Memorii vol.5.pdf

22 CONSTANTIN ARGETOIANULumea fierbea şi se frământa, Marghiloman, adus de Mitilineu, pertractaşi se lăsa greu (convins că de data asta prada nu-i mai putea scăpa),Âverescu tot mai spera — iar noi, miniştrii lui, băteam din palmeşi lăudam numele Domnului fiindcă i se făcuse milă de robii lui. Numaiunul singur din vrăjmaşii noştri nu dezarma: coconetul. Cu toatăperspectiva Guvernului Marghiloman, care numai în struna lor nu puteacânta, cucoanele. înfeudate mai toate Reginei şi familionului. continuausă-şi înfigă dinţii în noi cât puteau. Cu maniere, şi fără maniere.Găsesc printre hârtiile mele, următorul răvaş, pe care Simky Lahovari— o femeie inteligentă şi o bună prietenă — mi l-a trimis după înapoiereamea la Buftea:MAISONdeS.M.laREINE„CHERMONSIEUR, 1Petite question sentimentale qui submerge (probabil că a vrut săscrie „qui surnage", dar era atât de emoţionată!) au milieu de tout ceteffondrement.Sa Majeste la Reine demande si Horez ou EUe a laisse tellement deson coeur, nous reste ou nous est ote.Sincerement â vousSimone Lahovari"Alături de aceste rânduri înţepate cu „coeur-ul" Reginei rătăcit înHorez, reproduc „un autre son de cloche" în care violenţa sentimentelornu e deloc supărătoare fiindcă e bazată pe o deplină sinceritate şi peo totală lipsă de calcul politic. E scrisoarea Elenei general Perticari,născută Davila:„Mon cher ami,Je viens d'apprendre le detail des conditions de paix imposee:Dobrogea,le Danube,Ies Portes de Fer,Severin,Trecătorile Carpaţilor,1Simky mă chema pe nume; de data asta îmi trăgea cu „Monsieur", ca să stabileascădistanţele între noi.