Memorii vol.5.pdf

MEMORII 77vremelnice pe care generalul Averescu a făcut greşeala să le creadă durabile.Pacea au facut-o alţii, şi „răspunderile" au fost uitate îndată ceprotagonistul lor şi-a atins scopul, adică îndată ce a fost adus la putere.Nenorocirea ţării a fost că în generalul Averescu nu era nici cea maimică stofa de dictator, ci numai stofă de arivist politic. în loc să se sprijinepe popularitatea sa ca să ajungă la atotputernicie şi să facă ordineîn ţară, s-a slujit de dânsa pentru şantaje meschine ca să forţeze mânacelor mai mari şi portiţa din dos a Guvernului. Luna de colaborare şi deintimitate cu dânsul îmi deschisese ochii asupra tuturor posibilităţilorsale şi am însemnat deja în paginile precedente toate ezitările mele faţăde o nouă colaborare, precum şi motivele care mă îndemnaseră să măînham încă o dată la căruţa lui. în starea de spirit în care mă aflam eraprin urmare natural să nu pun nici un entuziasm în îndeplinirea unorformalităţi menite să-mi dea o stare civilă politică şi nimic mai mult.Iată de ce n-am ieşit prea dezamăgit din salonul conului Matei, şi fărăsă mă las impresionat de toate meschinăriile pe care le constatasem saule ghicisem la viitorii mei tovarăşi de luptă, cu hotărârea să muncescdin greu ca să pun în picioare un organism capabil cel puţin să ţie pieptPartidului Liberal, rămas singur în luptă, căci de cel conservator numai aveam nici o grijă; o jumătate pierise odată cu Nicu Filipescu şicealaltă, a lui Marghiloman, era osândită să se prăbuşească odată cunemţii.Oricât de severă ar fi judecata mea asupra lui Averescu, nimic nu oconfirmă mai bine decât manifestul său, „apelul" pe care 1-a adresat„tuturor românilor", odată cu întemeierea Ligii. O polologhie mai searbădăşi mai goală cu greu poate fi închipuită 1 . Greoaie, fără nici unavânt, tartina generalului salvator se aseamănă cu rechizitoriul unuiprocuror de provincie într-o afacere de avort. Prejudecând efectul acesteiproze de pensionar filantrop şi acrit asupra oamenilor cu cât de puţinscaun la cap, m-au trecut sudori reci, citind-o — căci generalul mi-otrimisese încă de la 30 martie. O corectură a „apelului" era cu neputinţă,căci trebuia schimbat ritmul fiecărei fraze, şi o proză moartă nu puteafi niciodată însufleţită. Am luat condeiul şi alunecând asupra„punctelor" de doctrină care îşi aveau locul lor mai mult în programul1Acest „apel" se găseşte reprodus în întregime, pentru edificarea generaţiilor viitoare,la Anexa XXX.