Memorii vol.5.pdf

174 CONSTANTIN ARGETOIANUniştit; i-am mărturisit complotul pus la cale cu Grigore Filipescu şil-am convins că nu se putea să nu „schimbăm" pe conul Matei până înultimul moment. întrucât privea pe Cuza „c'etait un poids mort quenous portions sur Ies epaules", şi aşa-şi aşa tovărăşia noastră nu puteasă fie de lungă durată; dacă tot trebuia să-1 pierdem mâine, mai binesă-I lichidăm azi — şi să o sfârşim. „Ai dreptate" a încheiat generalul,şi mi-a strâns mâna. De când părăsisem de fapt, dacă nu şi cu vorba,urmărirea nălucilor care ne ademeniseră la sfârşitul războiului şi ne aliniasemcu vechile partide pentru competiţia puterii, nici nu mai aveamce face cu ideologii ca ale lui Cuza. Ele nu puteau dimpotrivă decât săne compromită şi să ne îndepărteze de blidul cu linte. Gând plin deamărăciune, pe care l-am ascuns însă generalului, fiindcă-mi era ruşinede mine: de la ce înălţime căzusem în câteva luni!A doua zi, când am sosit la Averescu, la ora şi minutul convenit, amgăsit pe Cuza deja instalat şi perorând. Căutase să ademenească pe generalîntre patru ochi. Generalul tăcea însă, şi am tăcut şi eu, şi aceastăîndoită tăcere a cam descurajat pe înflăcăratul apostol, prea deştept casă nu priceapă că această îndoită tăcere nu trăda o înfrângere. Ferestrelesalonului în care scena se petrecea dau pe curte, şi erau joase. Deodatăfaţa lui Cuza s-a înseninat: pe dinaintea ferestrelor trecea, cu pasulsău tacticos şi măsurat de cocostârc, conul Matei! Ii sosea armata, deajutor pentru câştigarea bătăliei! Cum a intrat în salon conul Matei, Cuza1-a şi înhăţat: „Spuneam generalului, coane Matei, că pe lângă toateargumentele noastre de ieri, am mai găsit încă unul, peremptoriu, pentrua respinge orice contact cu Take Ionescu..." „Cuza eşti un dobitoc!1Eşti un catâr încăpăţânat! Eu m-am răzgândit astă noapte, aredreptate Argetoianu, o idee cât de bună are nevoie de un vehicul, fie elcât de prost! Am şi scris un articol pentru îndreptarea în acest sens. Vaapare mâine!"Bolta cerurilor dacă s-ar fi deschis, n-ar fi impresionat pe Cuza maimult ca aceste cuvinte căzute de sus. A rămas tâmpit; cunoştea el peconu' Matei, dar tot nu-i venea să creadă că se putuse schimba atât decomplect în câteva ceasuri. I-au îngheţat vorbele în gură şi în tăcere aracut un drum lung în gândul lui..^după ce s-a dumirit, era alt om: vulcanulîn erupţie, devenise sloi de gheaţă. îndreptându-se spre mine, cu1E singura dată când am auzit pe Matei Cantacuzino întrebuinţând un cuvânt grosolan.E drept că 1-a spus mai mult în glumă, râzând şi bătând pe Cuza pe umăr.