Memorii vol.5.pdf

28 CONSTANTIN ARGETOIANUtau mai serios. Kuhlmann mi-a explicat că Germania a rămas la punctulei prim de vedere şi că întreaga Basarabie va fi alipită României,dar tocmai pentru că acest punct era hotărât, trebuiau evitate toate dificultăţilede procedură. Dacă Basarabia trimitea delegaţi la Bucureştiera de data asta imposibil Puterilor Centrale să evite şi delegaţii Kievului,şi lucrurile n-ar fi putut decât să se încurce în acest caz.Biata Basarabie nu avea nici o veleitate să trimită delegaţi la Bucureşti,fiindcă nu avea încă cunoştinţă de propria ei existenţa. Naivul poporde peste Prut căzuse pe mâinile unui soviet de pezevenghi adunaţide pe stradă, pe jumătate bolşevizat şi pe jumătate jţiaţiojiaHştj care seîntrunise la Chişinău sub numele de Sfatul Ţării. Doi tineri fără trecutşi fără experienţă, Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu, mai deştepţi decâtceilalţi, îşi atribuiseră depline puteri de guvernământ, cel dintâi ca preşedinteal Sfatului şi al Republicii Moldoveneşti, cel de al doilea capreşedinte al Consiliului de Miniştri.Am avut deosebita plăcere să iau cel dintâi contact oficial cu aceştidistinşi bărbaţi de Stat basarabeni. Veniseră amândoi la Iaşi, câteva ziledupă înscăunarea Ministerului Averescu. Generalul, plictisit şi hărţuitdin toate părţile, m-a rugat pe mine să-i primesc. Am stat de vorbă cuei, şi le-am oferit o masă la Cercul Militar 1 . Din amândoi, mai bunăimpresie mi-a făcut Ciugureanu, doctor în medicină, şi — după câte sepărea — mai hotărât în socotelile Iui naţionale. Inculeţ mi s-a arătat ceera, de la prima întâlnire, o râmă, în neantul căreia un făcător_de_ minuniumflase un stomac şi proiectase o pereche de urechi şi un nas formidabil,un nas menit să miroase la distanţă şi să descurce în tufişulvieţii poteca cea bună. Se pretindea docent la universitatea din Petrogradşi purta, ca şi primul său ministru Daniel, o uniformă uzată deprajjurcic;sub bluza căcănie şi strânsă la gât năduşeala le ţinea loc de rufeşi nădragii negri şi soioşi, dar de tăietură englezească, îşi ascundeau capetelede ruşine în carâmbii unor cizme de lux, probabil şterpelite înnumele sfintelor principii ale Revoluţiei. Şi unul şi altul abia o rupeaupe româneşte, mai ales Inculeţ (Ciugureanu tot o mai încropea) şi micilecuvântări prin care au crezut de cuviinţă să răspundă la închinareamea, au fost o jale. De atunci au învăţat româneşte amândoi, şi au devenitchiar buni români, fiindcă aşa a suflat vântul. Dar atunci, îmiaduc aşa de bine aminte, ce decepţie! N-aveau un pic de sentiment ro-1Vezi Anexa XX, facsimilul menu-ului acelei mese, cu semnăturile celor prezenţi.