artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

3. Sigmund Freud, Die Traumdeutung
(1900), Interpretarea viselor, Opere, vol.
IX, traducere de Roxana Melnicu, Bucureøti,
Trei, 2003. (N. tr.)
10
Nimic, în aceste domenii, nu este jucat în numele istoriei ori al unor determinisme infrastructurale! Implozia
barbaræ nu este cîtuøi de puflin exclusæ. Øi færæ o astfel de reluare ecosoficæ (indiferent de numele pe care vom
dori sæ i-l dæm), færæ o rearticulare a celor trei registre fundamentale ale ecologiei, se poate, din pæcate, anticipa
o intensificare a tuturor pericolelor: ale rasismului, ale fanatismului religios, ale schismelor naflionalitare basculînd
în închideri reacflionare, ale exploatærii muncii copiilor, ale oprimærii femeilor etc.
*
Sæ încercæm acum sæ analizæm ceva mai de aproape implicafliile unei astfel de perspective ecosofice asupra conceperii
subiectivitæflii.
Subiectul nu este ceva de la sine înfleles; nu este de-ajuns sæ gîndeøti ca sæ fii, aøa cum proclama Descartes,
pentru cæ tot felul de alte moduri de a fi se instaureazæ în afara conøtiinflei în vreme ce se întîmplæ ca, atunci
cînd gîndirea se încæpæflîneazæ sæ se surprindæ pe ea însæøi, ea sæ înceapæ sæ se învîrtæ asemeni unei sfîrleze nebune,
neprinzînd însæ nimic din Teritoriile reale ale existenflei, care, la rîndul lor, intræ în derivæ unele faflæ de altele,
asemeni unor plæci tectonice sub scoarfla continentelor. Mai curînd însæ decît de subiect, cel mai nimerit ar fi
sæ vorbim de componente de subiectivare lucrînd, fiecare, mai mult sau mai puflin pe cont propriu. Ceea ce ar
conduce, inevitabil, la o reexaminare a raportului dintre individ øi subiectivitate øi, înainte de toate, la o netæ
separare a conceptelor lor. Aceøti vectori de subiectivare nu trec neapærat prin individ; care, de fapt, se gæseøte
într-o poziflie de „terminal“ faflæ de niøte procese care implicæ grupuri umane, ansambluri socioeconomice, maøini
informaflionale etc. În felul acesta, interioritatea ajunge sæ se instaureze la intersecflia multor componente
relativ autonome unele faflæ de altele øi chiar, la nevoie, clar discordante.
Øtiu cæ o astfel de argumentaflie întîmpinæ încæ dificultæfli în a se face auzitæ; mai ales în niøte contexte în care
continuæ sæ domneascæ o suspiciune, dacæ nu chiar o respingere de principiu faflæ de orice referire specificæ la
subiectivitate. Indiferent dacæ în numele unui primat al infrastructurilor, al structurilor sau al sistemelor, subiectivitatea
nu are presæ bunæ, iar cei care au de-a face cu ea, în practicæ sau în teorie, nu o abordeazæ, de obicei,
decît cu penseta, cu infinite precauflii, avînd grijæ sæ n-o îndepærteze niciodatæ prea mult de niøte paradigme
pseudoøtiinflifice împrumutate, de preferinflæ, din øtiinflele tari: termodinamicæ, topologie, teoria informafliei, teoria
sistemelor, lingvisticæ etc. E ca øi cum un Supraeu scientist ar cere reificarea entitæflilor psihice, impunînd ca
ele sæ nu fie surprinse decît prin intermediul unor coordonate extrinsece. În atari condiflii, nu trebuie sæ ne
miræm cæ øtiinflele umane øi øtiinflele sociale s-au condamnat singure sæ rateze dimensiunile intrinsec evolutive,
creatoare, autopoziflionante ale proceselor de subiectivare. Mi se pare, în orice caz, urgent sæ ne debarasæm
de toate referinflele øi metaforele scientiste, pentru a crea noi paradigme, care vor fi însæ mai curînd de inspiraflie
etico-esteticæ. De altfel, cele mai bune cartografieri ale psihicului sau, dacæ vrefli, cele mai bune psihanalize
n-au fost ele mai curînd opera lui Goethe, Proust, Joyce, Artaud øi Beckett decît a lui Freud, Jung øi Lacan?
Partea literaræ a operei celor din urmæ constituie, de altfel, tot ce este mai bun (Traumdeutung 3 a lui Freud poate
fi, de altfel, consideratæ un extraordinar roman modern!).
Punerea la îndoialæ, de cætre noi, a psihanalizei, pornind de la creaflia esteticæ øi de la implicaflii etice, nu presupune
însæ, neapærat, o „reabilitare“ a analizei fenomenologice, care, din perspectiva noastræ, este handicapatæ
de un „reducflionism“ sistematic care o împinge sæ-øi restrîngæ obiectele la o puræ transparenflæ intenflionalæ.
În ceea ce mæ priveøte, am ajuns sæ consider cæ abordarea unui fapt psihic nu poate fi separatæ de Asamblajul
de enunflare [Agencement d’énonciation] care îl face sæ prindæ corp, ca fapt øi ca proces expresiv. Între surprinderea
obiectului øi surprinderea subiectului se stabileøte un fel de relaflie de incertitudine care ne impune
ca, pentru a le articula, sæ nu putem evita un ocol pseudonarativ, prin intermediul unor mituri de referinflæ, al
unor ritualuri de orice naturæ, al unor descrieri cu pretenflii øtiinflifice care vor avea, toate, ca finalitate elaborarea
unei puneri în scenæ dis-poziflionale, a unei puneri în existenflæ care sæ permitæ, în „al doilea“ rînd, o inteligibilitate
discursivæ. Nu este vorba, aici, de o reluare a distincfliei pascaliene dintre „spiritul de geometrie“ øi „spiritul
de finefle“. Aceste douæ moduri de abordare – fie prin concept, fie prin afect øi percept – sînt, într-adevær, absolut
complementare. Prin acest ocol pseudonarativ nu este vorba decît de a desfæøura o repetiflie-suport de
existenflæ prin intermediul unor ritmuri øi al unor ritornele de o infinitæ varietate. Discursul, sau orice verigæ
discursivæ, devine astfel purtætorul unei nondiscursivitæfli care, asemeni unei dîre stroboscopice, anuleazæ jocurile
unor opoziflii distinctive atît la nivelul conflinutului, cît øi la cel al formei expresiei. Numai în felul acesta pot fi