Untitled - Limba Romana

202
noastre (Chişinău, 20­21 iulie 1995)
ş.a. La aceste întruniri ştiinţifice
au fost adoptate rezoluţii, apeluri
adresate Parlamentului, altor foruri
de conducere din R. Moldova, prin
care se cerea ca în Constituţia Republicii
Moldova denumirea limbii
de stat să fie fixată prin glotonimul
limba română. Spre regret, lingviştii
n­au fost auziţi.
– Următoarea întrebare ar
putea prezenta interes pentru cititorul
mai puţin versat în ştiinţele
limbii. Aşadar, ce este un dialect,
un subdialect, care sunt graiurile
limbii noastre? Cum se explică
fenomenul existenţei / persistenţei
dialectelor, subdialectelor, graiurilor?
Ce include noţiunea de limbă
literară?
– Esenţa acestei probleme a
fost abordată frecvent în ultimii 10­15
ani, inclusiv în paginile revistei Limba
Română. Voi aminti în acest sens
articolul dlui acad. Silviu Berejan De
ce limba exemplară din uzul oficial al
Republicii Moldova nu poate fi numită
„moldovenească”? (Limba Română,
nr. 4, 1995), care include şi o Schemă
foarte instructivă pentru înţelegerea
nu numai a structurii limbii, ci şi a
denumirii ei corecte. Ştiinţa lingvistică
stabileşte că dialectele sunt ramificaţii
teritoriale ale unei limbi, diversificări
de limbă în spaţiu. Varietăţile geografice
ale limbii române sunt definite
de către dialectologi şi lingvişti de
vază în general drept dialecte, subdialecte,
graiuri. În mod curent, prin
glotonimul limba română mulţi înţeleg
„limba română din Dacia” – „dacoromâna”
– având o formă literară. Dar
în înţelegerea propriu­zis ştiinţifică a
termenului limba română mai include
şi cele trei dialecte din sudul Dunării:
aromân (numit şi macedoromân),
istroromân şi meglenoromân. Subdialectul
e subordonat dialectului, iar
graiul (grupul de graiuri) subdialectului.
Dialectul dacoromân se împarte în
cinci subdialecte (numite de unii lingvişti
graiuri): moldovean, muntean,
bănăţean, crişean, maramureşean.
În Transilvania e delimitat grupul de
limba Română
TELEGRAMĂ
Stimate domnule profesor
Vasile Pavel,
Cu ocazia împlinirii vârstei
de 70 de ani şi a celor 45 de
prodigioasă activitate ştiinţifică
şi didactică, vă urez sănătate,
împliniri şi multe succese în plan
profesional. Vă doresc, totodată,
viaţă lungă şi fericită alături de cei
dragi. La mulţi ani!
Cu sentimente colegiale
şi prieteneşti,
Maria MARIN,
şefa Sectorului
de dialectologie
şi onomastică al Institutului
de Lingvistică „Iorgu Iordan
– A. Rosetti”, Bucureşti
graiuri transilvănene. Subdialectul
moldovean (sau graiul moldovenesc)
este vorbit în cadrul Moldovei istorice,
pe ambele maluri ale Prutului. Limba
literară unifică treptat subdialectele
şi graiurile din cadrul „dacoromânei”.
Dar dat fiind faptul că limba se află
permanent în proces de „creare”, fenomenul
grai teritorial, local va persista
continuu, deşi multe particularităţi
locale ale graiurilor vor fi înlocuite
cu forme literare. Limba literară este
deci o categorie istorică şi socială. Ea
include noţiunea de normă.
– Domnule profesor, cum
explică oamenii de ştiinţă unitatea,
dar şi varietatea limbii române din
perspectivă geografică?
– Problema unităţii limbii române
şi a varietăţii ei geografice
este abordată din diverse unghiuri
de vedere: al lingvisticii generale,
al romanisticii, al românisticii şi al
geografiei lingvistice, cu referire
specială la deosebirile dialectale din
cadrul dialectului dacoromân şi la
situaţia sociolingvistică din Republica
Moldova. În concepţia marelui teoretician
al limbajului, Eugen Coşeriu,
limbile sunt sisteme de tradiţii istorice.
Limbajul e guvernat de două principii