Memorii vol.5.pdf

MEMORII 107rescu, „vecinul", pentru un sfat, o fricţiune sau o sticlă de „odicolon".Odată „era să moară", din fericire eram şi eu acolo, adică la Averescu,şi Franasovici m-a dus la ea să o scap, ca medic. .JDă-i o bătaie bună.cucoane, că-i trece pe loc!" La aceste cuvinte pline de bun simţ, damas-a deşteptat s-a sculat şi m-a scuipat! Am şi eu amintirile mele derăzboi.In această promiscuitate curvărească vîn_care_A.verescu „se complăcea",s-a născut oarecare intimitate între el şi Franasovici. şi aşa a ajunsacesta şef „in spe" al Ligii în Mehedinţi! Această investitură i-a fostînsă dată fără cunoştinţa mea: generalul m-a pus înaintea faptului îndeplinit,tot cum 1-a pus şi Franasovici pe dânsul când a dezertat.în afară de Mihalache şi de Franasovici am mai dat însărcinări „deîndrumare" inginerului Virgil Potârcă de Pleniţa, fiul unui chiabur dinacel sat, doctor în drept de la Paris şi deja om cu greutate (peste 100kg.) deşi încă în floarea tinereţelor. Plin de dinamism, aproape isteric şiveşnic în mişcare, inginerul Dima a făcut treabă şi organizaţia lui dePiteşti a fost cea dintâi gata în Muntenia. Averescu o nimerise cu el,deşi nu-1 alesese decât fiindcă avea o nevasta frumuşică. Pe Potârcă îlalesesem eu, şi am avut mâna mai puţin fericită, căci prietenul Virgil alăsat-o pe tânjeală şi n-a prea făcut nimic.Şi fiindcă reamintesc aci primele contacte pe care Liga Poporului,Averescu şi cu mine le-am luat cu ţinuturile ocupate după încetarea ostilităţilor,ar fi o nedreptate să nu spun două vorbe şi despre vizita tragicomicăpe care Lili Fălcoianu. o trăsnită, ne-a făcut-o la Iaşi, cum s-adeschis drumul peste Mărăşeşti. A fost una din cele dintâi femei careau venit de la Bucureşti la Iaşi şi printr-însa, am aflat multe. Muiere de50 de ani, urâtă, sfrijită deja la 18 ani, măslinie la faţă, lipsită de oricegraţie în mişcările celor patru labe pe care le agita în cadenţa unui ritmpur fiziologic, îmbrăcată ca vai de ea, într-un sac de lustrină din careieşeau capul, braţele şi picioarele, murdară şi guralivă. Lili Fălcoianunu era lipsită şi de inteligenţă. Era deşteaptă şi sufleteşte cinstită darzănatică, şi succesivele ei entuziasme, pornite din cele mai curate sentimente,se îndepărtau la un moment dat de linia dreaptă şi se poticneau,sfărâmându-se de neprevăzutele obstacole pe care le întâlneau înşerpuita lor cale.Pe timpul războiului, Lili Fălcoianu s-a devotat răniţilor şi ideii naţionale.Ca o reacţie împotriva silniciilor ocupaţiei nemţeşti, se forma-