Memorii vol.5.pdf

312 CONSTANTIN A.RGETOIANUal cărui obiect a fost politica internaţională a ţării, speculaţiile neruşinate cuvagoanele de export şi import, jaful făcut cu banul public atât în epoca depregătire cât şi în timpul războiului.Iată pentru ce, şi o spunem simţind în noi glasul necesităţii însăşi, iată pentruce Guvernele Brătianu trebuiesc chemate la răspundere.O cere conştiinţa publică ultragiată şi setoasă de dreptate, o cer textele delege care nu au fost alcătuite pentru a fi călcate şi dispreţuite. Oricât o astfelde chemare la răspundere ar aminti vechile noastre obiceiuri de nepăsare şi îngăduinţă,trebuieşte să se ştie că ea nu constituie ceva anormal şi străin depractica constituţională, căci e un lucru curent în Statele cu libertate politică,fie ele monarhii constituţionale sau republici, principiul responsabilităţii constituţionaleconsiderat ca o condiţie esenţială a acestor forme de Stat. Aşafiind lucrurile, e de prisos să mai căutăm dacă au mai fost şi câte au mai fost înţara noastră şi aiurea precedente de acest fel.Existenţa principiului este independentă de aplicaţiile concrete la caredânsul a dat loc în decursul timpului şi în momentul acesta, când venind a cerechemarea la răspundere a Guvernului Brătianu, creăm noi înşine un precedent— exemplu pentru viitor, nu putem să nu arătăm cât de mult am fi dorit pentrubinele ţării acesteia ca precedentul acesta să nu fi căpătat fiinţă niciodată.Domnilor Deputaţi,Comisia numită de d-voastră pentru culegerea de informaţii conform articolului17 din legea asupra responsabilităţii ministeriale, procedând de îndatăla cercetarea capetelor de acuzare şi la strângerea de fapte, a căzut de acordmai întâi de toate la modificarea şi complectarea primului cap de acuzare însensul următor:IAtât în Constituţie cât şi în legile de organizare ale diferitelor ministere, seprecizează şi se limitează puterile Suveranului şi ale miniştrilor fără a se menţionacu această ocazie că acestora ar aparţine dreptul de a declara război.De altă parte, prin faptul că nici un text de lege nu arată cui aparţine acestdrept, nu se poate ajunge la concluzia că puterea executivă este indicată prinînsăşi natura sa de a-1 exercita, fiindcă nu se poate concepe, că atunci când puterileminiştrilor sunt aşa de restrânse încât au nevoie de autorizarea Parlamentuluipentru orice acte care întrec dreptul de pură administraţie, să li se recunoascăexorbitanta autoritate de a putea singuri întreprinde actul cel maigrav şi mai solemn pe care-1 poate face un popor, acela de a declara război.în aceste împrejurări, soluţia legală a acestei chestiuni constă în a faceaplicarea principiului de drept constituţional care proclamă suveranitatea naţiunii,şi numai acestei suveranităţi, prin reprezentantul ei legal, Parlamentul, ise poate recunoaşte dreptul de a decide de destinele ţării.