artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

de asemænare cu conceptul estetico-politic invocat, sau mæcar punerea
lui în raport cu sensul filmului, era chiar caracterul ficflional al acestui analogon
cinematografic compus în întregime din materiale istorice de arhivæ.
Cu alte cuvinte, chiar principiul artistic al înscenærii (al ficflionærii) sale
ca narafliune „autobiograficæ“ a personajului lor central.
Ce ne aratæ, aøadar, filmul lui Ujicæ? Unii dintre noi, o bunæ parte încæ,
øtim bine, încæ prea bine, ce. Færæ însæ ca pînæ acum, la vizionarea filmului
(øi cu atît mai mult pe vremea cînd ceea ce acum revedem era actualitatea
politicæ, ideologicæ øi culturalæ nemijlocitæ), s-o fi øtiut neapærat cu
evidenfla cristalinæ øi pætrunzætoare – propice øi contemplærii, øi reflecfliei
– pe care abia filmul o îngæduie. Ba, mai mult, interpelîndu-ne aøa cum
e în stare, ne poate øi soma sæ luæm act de ea. De aceea, tocmai fiindcæ
în sens trivial øtiam deja cam despre ce „ar veni vorba“ în niøte „imagini
cu Ceauøescu“, douæ, trei plonjeuri abrupt „teoretizante“ mi se par
mai fructuoase. Ca sæ fixæm, „eidetic“, niøte repere. (Vor fi iufli øi-øi vor
vædi, sper, utilitatea îndatæ dupæ aceea.)
În primul rînd, ar fi de remarcat cæ, de fapt, Ujicæ fline sæ ne re-arate –
reamintindu-ne aøa, dupæ 20 de ani, de ceea ce, timp de 25 de ani înainte,
am tot væzut – ceva ce, dacæ vedeam atunci, ca øi acum..., putem însæ
privi cu sens abia acum. Ceea ce s-ar cuveni atunci sæ ne atragæ numaidecît
atenflia cæ restituirea posibilitæflii de a privi, în sfîrøit, cu interes (øi
încæ timp de trei ore) pentru ceea ce dau ele de væzut, aceste materiale
filmate între 1965 øi 1989, trebuie cæ, între altele, calculeazæ cu distanfla
temporalæ a celor minimum 20 de ani de la percepflia vie a
evenimentelor relatate în materialele filmate utilizate. (La drept vorbind,
îndatæ dupæ ’89, aceste materiale, într-o asemenea dozæ masivæ, øi chiar
în orice dozæ, ar fi fost „de neprivit“: insuportabile øi de nedigerat…) Sensul
concret al ceea ce vedem privind filmul îøi încorporeazæ efectiv aceastæ
distanflæ temporalæ, ca principiu eficient al efectuærii lui complete, saturate
în chiar actul de a-l privi. Are loc o „aducere la nivel“, o restaurare a
identitæflii materiale dintre percepflia faptelor „despre care e vorba“ cu
contemplarea înregistrærii lor vizuale. Astfel, se reface nu doar pasibilitatea
(genericæ a) de-privit-ului, ci øi concomitenfla cu sine a perceptibilitæflii
„realitæflilor“ (re)înfæfliøate aøa; øi, de fapt, pur øi simplu date prin imaginile
lor filmate. E regeneratæ integritatea operativæ a privirii ca atare. Trecutul,
ca trecut („el însuøi“), e fæcut vizibil în prezentarea – în prezentificarea
– sa vizualæ øi, ca sæ zicem aøa, în „reprezentaflia“ sa directæ. Nu ca (o)
„imagine“ de ordinul amintirilor subiective, variabile, precare, contingente,
idiosincratice etc., ale cuiva (reprezentare psihomentalæ, inevitabil coloratæ
afectiv, a unei „retrospecflii“), ci în chiar gestul – øi operaflia, øi actul,
øi experienfla – prezent(e) la sine, „vii“, de a privi, acum, la imaginile sale
scena
înregistrate odinioaræ. În reprezentaflia de sine a imaginilor (a memoriei)
sale materiale, aceea a urmelor øi a amprentelor sale vizuale, øi în
inspecflia lor…
La ce oare din posibilitatea noastræ fireascæ de percepflie vizualæ a lucrurilor
în general sæ corespundæ, ca într-o „analogie a experienflei“ (pentru
a vorbi kantian), restaurarea capacitaflii de a privi la ce a fost odatæ
înregistrat prin niøte camere de luat vederi? Øi, mai apoi, ce experienflæ,
în genere, a formærii de reprezentæri ar fi mimatæ prin vizionarea a ce
poate filmul (artefactul scopic øi calculul po(i)etic dindærætul lui) restitui
privirii în act a tuturor secvenflelor sale? Pæstrînd vorbirea kantianæ øi mixînd
registrele gnoseologic øi estetic (ne obligæ natura „ficfliunii documentare“),
s-ar putea spune aøa: filmul (sau „filmul“ – dispozitivul transcendentalscopic
øi efectul lui performativ) se constituie într-o „cunoaøtere“ narativæ,
una expusæ „færæ concept“, øi deci færæ „tezæ“ (ideologicæ, politicæ)
evidentæ, dar foarte clar în privinfla articulafliilor acestei expuneri materiale
a „materiei“ vizuale din care se degajeazæ „forma“ expresivæ – sau figura
– propriului obiect politic (øi istoric). Astfel, el îøi elucideazæ simultan
„obiectul“ (de data asta, cel transcendental, cel de adineaori era „empiric“),
expunîndu-l ca „fenomen“ sesizabil în transparenfla imanenflei sale
ordonate politico-scopic…
De aceea, filmul poate „da de væzut“, riguros, pe lîngæ imaginile lui, øi felul
în care avem a ne uita – dacæ e sæ pricepem ceva din ce putem privi
– la istoria înfæfliøatæ în niøte imagini ale ei; fie acestea øi cele înregistrate
conform intereselor (voinflei de dominare, fantasmelor) puterii, care este
mereu (atunci, ca øi acum) øi putere de control asupra „imaginii“, atît a
sa, cît øi a ceea ce (øi cît) „se poate“ vedea, ce este „de væzut“ (øi ce nu),
ce „trebuie“ væzut etc…. Redresarea anamneticæ a capacitæflii de a privi
la ce e de privit în niøte vechi imagini, atunci cînd ele sînt date într-o
anume ordine de succesiune a privirii, øi agregate de aceasta, e øi restaurare
a puterii de a (re)vedea forma istoricæ (transcendentalæ) a manifestærilor
unui sistem de dominare, datæ, graflie sesizærii ei ordonate vizual,
în figurile în anfiladæ ale acestuia din urmæ. Sau e totuna cu (un) a face perceptibil
accesul la propria istorie (cæci analitica transcendental-scopicæ
presupune mereu øi un subiect: un „eu væd“) din chiar felul, vizual øi politic
(vizual-politic), în care el este (re)dat… Mai mult, prin construcflie, filmul
îøi prescrie deja foarte ferm øi într-un alt sens modul vizionærii. Chiar
factura lui de „macrodocument“ compus doar din filmæri cu evidenflæ
documentare, care, în plus, îøi semnaleazæ, înscrisæ în el, øi propria aluræ
de artefact (în ambele accepflii ale termenului – bunæoaræ, „blancurile“
negre ce marcheazæ articularea pe tronsoane a segmentelor narative),
e ceea ce îi prescrie vizionarea (sau descifrarea) literalæ. Dacæ efectul
117