Memorii vol.5.pdf

104 CONSTANTIN ARGETOIANUordin personal. Nu mai eram în război, dai - nu eram încă în pace, căcijumătate ţara ne era încă ocupată de inamic şi nici comunicaţiile, niciraporturile economice nu se normalizaseră încă. Pentru noi, îndărătniciinădejdii întregirii neamului, pace însemna pacea generală, pe careo aşteptam cu încredere, şi nu socoteam pacea lui Marghiloman decâtca un armistiţiu cam ruşinos, dar impus, şi prin urmare independent devoinţa noastră — armistiţiu de care profitam ca să ne refacem puterilezdruncinate de atâtea suferinţe şi de atâtea umilinţe. Aveam impresiacălătorului care se odihneşte în sala de aşteptare fiindcă trenul lui n-asosit încă...Nu sosise trenul nostru şi toată vara anului 1918 n-am luat nici uncontact cu contigenţele vieţii mele dinainte. Nici o scrisoare de afaceri,nici o cerere, nici o scadenţă de datorii, nici o preocupare de ordin gospodărescsau profesional n-a venit să ne tulbure liniştea. A fost nunumai o totală destindere, dar şi o viaţă în marginea realităţilor, ca într-unvis... Cum ne-am întors la Bucureşti au reînceput grijile şi plictiselile,fără de care viaţa de altminteri ar fi lipsită de interes şi ar obosirepede pe oricine. Cele şase luni de Sanatoriu prealabil în Moldova auavut însă preţul lor.Singura mea ocupaţie în acest binecuvântat răstimp a fost politica,adică organizarea Ligii Poporului si conducerea îndreptării — şi singuramea preocupare, soarta armelor pe frontul de vest.Cu toate negocierile în curs şi, mai târziu, cu toată semnarea tratatuluide pace, sub pretext că tratatul nu era încă ratificat şi că armataromână nu era încă demobilizată, frontul dintre Moldova şi Munteniarămăsese încă aproape intact şi nu se deschiseseră decât câteva portiţeprin care nu se trecea decât cu „ausweis" la labă. în asemenea condiţiiar fi fost foarte greu pentru noi să trecem Milcovul cu Liga şi să începemorganizarea noastră şi în Muntenia. Dar pe lângă această greutatede ordin material — cu siguranţă că am fi trecut peste ea — mai era şio imposibilitate de ordin moral. Muntenia întreagă era încă sub ocupaţiagermană şi nici o acţiune politică pe faţă nu era cu putinţă decâtcu învoirea inamicului. Nu ne convenea să punem la cale organizaţiiclandestine şi nu putea fi vorba să cerem autorizaţia inamicului. GeneralulAverescu devenit super-ententist era hotărât să nu păşească în teritoriulocupat cât ar mai fi fost acolo un picior de neamţ, iar noi aşa-zişiifruntaşi ai Ligii, eram şi mai hotărâţi în această privinţă. Fără pre-