language” when he escaped Romania and became a filmmaker in
Germany, in the context of a creative explosion of media theory and
practice. On top of this genealogy one can place Friedrich Kittler,
founder of the German media theory in the early 1980s, “Medienhistoriker”,
and probably the most important German “poststructuralist“
theorist, and the prolific filmmaker Harun Farocki, co-author with
Ujicæ of the Videograms, but also Peter Sloterdijk, who came from
another direction, being also one of the most creative German theorists.
All Ujicæ’s films are articulated within this tension between the
critical reflection on the autonomy of the medium, on one side, and
literary or artistic creativity, on the other. Although called “documentaries”,
Ujicæ’s films have a specific relationship to history, to
the truth and the technical media, which can be understood only
97