Untitled - Limba Romana

214
şi să conştientizeze toată suflarea
românească din Basarabia, că „acolo
unde a lovit palma jandarmului sau
cuvântul neghiobului, ruşinea n­o
poate spăla cnutul imperial, oricât
de mângâietor s­ar arăta, ci numai
sărutul maicii Românii”.
Drama celuilalt Mircea, adică
M. Druc, e de altă natură, pentru că
„structura lui intelectuală e a celui
vindecat de „complexul sfâşierii”. În
pofida acestui fapt însă, el „a fost
tratat la Chişinău şi la Bucureşti
cu măsura „sfâşiaţilor”, în calitate
de agent al românismului – acasă şi
ca agent al fostului imperiu roşu – la
Bucureşti, adică tot acasă”. Autorul
ajunge să tragă concluzia că „adesea,
românii „de margine” sunt mai lucizi şi
mai morali decât cei de la centru”. Iar
dintre parlamentarii români care au
votat la 27 august 1991 recunoaşterea
ca stat a Republicii Moldova doar
unul, Claudiu Iordache, s­a dovedit
a fi cu conştiinţa identitară integră,
votând împotriva acestei gafe istorice.
După cum precizează M. Druc, ceilalţi
au recunoscut prin votul lor unanim
„raptul din 28 iunie 1940, preconizat
de pactul Molotov­Ribbentrop”. „De
fapt, constată cu tristeţe autorul,
prin această recunoaştere, România
şi­a declinat oficial orice obligaţie
cu privire la reîntregire, lăsând totul
pe seama Basarabiei (...) Nu (doar)
Moscova a fost obstacolul reîntregirii,
cum încearcă să se consoleze românii
sfâşiaţi de pe ambele maluri ale
Prutului, ci tocmai dedublarea fiinţei
româneşti, ilustrată de incapacitatea
funciară a politicienilor din cele două
capitale”.
După o minuţioasă şi subtilă
analiză a diverselor aspecte ale
„viermuielii” politice din Basarabia,
cum ar fi „războiul intraetnic” dintre
intelectualii de frunte din Chişinău,
limba Română
„tripla sfâşiere” a creştinilor ortodocşi
din Republica Moldova şi „relaţiile”
dintre bisericile ortodoxe cu centrele
religioase din Moscova şi Bucureşti,
despre unii reprezentanţi ai postmodernismului
ca nişte exponenţi
ai „ultimei generaţii sfâşiate”, Th.
Codreanu se lansează cu aceeaşi
acribie în investigarea destinului
cultural al Basarabiei, afectat şi el de
„complexul sfâşierii”. Acest aspect al
fenomenului necesită un studiu separat,
dar, în general, despre cartea
basarabia sau drama sfâşierii s-ar
putea spune că este un remediu incontestabil
împotriva acestui specific
sindrom al conştiinţei sfâşiate de la
sfârşitul secolului al XX­lea, investigat
pe cultura şi civilizaţia românească
şi identificat de cercetătorul de la
Huşi, prozatorul şi eseistul Theodor
Codreanu. Nu în zadar această carte
a apărut în acelaşi an în două ediţii:
prima – la Editura Flux din Chişinău, a
doua – la Editura Scorpion din Galaţi,
din simplul motiv că pacienţii cu aceeaşi
diagnoză – conştiinţa identitară
afectată – există cu prisosinţă pe
ambele maluri ale Prutului.
volumul basarabia sau drama
sfâşierii trebuie să ajungă în cât mai
multe mâini, paginile să­i fie parcurse
de cât mai mulţi ochi, iar textul să­i
fie sorbit de cât mai multe suflete
însetate de lumină tămăduitoare, mai
ales că autorul precizează într­o notă
din primele pagini că „de fapt, cartea
e pentru toţi conaţionalii”.
După captivanta acţiune cu
efect de iluminare şi de tămăduire a
unor conştiinţe afectate, ceea ce este
de fapt lectura acestei cărţi, oamenii
din ambele state româneşti se vor
dumeri că o Europă unită a statelor
îi va accepta doar cu o conştiinţă
sănătoasă, neafectată de nici un fel
de fisuri.