Memorii vol.5.pdf

140 CONSTANTIN ARGETOIANUMă voi mărgini la două ultime însemnări pe acest teren al politiciiinterne, căci în afară de despărţirea de Grigore Filipescu şi de intervenţialui Averescu pe lângă Rege, toate câte s-au mai întâmplat până înoctombrie mi-au scăpat din minte, fiind lipsite de importanţă şi, prinurmare, de interes.Despărţirea lui Filipescu de noi s-a săvârşit în mod brusc, dar nupot să zic „şi neaşteptat" pe la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie,nu mai ţin bine minte. Deja din primăvară, din primele zile aleîntemeierii Ligii, coarda începuse să se întindă între general şi Filipescu,care, tiranic cum era din fire şi convins de infailibilitatea lui, voiasă impună Şefului toate năzbâtiile sale. Deşi foarte răbdător, deşi era înstare să asculte prostii ceasuri întregi (cu o singură condiţie: ca prostulsă se schimbe, să nu fie întotdeauna acelaşi), Averescu începuse să seenerveze şi deseori i se întâmpla să taie scurt conversaţiile cu Grigoraş.Acesta făcea spume la gură, îşi muşca buzele şi pleca furios.Ultima cearta între cei doi oameni de Stat a izbucnit cu prilejul uneidiscuţii privitoare la o atitudine mai violentă de luat împotriva lui Marghiloman.Veştile de pe frontul de vest fiind tot mai bune, o schimbarede regim se impunea cât mai grabnic, socotea Filipescu. Acelaşi lucruîl socotea şi Averescu, cum se va vedea mai la vale — numai asupracăilor de realizare nu erau de acord unul cu altul. Filipescu voia agitaţie,manifestaţii, lupte pe stradă şi găsea un prilej foarte nimerit pentruacestea în câteva alegeri parţiale ce trebuiau să aibe loc în Moldova încursul lunii septembrie. Averescu, dimpotrivă, credea cu drept cuvântcă orice luptă politică violentă n-ar fi fost la locul ei câtă vreme inamiculocupa o parte din ţară. Cearta s-a înteţit, au mai intervenit şi câtevachestiuni personale (nesocotirea câtorva prieteni de ai lui Filipescu, înorganizaţii, din partea generalului) până ce în fine Averescu, plictisit, aoprit pe interlocutorul său, care tocmai începuse să-i explice „că aşa numai merge" cu cuvintele tăioase: „Cest a prendre ou â laisser!" Lovitîn amorul său propriu (Filipescu nu se aştepta la o ruptură în ziuaaceea), arţăgosul fiu al lui conu' Nicu, a stat un moment nedumerit,apoi cu un apăsat „Cest â laisser, mon general, cest â laisser!" i-a întorsspatele şi a ieşit pe uşă. Şi rupt a fost pentru totdeauna, deşi în aniide după război i s-a mai întâmplat să cocheteze cu generalul şi chiar săîncheie alianţe şi carteluri electorale cu dânsul.