Memorii vol.5.pdf

148 CONSTANTIN ARGETOIANURadu Cruţescu, diplomatul. Eram cu toţii, ca să zic aşa, în familie, şiplecam din Iaşi cu Cruţeştii, cu Poulet şi cu Julie Ghica, cu Ţoţoi Lahovarişi cu câţi mai încăpeau în automobilele noastre şi trei patru zile nune mai mişcăm din Geoseni unde eram primiţi cu braţele deschise.Geosenii erau o reşedinţa într-adevăr boierească ce putea rivalizacu instalaţiile moderne din Europa civilizată. Unul din cele 6-7 „castele"renumite din Moldova, cuvântul „castel" fiind luat în înţelesul celuifrancez şi curent de „chaţeau", iar nu în înţelesul românesc, mai romanticşi evocator de turnuri, de poduri basculante, de crenele şi deşanţuri adânci. La Geoseni, ca şi în celelalte castele moldoveneşti(Stânca, Comăneşti, Dărmăneşti, Miclăuşeni, Ghidigeni, Rosnov, etc.etc.) nimic nu evoca măcar tradiţii medievale, nici măcar tradiţii maivechi de o jumătate de veac. Erau toate case vesele şi comode de.oameni bogaţi, obişnuiţi să trăiască bine şi cu cât mai mulţi musafiri.Geosenii erau printre cele mai vesele. Casă încăpătoare, cu o sumă deodăi pentru prieteni, aşezată pe poalele dealuluijlin stânga Şiretului, lavreo 20 kilometri la sud de Bacău, era totdeauna plină. D-na Jurgea erao stăpână de casă desăvârşita, iar soţul ei Petruş o ajuta să-şi primeascăprietenii cu o jovialitate contagioasă care însenina după câteva minutepână şi pe cei mai posomorâţi oaspeţi. Câte zile şi câte seri plăcute ampetrecut în această primitoare casă, unde pe lângă jovialitatea lui Petruş,ne mai înveselea şi Ţoţoi cu maniile lui.Am vorbit deja cititorilor mei de Rosnov şi de familia Economos.Nimic nu se schimbase la dânşii şi toate mergeau în 1918 ca şi în 1917,numai că nu mai apăsa pe nimeni teama frontului destul de apropiat,îmi aduc aminte că, atâta vreme cât a ţinut frontul, nu mi-am desfăcutniciodată geamantanul la Rosnov, ca să fiu în orice minut gata pentru oeventuală „retragere strategică". După încheierea păcii deja Bucureştidispăruse orice pericol şi parcă se destinseseră şi nervii familiei Economosşi chiar şi irascibilul Hector se mai îmblânzise. Casa de la Rosnova fost şi mai primitoare în 1918 decât în iarna şi în toamna precedentă.Câte zile senine, lipsite de griji şi de grijă n-am petrecut şi acolo, îndrum spre Piatra-Neamţ sau la înapoiere spre Iaşi, sau spre Bacău. Deşila Rosnov lipsea „calitatea boierească" de la Geoseni, m-a primit întotdeaunaşi familia Economos cu braţele deschise şi le-am rămas adâncrecunoscător, la toţi, de prietenia pe care nu mi-au precupeţit-o. Pânăsă scriu aceste rânduri s-au dus toţi, tatăl, mama, băiatul şi fata — aceştiadoi din urmă în floarea tinereţii. Să le fie ţărâna uşoară şi veşnica