Memorii vol.5.pdf

46 CONSTANTIN ARGETOIANUcap cu milă şi uitându-se la mine: „Bine dragă Argetoianu, cum poatecineva să fie aşa de greşit informat şi să mai creadă că Germania poateI fi învinsa?" La aceste cuvinte a răspuns Arion şi pentru mine: „Ba să| dea Dumnezeu aşa să fie!" Am explicat apoi interlocutorilor mei, spreI mirarea amândurora şi spre consternarea lui Marghiloman, că noţ urmărisemo pace cât de rea ca să putem dovedi mai târziu că ne fuseseimpusă şi, fără să le pomenesc de propunerile lui Kuhlmann şi Mackensenşi de harta acestuia, le-am remis documentele oficiale rămase înpăstrarea mea. înainte să mă părăsească le-am împărtăşit nădejdea, siguranţachiar, că vor continua negocierile în spiritul nostru: „De vremece v-aţi dat pe mâna austriecilor nu mă îndoiesc că condiţiile de pacevor fi şi mai rele decât le întrevedeam noi. Dvs. aveţi un mare noroc: ecă şi-au ridicat germanii mâna protectoare de pe umerii dvs.!" Erau aşade departe de mentalitatea noastră — Marghiloman mai ales — încâtam citit în ochii lor îndoiala asupra stării mele mintale!A fost primul şi ultimul contact pe care l-am avut cu Guvernul Marghiloman,în afară de Mitilineu care mai circula printre noi, şi chiar cuostentaţie — n-am mai avut raporturi cu nici unul din miniştri, până lacăderea lor, zi fericită. Această lipsă de raporturi cu Guvernul şi cureprezentanţii lui nu m-a scutit însă de o polemică pe care a provocat-o„ Marghiloman prin presă, îndată după înscăunarea lui şi pe care javrelesalariate de dânsul au întreţinut-o prin foile regimului până după semnareapăcii de la Bucureşti. Ar fi fost aşa de simplu ca noul Guvern săsemneze în tăcere şi cu demnitatea condiţiile impuse de învingătoriiunui război în care răspunderea sa fusese nulă împotriva declarăriicăruia şeful lui se declarase chiar ritos. Nimeni nu s-ar fi gândit să puieîn sarcina d-lui Marghiloman şi consorţi dureroasele clauze pe careinamicul le dicta, cu călcâiul pe grumazul nostru. Dar să ceri tăcereunui regim de tip fanariot, impus cu firman, şi încă un firman semnatde vrăjmaşul nostru de moarte, era poate şi mai greu decât să-i ceridemnitate după ce se umilise înaintea tuturor epistaţilor Komandantureidin Bucureşti. Dl. Marghiloman nu se putea mulţumi cu rolulşters al unui simplu împuternicit cu semnătura; îi trebuia un succes, şia căutat să-1 pună la cale pe spinarea noastră, a lui Averescu şi a mea.Cu toată scârba de a ma răfui cu asemenea oameni şi asupra unorchestiuni de care erau legate amintiri atât de dureroase, am luat condeiulşi m-am războit timp de o lună şi mai bine cu lichelele care s-au în-