artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

„regimului comunist din România“, verdict pronunflat oficial (pe baza recomandærilor unei
Comisii prezidenfliale însærcinate, la fel de oficial, cu „studiul chestiunii“) de actualul preøedinte
al statului. Ceauøescu însuøi, ca øi regimul fasonat de el în 24 de ani de putere necontestatæ
realmente de nimeni, îøi pierduse(ræ) la sfîrøit orice legitimitate, asta e clar ca lumina
zilei (altfel, n-ar fi putut fi împuøcat atît de uøor pe cît a fost, în jubilaflia, atunci, a unui popor
întreg). Dar ca el s-o fi putut pierde chiar aøa de tot, cum s-a întîmplat, øi exclusiv „pe mîna
sa“, trebuie cæ a avut din ce cheltui…
De fapt, chestiunea legitimitæflii politice a „regimului comunist“ e complicatæ iremediabil, în
România, mi se pare, de însæøi mutaflia lui în ceea ce a ajuns sæ se cheme, unanim azi, naflionalcomunism.
Aøa cum spuneam deja în altæ parte, „comunismul“, în special în „epoca Ceauøescu“,
a împlinit aici (e drept, cu preflul unei deplasæri øi al unui decalaj istoric) chiar proiectul
politico-naflional(ist) de societate (øi de „popor“ omogen) al statului-nafliune burghez în
versiunea sa est-europeanæ (cf. „Comunismul în efigie realæ øi opera sa vie“, in Adrian T. Sîrbu
øi Alexandru Polgár (ed.), Genealogii ale postcomunismului, Cluj, Idea, 2009. Iar societatea
realæ, urmare øi a acestui uriaø echivoc, în mare parte a aderat la el. (De aceea vorbæria juridistliberalæ
despre ilegitimitate, asezonatæ øi cu „droit-de-l’homme-ism“ retrospectiv, în care se
travesteøte anticomunismul oficial de azi nu cred cæ face prea multe parale. Øi tot de aceea,
în treacæt fie spus, personal nu creditez deloc interpretarea „orientalistæ“ – chinezeascæ ori
nord-coreeanæ – a estetico-politicului de masæ ceauøist. Spus iute, „Cîntarea României“, în
pofida unor aspecte de suprafaflæ (øi-a unor contiguitæfli cronologice, exploatate øi de film),
øi nici „protocronismul“ nu sînt fenomene politic-culturale de import.)
13. Consecvent cu sine, el adoptæ vizavi de acest fel de criticæ poziflia (conservatoare øi idealistæ
în fond) a „separafliei conøtiinflei estetice“ (cf. definirea øi critica ei exemplaræ la Gadamer,
v. Adevær øi metodæ, Partea I, I, 3, § a øi b). El concediazæ rolul pedagogic al artei (iar, pentru
filmul însuøi, eventuala lui funcflie didacticæ, de informare istoricæ etc.); aceasta nu e responsabilæ
de nivelul de educaflie sau de opfliunile politice ale publicului ei; alte instanfle sînt
responsabile în societate cu pedagogia în cotidian: biserica, familia, presa. Vezi conversaflia
cu Marina Constantinescu, citatæ deja (cf. nota 4). Este, într-adevær, o linie posibilæ de apærare
a muncii artistice efectuate de Andrei Ujicæ pe, cu ajutorul øi la adresa materialului vizual
primar al filmului sæu. Personal, cred însæ cæ o lecturæ mai materialistæ (mai „literalæ“) øi în
acelaøi timp mai riguros politicæ a produsului metodei dupæ care a fost realizat filmul poate
face mai mare dreptate reflexivitæflii imanente pe care acesta o obiectiveazæ, oferind-o astfel
øi privirii, øi meditafliei spectatorilor lui.
