Memorii vol.5.pdf

MEMORII 153Văd pe un bătrân neînduplecat, cu o ţăcălie albă şi o redingota neagră,ce se ţinea de mine ca un scai şi-mi ţâşnea în cale când îmi eralumea mai dragă ca cele sperietori împinse de un resort ce sar din cutialor, cum le deschizi capacul. Plicticos în aşa măsură încât de multe orim-am gândit să-1 arunc în Bistriţa ca să scap de el, Grigore Tomida fuseseadministrator financiar şi, de curând scos din slujbă ca tâmpit, seinstalase la Piatra, devenise averescan şi convinsese pe general de înaltelesale cunoştinţe în materie de finanţe şi de economie politică. Averescuîi confruntase teoriile cu ale lui Riccardo, le găsise „adecvate", şica de obicei mi-1 trimisese mie să mă descurc cu e\. L-am cântărit îndouă minute, l-am sictirit. Dar sictirit, a devenit şi mai scai, şi n-am pututsă scapă de dânsul nici după ce am părăsit Piatra, căci mi-a scris regulat,pagini şi pagini. Mi-a scris regulat timp de aproape 5 ani, pânăam părăsit Partidul Poporului. Ce oribilă amintire!Văd pe Thea, rumena şi blonda cameristă a generalului, cu tava cuceai, intrând dimineaţa în camera mea şi mai văd cum aşezam tava pemăsuţă şi pe Thea pe genunchii mei şi cum buzele mele se bucurau deexcelentul cozonac, — contribuţie personală a îndemânatecei fete lafericirea mea — şi de buzele ei, contribuţia mea personală la aceeaşifericire. Thea era fată cuminte şi se supunea la toate...Şi alături de Thea îmi răsare în toate amănuntele ei buna şi îngăduitoaredoamnă Clotilda, cu mustăcioara ei, urcându-se într-un Ford, soios,sau coborând din el, veşnic în drum spre sau de la una din nenumărateleaşezăminte de ajutorare a răniţilor, a convalescenţilor, a bolnavilor,a nemâncaţilor, a nespălaţilor pe care le întemeiase în toată regiuneadintre Piatra, Bacău şi Roman. Averescu fusese curăţit din frunteaGuvernului şi a armatei, dar d-na Averescu continua să se bucure detoată consideraţia şi simpatia Familiei Regale şi fusese menţinută înfruntea tuturor instituţiilor şi societăţilor întemeiate sau conduse, dintoamna anului 1916. de către dânsa. Admirabila femeie se făcea că nuvede nimic din tot ce se învârtea în jurul lui „Alessandro", ca fuste,până în casa ei, unde aproape ajunsese să nu mai fie stăpână; nu aveaînsă decât un scop, preamărirea lui „Alessandro" — nu urmărea decâto idee să-i facă viaţa cât de plăcută în cadrul obiceiurilor şi păcatelorlui. l'i închinase viaţa ei, pe care în registrul căsniciei renunţase să omai valorifice şi aşa a făcut până a murit, ca o roabă supusă stăpânuluipe care şi-1 alesese în tinereţe. Parcă tot binele pe care-1 făcea în afară îl