Memorii vol.5.pdf

MEMORII 95daţi intră cu cuvintele: «Rumcerod, aristirvoi!» (sau aşa ceva) adică: înnumele Rumceroului venim să vă arestam. Bărbatu-meu, foarte liniştitşi foarte demn le spuse, căci era printre ei unul care ştia româneşte:«Puneţi o sentinelă în faţa uşii şi veniţi să mă luaţi mâine dimineaţă la10; nu pot abandona pe nevastă-mea singură, noaptea, la hotel — nicialerga pe întuneric, pe străzile Odessei!» Dumnezeu m-a inspiratatunci, şi m-am adresat atunci celui care vorbea româneşte: «Dar bine,oameni buni, cum puteţi aresta un om de 77 de ani care n-a făcut nimicrău?» Bolşevicul care vorbea româneşte s-a consfătuit pe ruseşte cuceilalţi, şi i-am auzit cum spuneau: «Vosem disiat (77), niet, niet!» Şiau salutat şi au plecat...Vârsta lui bărbatu-meu 1-a scăpat de o mare nenorocire, căci bieţiinoştri români au suferit maltratări pe care alţii mai tineri le-au putut uidura,dar care, pe dânsul, la vârsta lui l-ar fi răpus. I-au pus în celuleumede. I-au culcat pe cimentul ud. Au fost schingiuiţi în toate felurile,înţepaţi cu baionetele, bătuţi cu patul puştii... Au fost siliţi să mănâncecâte 15 din acelaşi castron, cu aceeaşi lingură. Bărbatu-meu n-ar fi pututsuporta toate aceste orori şi ar fi sucombat — iar eu aş fi înnebunit!Am trăit cu inima strânsă, în teroare, timp de 4 săptămâni, de la 15ianuarie la 19 februarie, zi în care ne-am mutat 1 în Sanatorium LandesmannCernomorskaia 21, la marginea Odessei într-o frumoasă poziţiepe malul mării. Ne-au luat cu ei Nicu Ghica-Comăneşti, care se mutaseacolo cu familia lui, de mai multa vreme. Proprietarul Sanatoriului erabine cu bolşevicii, şi clienţii lui n-au fost niciodată tulburaţi de nimeni...Niciodată nu voi uita această oribilă epocă a vieţii mele, în care, înfiece zi şi în fiece ceas mă trezeam cu inima sărită de frică să nu fie ridicatşi închis scumpul meu bărbat. Oh, mai ales seara, în momentul dea mă culca, tremuram de groaza loviturilor în uşă pe care le aşteptam,şi mă întrebam ce ne vor mai aduce acele fiinţe grosolane odată cu mi-,rosul lor de votcă şi de mahorcă.Se răspândise zvonul că toţi românii arestaţi vor fi trimişi în Siberia.Această perspectivă mă înspăimânta şi mă obseda. Ce voi face eu,ce voi face eu dacă scumpul meu soţ va fi expediat în Siberia? Nici untren ca să mă iau după el. Cu trăsura? Eu, biată femeie singură, care nuştiam nici ruseşte. Să alerg cu trăsura sau pe jos, interminabilele verste1Părinţii mei locuiau în „Hotel de Londres", pe prospectul Nicolae.