artć + societate / arts + society #38, 2011 20 lei / 11 €, 14 USD - idea

Harun Farocki, Andrei Ujicæ
Stills from Videogramme einer Revolution, 1992, credit: Harun Farocki Filmproduktion
Autorul Autobiografiei lui Nicolae Ceauøescu
Ovidiu fiichindeleanu
În 2010, la douæ decenii dupæ dispariflia sa traumaticæ, Nicolae Ceauøescu s-a întors
oficial în spafliul public românesc, printr-un dublu eveniment: un prim act de clarificare
a statutului juridic, dacæ nu de restituire curatæ a ræmæøiflelor sale pæmînteøti,
aøadar un transfer al mormîntului sæu, de sub puterea statului, în grija familiei sale,
øi filmul lui Andrei Ujicæ, Autobiografia lui Nicolae Ceauøescu. Spun „oficial“, pentru
cæ Ceauøescu nu a contenit sæ fie o puternicæ prezenflæ spectralæ în istoria culturalæ
a tranzifliei postcomuniste. În ciuda sau poate tocmai pe fondul anticomunismului
dominant, Ceauøescu a ræmas o referinflæ permanentæ, ca o obsesie nevindecatæ,
un mic secret murdar, ieøind la suprafaflæ în momente precum scæparea freudianæ
a lui Ion Iliescu ori eternul refren popular „sub Ceauøescu era mai bine“. Cauza acestei
spectralitæfli nu a fost doar „trauma comunismului“, ci øi o serie de cezuri care
au definit dispariflia fostului øef de stat, conturînd totodatæ regimul adeværului în postcomunism:
de la acea imagine emblematicæ pozitivæ a revolufliei (decolarea elicopterului
deasupra mulflimii populare victorioase), s-a trecut treptat la o serie de experienfle
pîcloase, negative, traumatice. Astfel, vestea bunæ a revolufliei televizate a devenit
în scurtæ vreme o poveste a discursurilor færæ sfîrøit, care færîmiflau sensul pozitiv al
revolufliei, oricare ar fi fost acesta; cadrul revolufliei televizate s-a schimbat chiar în
dupæ-masa de 22 decembrie 1989, de la mulflimea popularæ entuziastæ din Studioul
4 – o altæ imagine emblematicæ pozitivæ – la vorbitorii solitari din Studioul 5. 1
Odatæ cu læsarea întunericului, istoria revolufliei a devenit apoi dominatæ de prezenfla
fantomaticæ a „teroriøtilor“ øi de conøtiinfla privirii „din afaræ“ a Occidentului, o privire
spectralæ, concertatæ cætre România, a cærei singuræ încorporare materialæ era
chiar „ochiul de sticlæ“ al televizorului. Aceastæ mutaflie a orizontului de aøteptare
al revolufliei a fost urmatæ de øtirea capturærii øi execufliei cuplului („... øi sinistra sa
soflie“), repetatæ la infinit, odatæ cu promisiunea hiperdramaticæ, întinsæ pe douæ zile
cît o eternitate, a difuzærii filmului execufliei. A urmat øi difuzarea primei variante a
filmului, mulflumitæ cæreia francezii, elveflienii, japonezii øi românii au fæcut cunoøtinflæ
cam în acelaøi timp cu o bizaræ mascaradæ a unui „proces“, printr-un film anticlimax
de douæzeci de minute, cu voci prezente doar din off øi scenariu previzibil, dar al
OVIDIU fiICHINDELEANU (n. 1976). Doctor în filosofie (2008), cu o tezæ despre mediile moderne ale
sunetului øi arheologia cunoaøterii la 1900, în pregætire pentru publicare în limba englezæ. Studii de filosofie
la Cluj (Universitatea „Babeø-Bolyai“), Strasbourg (Universitatea Marc Bloch) øi Binghamton (Universitatea
de Stat New York), cu specializare în filosofiile germanæ øi francezæ ale ultimelor douæ secole. În prezent,
pregæteøte volumul Colonizarea postcomunistæ. O istorie criticæ a culturii de tranziflie.
scena
THE AUTHOR OF THE AUTOBIOGRAPHY OF NICOLAE CEAUØESCU
Ovidiu fiichindeleanu
In 2010, two decades after his traumatic disappearance, Nicolae
Ceauøescu officially returned to the Romanian public space, by a
double event: a first act to clarify the legal status, if not a clean restitution
of his earthly remains, that is, a transfer of his grave and bodily
remains, from the power of the state to his family care, and Andrei
Ujicæ’s film, The Autobiography of Nicolae Ceauøescu. I say “officially”
because Ceauøescu did not cease to be a strong spectral presence
in the cultural history of the post-communist transition. Despite
or perhaps because the context of the dominant anti-communism,
Ceauøescu remained a constant reference, an unhealed obsession,
a dirty little secret, coming to surface in moments like Ion Iliescu’s
Freudian slip or in the eternally popular ritornello “life was better
under Ceauøescu”. The cause of this spectral state was not only
the “trauma of communism”, but a series of caesura that defined the
disappearance of the former head of state, while outlining the postcommunist
regime of truth: from that iconic, positive image of the
revolution (the helicopter taking off above the victorious popular
crowd) there was a gradual shift to a series of foggy, negative, traumatic
experiences. Thus, the good news of the broadcasted revolution
soon became a story of endless speeches, which fragmented
the positive meaning of the revolution, whatever it was; the frame
of the broadcasted revolution has changed already in the afternoon
of 22nd December 1989, from the enthusiastic popular crowd in
Studio 4 – another iconic positive image – to the solitary speakers
in Studio 5. 1 With nightfall, the history of the revolution became
dominated by the ghostly presence of the “terrorists” and by the
acknowledgement of the “outside” gaze of the West, a spectral gaze,
focused on Romania, whose only material embodiment was the very
“glass eye” of the TV set. This shift in the horizon of expectations
of the revolution was followed by the news about the capture and
execution of the couple (“... and his sinister wife”), endlessly repeated,
with the hyper-dramatic promise, stretched over two days which
seemed an eternity, of broadcasting the film of the execution.
Then the first version of the film was broadcasted, and so the French,
OVIDIU fiICHINDELEANU (b. 1976). Ph.D. in Philosophy (2008) with the
thesis “The Graphic Sound: An Archeology of Sound, Technology and
Knowledge”, currently in preparation for publication. Studies of philosophy
in Cluj (Babeø-Bolyai University), Strasbourg (Marc Bloch University)
and Binghamton (State University of New York). Forthcoming publication:
The Postcommunist Colonization: A Critical History of the Culture of
Transition (2011).
95