Memorii vol.5.pdf

MEMORII — Anexe, 1916-1918 207uneori prea izbitoare pentru ţară, Regele Carol n-a vrut să aibe decât două partidecare să se urmeze regulat la putere şi să profite regulat de foloasele ei. Şi afăcut tot ce i-a stat în putinţă ca să împiedice formarea altor partide noi caresa-i strice socotelile. Vom vedea mai departe ce consecinţe funeste a avutaceastă nenorocită concepţie politică. Deocamdată să ne păstrăm drumuldrept. Nu Regele e dar totul la noi, ci partidele politice. Iar în partidele politice.totul e şeful. Uitaţi-vă de pildă la Partidul Liberal, cel mai perfect organizatdin acest punct de vedere şi care a servit de model celorlalte. jjjefaHiajDe_cevrea. Cine îndrăzneşte să ridice vreodată vreo obiecţiune? Imprudentul care armanifesta veleităţi de independenţă ar fi înlăturat în scurtă vreme din toate situaţiilepe care le-ar fi avut, iar dacă s-ar arăta îndărătnic, sau ar face gălăgie,ar fi dat afară pur şi simplu şi gazetele partidului ar tăbărî pe el aranjâdu-I cume mai bine. Mai mult chiar, membrii Partidului Liberal nu îndrăznesc nici măcarsă întrebe ce vrea Şeful. Dovadă atitudinea dinainte de război a majorităţiiparlamentare, de care vorbeam mai sus. Compunerea Cabinetelor liberale, acelor din urmă mai ales, oglindeşte cu o desăvârşită limpezime, sistemul. Elesunt alcătuite aşa încât să pună cât mai mult în relief personalitatea Şefului, săarate că el e totul, că el conduce de fapt toate departamentele. Miniştrii de resortsunt aleşi cu îngrijire printre oamenii şterşi sau necopţi, fără trecut politicşi fără autoritate, fără situaţii personale şi fără independenţă — sau de-a dreptulcompromişi şi rămânând prin urmare la discreţia aceluia care, ştiindu-lepărţile vulnerabile îi poate da oricând peste cap. Toate condiţiile sunt adică întrunitespre a face dintr-înşii instrumente docile, instrumente oarbe în mânaŞefului. Şi trebuie să fie cineva atins de nebunia măririlor, pentru ca de dragulunei asemenea situaţii, falsă până Ia ridicol în cadrul constituţionalismuluimodem, să poată lua asupră-şi răspunderea grozavă de a conduce singur petoate terenurile viaţa neînchipuit de complicată a unei ţări civilizate. L-am văzutîn anii din urmă pe şeful Partidului Liberal învârtind singur politica externă,pregătind singur armata, întocmind singur prin oamenii săi de casă, împotrivalegilor şi regulamentelor, planul operaţiunilor militare. Căci, cum ziceammai sus, planul acesta n-a fost alcătuit precum se cuvenea de StatulMajor, ci de secretarul general al Ministerului de Război, din ordinul şi dupăindicaţiile ministrului său vcare 1-a acoperit astfel cu răspunderea lui. Dacămăsura ultimă a valorilor, în politică, e succesul — putem zice că sistemulacesta de acaparare şi de concentrare a tuturor puterilor într-o singură mână,sistem pe care-1 practică cu atâta pasiune şeful Partidului Liberal, a dat un falimentstrălucit. Şi fiindcă e totdeauna bine ca un sistem nefast să-şi dea pe faţăinepţia, am putea să ne felicităm — dacă n-ar fi cazul să plângem şi să nesmulgem părul în faţa dezastrului la care am ajuns.,Dar ca să nu fim acuzaţi şi de astă dată că vorbim numai de unul din partidelenoastre politice, să aruncăm o privire şi asupra celuilalt. După actul de