Untitled - Limba Romana

Apărător al Patriei şi al Credinţei 137
mântată prima soţie a lui Ştefan cel
Mare. Multă vreme s­a crezut că locul
odihnei ei de veci este la mănăstirea
Probota, însă s­a constatat, în lumina
ultimelor descoperiri arheologice, dar
şi a unor izvoare scrise, că Eudochia
doamna a fost înmormântată în biserica
domnească ce poartă hramul
Sf. Gheorghe din Suceava, adică în
aceeaşi biserică Mirăuţi 2 , unde cu
patru ani în urmă s­au cununat cei doi
tineri. Unii istorici admit că Eudochia
de Kiev mai născu lui Ştefan un fiu, pe
nume Petru, în 1467. Nu este exclus
ca cneaghina de Kiev să fi decedat
chiar în timpul când îl aducea pe lume
pe acest fiu, sau în scurtă vreme după
aceasta, drept urmare a unei complicaţii
legate de naşterea copilului.
Din nefericire, nu s­a păstrat
chipul zugrăvit în timpul vieţii al Eudochiei
doamna, iar portretul votiv
de la biserica Sf. Nicolae domnesc
din Iaşi, pictat la începutul sec. al
XVI­lea, atribuit fiind primei soţii a
lui Ştefan cel Mare, s­a dovedit a nu
corespunde realităţii.
S­au scurs câţiva ani după
acest eveniment tragic, numele
doamnei a fost înscris în pomelnicele
mănăstirilor, mai ales în cel al bisericii
domneşti din Suceava, unde în scurtă
vreme Ştefan făcu şi danii bogate întru
pomenirea Eudochiei şi a rudelor
ei de la Kiev 3 .
Între timp, pe voievod îl solicitau
noi evenimente deosebit de
complicate pentru ţară. După războiul
cu regele Ungariei Matei Corvin din
noiembrie­decembrie 1467, în 1469
au năvălit dinspre Nistru tătarii de
pe Volga, apoi însuşi Ştefan intră cu
multă oaste în Ţara Românească
să­l alunge din scaun pe Radu cel
Frumos, care nu numai că era credincios
osmanilor păgâni, dar vroia
să pună mâna şi pe Chilia. Astfel,
grijile ţării îl ţineau pe voievod într­o
încordare permanentă. Oricum, veni
din nou rândul să se gândească şi
la viaţa personală, trebuia adusă la
curte o nouă doamnă.
Căutările s­au oprit în cele din
urmă la o tânără odraslă împără-
tească zisă Maria de Mangop, sora
principelui Alexandru, conducătorul
Mangopului. Această domniţă se trăgea
din neamul împăraţilor bizantini,
dinastiile Paleologilor şi Comnenilor.
Maria a fost considerată o candidatură
deosebit de potrivită datorită
faptului că prin căsătoria cu ea se
făcea o legătură directă cu Imperiul
Bizantin, cu înaltele ierarhii imperiale
bizantine. Fiind de neam grec, Maria
era şi de credinţă ortodoxă, ceea ce,
de asemenea, însemna mult pentru
Ştefan cel Mare. Precum se arată
în analele istorice ale ţării, întocmite
la curtea domnească a lui Ştefan
cel Mare, căsătoria avusese loc la
14 septembrie 1472 4 . Dintru început,
relaţiile cu Maria doamna erau
dintre cele mai bune şi frumoase,
Ştefan mândrindu­se că Maria era
de neam împărătesc şi că îl făcea să
se simtă şi el împărat sau ţar, aidoma
moştenitorilor tronului împărătesc de
la Constantinopol. În context, este
revelator următorul detaliu: în 1473,
când Ştefan a poruncit unui călugăr
de la Putna să­i caligrafieze un Tetraevanghel,
în inscripţia de danie
de pe această carte, păstrată până
azi, se arată că e dăruită Sfintei mănăstirii
Humor de către „ţarul” Ştefan
al Moldovei.
Din căsătoria cu Maria de Mangop
Ştefan a avut doi fii gemeni, Ilie
şi Bogdan, născuţi în 1473. Ilie muri
în scurtă vreme, iar Bogdan se stinse
de asemenea la numai 6 ani.
Pe când era căsătorit cu Maria
de Mangop, în timpul unei campanii
de proporţii în Ţara Românească,
care s­a încheiat cu o strălucită victorie,
Ştefan a reuşit nu numai să­l
detroneze pe Radu cel Frumos şi
să­i golească vistieria ţării, ci şi să
le ia în captivitate pe Despina, soţia
acestuia, şi pe Maria­Voichiţa, fiica
voievodului muntean, pe care le­a
adus cu sine la curtea din Suceava.
Deşi Maria­Voichiţa era încă o copilă,
Ştefan, destul de tânăr şi voinic
pe atunci, îşi oprea privirile asupra
tinerei domniţe, care, semănând leit
cu tatăl ei, era de o frumuseţe aparte.