12.07.2015 Views

Memorii vol.5.pdf

Memorii vol.5.pdf

Memorii vol.5.pdf

SHOW MORE
SHOW LESS
  • No tags were found...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

MEMORII 83mai silueta gazdei, care se fâţâia dintr-o odaie într-alta. Aşa a fost toată carierapolitică a lui Averescu, nu „cu sfinţii", ca în liturghie, cjcu fustele.In apartamentul din strada Tăutu 1s-au întâmplat scene inenarabile.Acolo în salonul lui Bolintineanu devenit al lui Averescu. îşi succedautoată dimineaţa, cu zecile, noii aderenţi ce veneau să se înscrie — dinnenorocire mai toţi răsuflaţii celorlalte partide. Averescu, care nu-i cu- _inoştea, îi primea ca pe adevăraţi apostoli, luminaţi de duhul sfânt! în Jrealitate. Averescu avea masele, dar printre intelectuali nu reuşea să ""Tatragă decât pe cei ce căutasem un ghelir şi nu-1 găsiseră aiurea, în par- ,tidele organizate şi cu locurile ocupate.In afară de aceşti gheşeftari ordinari, din care, şi din nefericire, s-arecrutat marea masă a cadrelor Ligii (ce era de făcut dacă nu erau alţii?)şi de militarii demobilizaţi sau scoşi la pensie care urmau pe Averescudin spirit de disciplină, mai erau şi câţiva tăietori de fire de păr înpatru, care ne puneau zilnic, pe general şrpe mine la adevărate examenede conştiinţă... şi de ştiinţa^Regele lor a fost Ion Cămărăşescu. care pe acea vreme nu era încădecât un fost prefect de Silistra cu reputaţia de a fi fost un bun prefect,chiar un foarte bun prefect şi soţul... nenorocit al arătoasei domnişoareBlondei, fiica fostului ministru francez, care, deşi fusese înlocuit prinSaint-Aulaire, venise cu noi la Iaşi 2 . Cămărăşescu, takist şi soţ dezamăgit,a vrut să vie să facă politică cu noi, cu Averescu şi cu minQ. Era cuvreo opt zile înainte de întemeierea Ligii. A venit la mine şi mi-a cerutsă-1 duc la Bacău la Averescu. Faţă de reputaţia lui de administratordestoinic, şi de lipsa de conducători în care ne abăteam n-am ezitat,mi-am procurat un automobil şi am plecat cu dânsul la Bacău.^Averescu, încântat şi dânsul de o asemenea achiziţie, 1-a poftit la elîn gazdă. Trei zile de-a rândul, înainte şi după dejun, a pus pe bietul generalla examen plimbându-1 în jurul tuturor problemelor de ordin generalşi de ordin special. Am admirat răbdarea lui Averescu, dar pemine m-a exasperat. In cele din urmă nu s-a înscris, ceea ce a mâhnit1Apartamentul era la parter, într-un imobil cu două etaje. Celălalt apartament, totla parter, uşă în uşă cu Averescu, îl ocupa Constantinescu-Porcu!2Yvona Blondel-Cămărăşescu, frumoasă ca şi mumă-sa („la junonique MadameBlondei") s-a purtat foarte frumos în război ca infirmieră. în continuu pe linia întâi afrontului, a fost o providenţă a răniţilor. Din nenorocire printre aceştia a fost şi un locotenentaviator Lebrun. de care Yvona s-a amorezat lulea şi cu care a plecat în Elveţia,fără să mai întrebe pe bărbatu-său. odată cu mjsiypi]e franceze.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!