Memorii vol.5.pdf

162 CONSTANTIN ARGETOIANUvator, a lui Take Ionescu, după ce zbâmâise o ultimă dată în iunie1917, nu mai reprezenta în 1918 decât o epavă a trecutului, abandonatăpână şi de conducătorul ei, care îşi mutase sediul şi statul major la Parisşi-şi tăiase aproape toate legăturile cu ţara. Un Guvern Take Ionescun-ar fi părut nimănui un Guvern serios, un Guvern mai ales capabil săînfrunte curentele interne ce-şi făceau drum.Rămânea Liga Poporului — căci toate celelalte grupări politice maimărunte, nu constituiau partide de guvernământ şi nici nu pretindeauputerea pentru fiecare din ele, singure, Liga Poporului avea un puterniccurent pentru dânsa, mai ales în mase — nu era însă organizată şi ar fiîntâmpinat şi dânsa, izolată, mari dificultăţi în fruntea treburilor publice.Singura soluţie raţională era un Guvem de coaliţie care să cuprindătoate elementele politice ce susţinuseră războiul — Guvern care nepermitea să ne prezentăm uniţi atât în faţa aliaţilor noştri la Paris cât şiîntru întâmpinarea fraţilor noştri dezrobiţi. Singura soluţie raţională afost însă înlăturată din cauza nemărginitei ambiţii a lui Brătianu şi aputerii ce a avut să şi-o impună. Averescu ar fi primit soluţia, şi nici nuvedea alta, iar scrisoarea sa n-a avut alt scop decât să-şi croiască undrum către preşedinţia acestui Guvern de coaliţie pe care-1 socotea inevitabil.Am spus că a apăsat, ca să ajungă, pe „problema internă".Această „problemă internă" va deveni într-adevăr calul său de bătaie,ca să cucerească puterea şi calculele sale n-au fost greşite, căci graţie eişi-a ajuns scopul, ceva mai tîrziu decât spera, în 1920, dar şi 1-a ajuns.tRăzboiul lăsase într-adevăr în urma lui multă anarhie în spirite. încontact cu slăbiciunea şi cu neputinţa cadrelor superioare, zilnic afirmateîn auzul lor, alături de năzuinţele la un trai mai bun mărturisite detovarăşii veniţi de peste Nistru, în faţa măgulirilor şi făgăduielilor laşităţiioficiale cuprinsă de panică — masele noastre rurale, până aci supuseşi amorfe, începuseră să se deştepte şi să pretindă. Un vânt derăzvrătire sufla de la răsărit. în dezordinea spiritelor, un singur punctfix: încrederea în generalul Averescu de la care, oamenii încă nevoiaşişi obişnuiţi să cerşească, nu să ia — aşteptau tot. Iar el, Averescu, erabine hotărât să speculeze această încredere ca să se urce cât mai sus...Numai că în noiembrie 1918 trufia a fost, la cei de sus, mai mare decâtfrica: când la începutul lui 1920 a devenit frica mai mare ca trufia, auchemat pe Averescu — ca să-i scape şi să-1 dea gata!în această scrisoare a sa către Rege, Averescu urmărind scopul săuprecis, se ridică şi împotriva anulării Parlamentului lui Marghiloman