Untitled - Limba Romana

Analize şi sinteze 99
unor fapte sau prin suprasolicitarea
altora. Există, în primul rînd, o eliminare
involuntară prin uitare care poate
lăsa în umbra subconştientului serii
întregi de fapte lipsite de însemnătate
din perspectiva diaristului, dar care în
realitate pot fi extrem de elocvente
pentru cei interesaţi de elucidarea
vieţii acestuia. Şi dimpotrivă – faptele
pe care memoria nu le elimină nu sunt
întotdeauna cele mai semnificative.
„O psihologie mai avizată ştie
astăzi că memoria nu este simplă
reproducere şi că lucrarea fanteziei
începe cu actele ei. Cînd un memoralist
declară deci că nu se abate
niciodată de la norma sincerităţii,
lucrul trebuie înţeles numai în cadrul
condiţiilor normale ale psihologiei
omeneşti, care dau termenului de
„sinceritate” o semnificaţie relativă”
[6, p. 300].
Ficţionalizarea intenţionată
reprezintă diferenţa dintre ceea ce
sunt şi ceea ce vreau să par. Nu se
poate vorbi de confesivitate absolută
în sensul sincerităţii totale. O cauză a
limitelor sincerităţii este legată de diferitele
stări ale eului în orice acţiune
omenească. În acest sens pot fi identificate
două situaţii: prima – atunci
cînd eul manifestă tendinţa de a
ascunde laturile înjositoare ale vieţii,
de a le „cosmetiza” sau, cel puţin, de
a le înfăţişa într­o lumină favorabilă.
Şi a doua situaţie – cînd, dimpotrivă,
exagerează laturile înjositoare ale
vieţii, sporind gradul sincerităţii şi introducînd
o nouă practică, bazată pe
ceea ce putem numi „cruzimea sincerităţii”.
Prin urmare, ficţionalizarea
biografiei nu se face doar în sensul
idealizării ei. „Ea poate presupune admiterea
unor aspecte care şochează
propria conştiinţă de sine, dar simplul
fapt că arăt că sunt conştient de ceea
ce­mi este în fond defavorabil constituie
o metodă de supralicitare a mea
ca instanţă valorizatoare” [5, p. 12].
Drieu la Rochelle vorbeşte degajat
de impotenţa sa, dînd detalii care
scandalizează bunul­simţ, Simone
de Beauvoir vorbeşte fără perdea
despre nimfomanie şi lesbianismul
pe care le practică în acelaşi timp. Tot
pe aceleaşi urme calcă Michel Leiris,
Julien Green, Queneau ş.a. Mărturisindu­şi
„gusturile particulare”, Gide
nu se sfieşte să­şi exprime dorinţa
de a se tăvăli sub masă cu cei mai
ordinari oameni şi de a­şi trăi, astfel,
voluptatea corpului.
Evident, Mihail Sebastian este
departe de aceste cazuri celebre şi
totuşi sinceritatea care străbate din
paginile jurnalului său pare adesea
destul de crudă şi exagerată. El ne
îngăduie să­i reconstituim personalitatea
printr­un joc de pendulări între
literatură şi viaţă, ficţiune şi confesiune.
Printre rîndurile din Jurnal se
strecoară adesea notaţii fragmentare
referitoare la legăturile amoroase:
„Miercuri, 18 septembrie
[1935]. În sfîrşit azi o zi cu femei.
Întîi o vizită Dorinei Blanck, care m­a
invitat din senin stăruitor, şi sub un
pretext atît de pueril (vrea să citesc un
roman pe care ea nu l­a înţeles şi apoi
să i­l explic), încît se simţea limpede
că vrea altceva (...). În sfîrşit, plecînd
de la Dorina, vizită la Leni. Prima de
la despărţirea noastră din iulie.
Sînt mulţumit de mine. În afara
cîtorva mici gesturi de enervare, nu
am să­mi reproşez nici o gafă. Ea
se plîngea că nu mă recunoaşte, că
sînt rece etc., etc. (fără să insiste,
de altfel, căci e atît de indiferentă în
fond), iar eu protestam cu atîta bună
credinţă cît puteam simula. Destulă,
în orice caz, pentru ea” [7, p. 35­36].
Fireşte, erosul din Jurnal-ul lui
Mihail Sebastian este adesea contradictoriu,
frămîntat, plin de gustul
eşecului, şi, cu toate acestea, tentant:
„Jocul meu de dragoste e una din
cele mai stupide torturi. E umilitor,
e primejdios, e zadarnic, este fără
sens – şi totuşi nu­mi pot impune
odată pentru totdeauna o definitivă
renunţare. Ştiu că nu duce la nimic,
că nu poate duce la nimic, că totul e
dinainte sortit celui mai grotesc deznodămînt
– şi totuşi de fiecare dată
mă îmbarc în aceeaşi ridicolă farsă,
cu nu ştiu ce amestec de impostură şi
bună­credinţă, ca şi cum ar fi o încercare
pe care o fac pentru prima oară.
E greu să fii om sfîrşit – şi să accepţi
cu seriozitate acest fapt” [7, p. 42].
Aceste dezvăluiri spulberă