14. Cf. Gérard Granel, „Pourquoi avons-nous publié cela?“, in De l’Université, Mauvezin, T.E.R.,
1981, p. 141 (în româneøte, v. Despre Universitate, Cluj, Idea, 2001, p. 111). Granel, în-
122
tr-o lecturæ actualizantæ a Discursului de Rectorat al lui M. Heidegger, se interoga, în ce-l
priveøte, despre „semnificaflia noutæflii naflional-socialiste în materie de politicæ modernæ“.
15. Adicæ, pe scurt, descrierea, în cuvinte, a felului în care aratæ opera vizualæ discutatæ (eventual
evocarea „impresiilor“ øi „træirilor“ suscitate de ea). Nu e doar substituirea iconicitæflii
plastic-vizuale cu metaforicitatea discursului verbal, ci øi activarea ori recursul la raportul de
suplementaritate întreflinut de cele douæ regimuri/ordini expresive.
16. În eseul meu din 2009, menflionat deja (v. supra, nota 12), øi-mi cer iertare cæ revin cu asta.
17. Criticile aduse mai devreme „teoretizærilor“ social-politice øi filosofice ale lui Ujicæ, dacæ îmi
susflin afirmaflia, se pot øi întoarce foarte bine împotriva mea în caz cæ lectura mea a filmului
sæu ar fi surprinsæ în delict de neadecvare.
18. Cf. Ph. Lacoue-Labarthe, La fiction du politique. Heidegger, l’art et la politique, Bourgois, 1987
(în româneøte, Ficfliunea politicului. Heidegger, arta øi politica, Cluj, Idea, 2010). Analizele
din ea læmuresc cu rigoare care sînt releele genealogice prin care s-au constituit filosofic
paralelismul øi îngemænarea, oglindirea reciprocæ, dintre artæ øi politic(æ) sau, într-un cuvînt,
estetico-politicul occidental, cooriginar, prin Platon, cu însæøi filosofia. Aøadar, totodatæ, solidar
cu Istoria øi Politica (i.e. a-fi-în-comun, comunitate, stat, societate øi, deopotrivæ, construcflie
a lor, reprezentare abstractæ øi funcflionare empiricæ a principiului lor de suveranitate,
øi auto(re)prezentare simbolico-sensibilæ, respectiv conducere a lor), aøa cum le gîndim dintotdeauna.
Sau, mai bine zis, aøa cum, în pofida catastrofelor la care aceastæ configuraflie
metafizico-estetico-politicæ a putut conduce în secolul trecut (naflional-socialism, stalinism,
fascisme – ori diverse combinaflii ale lor), nu øtim încæ prea bine sæ le gîndim altfel. (Actuala
culturæ mediaticæ de consum, identificatæ cu „democraflia“ øi produsæ masiv øi diversificat-standardizat,
ca oricare altæ marfæ, de industriile culturale „postmoderne“ ale capitalismului
spectacular („spectacularul integrat“ al ultimului Debord), mæ tem cæ nu este nici ea – politic
vorbind – soluflia…)
Boris Groys, cu a sa Gesammtkunstwerk Stalin. Die Gespaltene Kultur in der Sovjetunion, München–Wien,
Carl Hanser Verlag, 1988 (în româneøte, Stalin – opera de artæ totalæ. Cultura
scindatæ din Uniunea Sovieticæ, Cluj, Idea, 2007), la care a fost raportat filmul lui Ujicæ,
elaboreazæ teoretic doar un moment logico-istoric din schema genealogicæ de ansamblu
evidenfliatæ de Lacoue-Labarthe. În ce mæ priveøte, derivam naflional-comunismul pe un
fir secundar, recesiv, al acestei genealogii: evocînd cercetærile care dovedesc pasajul ei, pe
lîngæ bifurcaflia Hegel-Marx, prin Herder (patronim al originilor filosofice ale folclorismului
est-european – cf. Cl. Karnoouh, K. Verdery etc.). Øi abia aøa metisarea ei cu ce provine
din stalinism sau cu „stalino-estetismul“.