artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

Într-un cuvînt deci, potrivit detractorilor sæi, filmul ar oculta tocmai monstruozitatea
regimului identificat irevocabil cu numele lui Ceauøescu… Or,
dacæ toate astea se cuvine, într-adevær, sæ fie spuse despre „ceauøism“ –
cu atît mai mult cu cît acesta s-a prezentat pe sine în termenii unei versiuni
dezvoltate de socialism înfloritor (chit cæ nu-i acesta unghiul din care
se face critica, cum nu este nici acela al lui Ujicæ 13 ) –, totuøi reproøurile de
acest fel cad pe lîngæ presupusul lor obiect. Pur øi simplu îøi rateazæ flinta,
cæci, „orbifli“ pesemne de resentimente încæ (prea) vii faflæ de realitatea trecutæ
a fostului regim, aceøti spectatori nu mai ajung sæ vadæ tocmai ce,
repovestindu-l în maniera sa, filmul lui Andrei Ujicæ face efectiv în privinfla
lui. Øi anume, cæ, în termenii sæi proprii, îl denunflæ. Iar ei nu væd cæ despre
asta este în fond vorba, fiindcæ n-au izbutit sæ vadæ cum anume, prin munca
sa meticuloasæ de reînscenare a evolufliei „monstrului“ (i.e. a ceauøismului),
cineastul reuøeøte nu doar sæ îl prezinte ca atare, ci sæ „dea de væzut“
øi ceea ce monstrum-ul aratæ (ca sæ zicem aøa, parafrazînd un filosof
francez exprimîndu-se despre insuficienfla indignærii dinaintea unor
fenomene politice ce ne apar ca monstruoase 14 ). Cu atît mai mult cu cît
acesta, monstrum-ul, læsîndu-se filmat in extenso, ba chiar dorindu-øi asta
– adicæ voind-o programatic øi din rafliunile politico-ideologice cele mai
pure, cæci absolut intime esenflei lui –, (aproape cæ) se aratæ de la sine.
Am zæbovit pe acest tur de orizont doar pentru a putea marca mai bine
premisele pe care îmi sprijin comentariile: propria-mi experienflæ de spectator,
dimpreunæ cu o situare intelectualæ faflæ de contextul de receptare
al filmului (i.e. faflæ de pozifliile de interpretare deja produse), context inevitabil
acumulat în cele cîteva luni scurse de la premieræ. Cæ la momentul
la care discutæm e greu sæ mai faci abstracflie de el, cu atît mai bine,
pînæ la urmæ – pentru cititor, øi pentru mine. Cæci, astfel, evocîndu-l pe
acesta, m-am putut dispensa, øi întrucîtva cu folos, de echivalentul „în
apercepflie“ al ceva ce, în economia discursului tradiflional al criticii „de artæ“,
s-ar chema ekphrasis 15 , procedeu de væzut, la rîndul lui, drept condiflie
a unei minime rigori ori proprietæfli interpretative. Or, în cazul discufliei
despre un film, ea e încæ mai dificil, de nu chiar improbabil, de satisfæcut
decît în cazul altor opere vizuale… Læsînd atunci deoparte tot ce
nu provine neapærat din ceea ce eu însumi am privit, pot proceda, în
schimb, la ceva ce nu mi se pare a fi lipsit de sens. La încercarea de a
restitui o schiflæ a poeticii filmului lui Ujicæ sau a „ficfliunii documentare“
puse la lucru (øi „în operæ“) de acesta (cineast øi film). Cu alte cuvinte,
la degajarea unui „protocol de lecturæ“ a reflecfliei estetico-politice intrinsece
pe care o desfæøoaræ øi la descifrarea, astfel, a inteligibilitæflii operafliei
ei vizuale.
116
Øi tot aici, la declinarea explicitæ a premiselor (ori circumstanflelor) interpretærii,
e locul, probabil, sæ mærturisesc øi cæ, atunci cînd am væzut filmul,
aveam deja începutæ o anume reflecflie despre „ceauøism“ 16 ; iar ea,
færæ îndoialæ, mi-a ascuflit privirea cu care m-am uitat la experienfla mea
de spectator. Stimulat øi, totodatæ, intrigat de film øi de maniera acestuia
de a-øi trata obiectul („Ceauøescu“, imaginile existente despre el, dar
øi istoria cu el), ca øi, nu mai puflin, subiectul (ce facem, azi, cu ele? cum
le putem gîndi?), aici nu fac, într-un sens, decît sæ-mi prelungesc interpretarea;
s-o completez cu alte probe (nu numai ostensive) øi, cu ajutorul
muncii extraordinare a cineastului pe materialul lui, s-o fac sæ dobîndeascæ
(cel puflin pentru mine) o concretefle (øi-o evidenflæ) de neconceput altfel.
Cu atît mai mult cu cît nici nu pretind, defel, cæ filmul ar fi „ilustrarea“
vreunei teorii. 17 Ci, dimpotrivæ, vreau sæ zic cæ el este în stare sæ fie, pe
cont propriu øi prin propriile-i virtufli calculate de cineast, theoría însæøi
– privirea autojustificatæ „greacæ“, atleticæ øi subtilæ, frontalæ øi iscusitæ…
– a ceea ce el expune. (Dar cum produsesem aliniamentele propriei reflecflii
mai înainte chiar de a (putea) avea cunoøtinflæ de proiectul cineastului,
cum, privindu-i filmul, o serie întreagæ de aspecte tematizate în
acesta mi le-au readus insistent în minte, nu væd cum – cu toatæ modestia
– m-aø putea dezice de aceastæ împrejurare.)
Propusesem, aøadar, cu cîtva timp în urmæ o interpretare a naflional-comunismului
ceauøist ca fenomen eminamente politico-cultural (inclusiv
în sensul cæ, sub unghi economico-social, el nu se distinge prin nicio
particularitate înæuntrul paradigmei capitalismului de stat socializant
numit de regulæ, propagandistic, „comunism“; ori, mai prudent, „socialism
real“). Mai precis, printr-o lecturæ a „Cîntærii României“ ca machetæ
autorealizatæ spec(tac)ular a conceperii lui de sine, îl vedeam, în esenflæ,
ca pe un fenomen estetico-politic naflionalist de masæ øi îl consideram,
în fond, ca o variantæ de „naflional-estetism“. Mæ sprijineam, evident, masiv
pe ideea a ceea ce Philippe Lacoue-Labarthe a numit „ficfliunea politicului“
(i.e., cu aproximaflie, politicul autoformat în plæsmuirea figurilor
sale vizibile, care apoi îøi modeleazæ, dupæ tiparul lor, øi subiecflii – comunitæfli,
indivizi, popoare øi conducætori), tot el væzînd în asta esenfla
avortatæ a politicii moderne, dar cu rædæcini deja la greci. 18
Vizionînd filmul lui Andrei Ujicæ, mi s-a pærut atunci, spus iute, cæ, plæsmuitæ
dintr-un material social-istoric øi politic de data aceasta familiar, ori,
mai bine zis, turnatæ chiar din imaginile care-i documenteazæ memoria
oficialæ, s-ar recunoaøte – proiectatæ pe ecran – un soi de izotopie vizual-cinematicæ
a siluetei conceptuale cæreia îi încercasem eu însumi, pe
acelaøi material de referinflæ, puterea interpretativæ. Ceea ce-mi putea
garanta, mæcar provizoriu – dar oricum frapant –, „realismul“ prezumfliei