Untitled - Limba Romana

Dimensiuni ale existenţei 161
Stânca Mare
este permanent dincolo de tentaţiile
demonice, de frica de neant şi de
chinurile momentelor agonice. Viaţa
entuziastului nu cunoaşte tragicul…”
(p. 118). Neadmiterea elementelor
negative şi distructive, a dramatismului
şi a tragicului este, aşadar, singura
obsesie puternică a optimistului.
Dezvoltîndu­şi astfel pledoaria,
Cioran ajunge la concluzia că
entuziastul nu poate face parte din
categoria adamicilor, deoarece lui îi
sînt complet străine păcatul şi durerea
ca preţ pentru cunoaştere. Şi aici
filozoful intră în contradicţie cu sine
însuşi, cum vom vedea mai încolo,
şi cu legile cunoaşterii, de vreme ce
este ştiut că înaintarea prin imperiul
necunoscutului este însoţită neîntrerupt
de cele mai variate surprize
neplăcute: rezultate nesatisfăcătoare,
decepţii dintre cele mai amare,
situaţii catastrofale şi chiar efecte
tragice; pentru om, fie entuziast sau
pesimist, alt drum al cunoaşterii nu
există. După cum nu poate exista altă
cale de primenire radicală a condiţiei
umane, fie în ipostaza ei istorică, fie
văzută în perspectivă soteriologică.
Or, gînditorul, pornind tocmai de
la ideea că Hristos nu întruchipa
modelul entuziastului, îşi exprimă
convingerea că, în momentul cînd
se afla pe cruce, fiul omului regreta
amarnic că mai trebuia să fie şi fiul lui
Dumnezeu, întrucît această calitate
l­a condamnat la chinurile răstignirii.
El crede că Mîntuitorului tentat să
„fugă de pe cruce” i­ar fi plăcut mai
mult să moară „singur fără compătimirea
oamenilor şi fără lacrimile lor”
(p. 148), adăugînd: „Iubesc la Iisus
momentele de îndoială şi de regret,
clipele cu adevărat tragice din existenţa
lui…” (p. 149). Astfel, vedem că,
atunci cînd încearcă să demonstreze
că o mare personalitate istorică ce
are îndoieli şi regrete nu poate fi un
optimist, această gîndire se arată
tot mai contradictorie. În fapt, chiar
invocaţia din grădina Ghetsimani „să
treacă de la mine paharul acesta” sau
cea de pe cruce, „Dumnezeul Meu,
pentru ce m­ai părăsit?”, ar putea fi interpretate
ca dovezi de frică şi regret,
totuna acestea în nici un caz nu pot
pune la îndoială hotărîrea lui Isus de
a­şi realiza misiunea sa salvatoare.
Dacă nu putem cunoaşte care era
semnificaţia exactă a acestor invoca-