Memorii vol.5.pdf

MEMORII 61Era el, Averescu, cum era, dar era. Zilnice dovezi îmi arătau popularitatealui în,nemaipomenită creştete. Oamenii nu mai voiau pământ,nu mai voiau pace, nu mai voiau.merinde, nu mai voiau odihnă, haineşi bocanci —^v^a^Ayjjre&gu. fiindcă pentru ei Averescu, şi numaiAverescu, le rezuma şi le reprezenta pe toate. Putea Bratianu sauRegele să le tăgăduiască pământ, ei de la Averescu îl aşteptau. PuteaMarghiloman şi Regele să le anunţe apropiata pace, ei tot de la Averescuo aşteptau! Trataţi până la război, cu sau fără bunăvoinţa, ca simpleelemente de muncă, nenorociţii chemaţi pentru prima oară, nu numaiîn viaţa lor, dar în zecile şi sutele de generaţii care i-au precedat, să-şiîndeplinească rolul de oameni, s-au dat omului în care îşi puseseră încrederea,şi s-au dat trup şi suflet fără şovăire şi fără precupeţire. Unasemenea om quasi-providenţial. putea el fi înlocuit printr-altul? Segândiseră şi alţii şi făcuseră chiar încercarea cu generalul Eremia Grigorescuşi rezultatul fusese lamentabil. Popularitatea e ceva absurd şiabsurdul nu se lasă dus de mâna omului.M-am gândit şi m-am răzgândit. M-am sucit şi m-am răsucit. Personal,cu Averescu, nu-mi părea lucru mare de făcut, şi eu unul în tot cazulnu puteam porni cu dânsul cu multă încredere. Cu legenda lui însă,era mult de făcut. Numai popularitatea lui putea mobiliza şi fanatizamasele de care aveam nevoie în lupta începută în 1917. Şi iată cum, înlipsa altor posibilităţi, şi fiindcă nu voiam să părăsesc politica, am sfârşitprin a mă împăca cu ideea de a lua pe Averescu în braţe. Fără niciun entuziasm de altminteri aproape cu repulsie sufletească şi cu convingereacă colaborarea noastră va fi anevoioasă.Rezultatul lungii mele deliberări cu mine însumi a fost astfel hotărâreade a mă conforma dorinţelor exprimate de prietenii mei şi de a reluacontact cu Averescu. Şi am aşternut numaidecât pe hârtie câtevapuncte asupra cărora trebuia să cad în prealabil de acord cu dânsul:1) Faţă de onoarea pe care toată lumea o manifesta încă împotrivapartidelor şi a spiritului de partid sau de gaşcă, noua noastră formaţiunenu trebuia să poarte numele de „partid" ci de „ligă" în care ar putea săintre, în vederea unei lupte comune bine definite, pe lângă aderenţi personalişi grupări sau asociaţii deja constituite, care nu şi-ar pierde personalitatealor primitivă prin faptul aderării la Ligă. Dat fiind scopulprincipal al încercării noastre de a opune masele largi ale poporului oligarhiilorde îmbuibaţi înregimentaţi în partide, m-am gîndit că cea mai