Untitled - Limba Romana

98
realizează un continuu schimb între
ele, rămînînd totuşi distincte. Astfel, în
Jurnalul lui Mihail Sebastian poate fi
identificat: un jurnal intim (care conţine
date despre situaţia sa materială,
adesea deplorabilă, pasionantele
lecturi, preferinţele în muzică şi amorurile
pasagere); un jurnal de creaţie,
adică detalii în legătură cu scrierea
unora dintre romanele şi piesele sale
de teatru, şi, în fine, un jurnal intelectual-politic
(care cuprinde date despre
război, despre atitudinile antisemite
ale unor prieteni, comentariile pe marginea
unor evenimente politice etc.).
Jurnalul intim dezvăluie stările
interioare ale omului vulnerabil Mihail
Sebastian care are o părere cît se
poate de proastă despre sine însuşi.
Senzaţiile care îl încearcă sunt de
„silă, dezgust, descompunere”, considerîndu­se
„o epavă” şi „un ratat”.
Se autocaracterizează în următorii
termeni: „Tot ce mi se întîmplă trece
undeva dincolo de mine, fără aderenţă
– ca şi cum nu m­ar privi. Am
senzaţia că sunt şifonat, prăfuit de
drum şi că aştept să ajung undeva,
pentru ca să mă schimb, să mă perii,
să iau o baie, să mă transform. Şi, în
fond, nu mă duc nicăieri, nu aştept nimic,
nu mă aşteaptă nimic”. De altfel,
Jurnalul debutează sub semnul unei
mîhniri, legată de faptul că va trebui
să poarte ochelari, „care­l fac urât” şi
îi schimbă înfăţişarea. Se consideră
incapabil de orice activitate, golit de
energie: „Adevărul e că nu izbutesc
nimic. Nici măcar să citesc disciplinat
o carte de la început la sfîrşit.
Sunt sălciu, somnoros, descompus,
dezgustat de mine însumi, aştept de
undeva puţină graţie”. Se simte prins
„într­o neverosimilă cursă”, care îl
poate duce, fie la „salvare”, fie la
„dezastru”. Aşadar, avem în faţă un
individ inadaptat care nu­şi poate găsi
un rost, nici în afară şi nici în sine.
Ceea ce se cuvine remarcat este
trăirea sinceră, nedisimulată a unei
sensibilităţi lucide, cu toate marile
şi micile ei calităţi şi defecte umane.
Orice jurnal intim este o confruntare
efemeră dintre eul interior
şi Celălalt, dintre spiritul creator şi
biografie. Subiectivitatea, intimitatea,
limba Română
subconştientul sunt doar câteva dintre
dimensiunile constante pe care autorul
încearcă să le opună timpului. Jurnalul
are o motivaţie psihologică – nevoia
de exhibare a eului profund, pe de o
parte, iar pe de altă parte, curiozitatea
cititorului de a descoperi, dincolo de
autor, personaje. Afirmaţia lui Thibaudet
că sinceritatea scriitorului este una
literară evidenţiază faptul că această
sinceritate are un caracter mediat
şi acest lucru se poate atribui oricui
care încearcă să se exteriorizeze prin
verb pentru a­şi transpune trăirile în
cuvânt. Principiul de la care pleacă
Valéry este că „cine se confesează,
minte”. Acest scepticism în privinţa
adevărului şi în privinţa sincerităţii care
este un instrument moral al adevărului
nu priveşte numai literatura subiectivă.
Sinceritatea nu poate fi realizată în
chip absolut nici măcar atunci când
instanţa de raportare prezumată este
persoana autorului­lector. Scrierea,
voită sinceră, va fi totuşi mediată în
virtutea funcţionării în subconştient
a unui principiu formativ de natură
constructivă.
Tudor Vianu, abordînd problema
sincerităţii în literatura subiectivă,
considera că exprimarea eului memorialistic
prin propriile lui evenimente
presupune o „triplă lucrare de selectare,
înlănţuire şi periodizare” [4, p.
350], aplicată materiei acestora. În
legătură cu fiecare dintre aceste trei
momente, sinceritatea literaturii subiective
va avea de suportat mari dificultăţi.
În ceea ce priveşte selectarea,
adică „reţinerea acelor evenimente
care au o semnificaţie deosebită”
şi, evident, eliminarea elementelor
nesemnificative, această operaţie
nu stă în întregime la dispoziţia
memorialistului din motive în parte
involuntare, în parte dependente de
atitudini şi sentimente speciale. Prin
urmare, în cazul literaturii subiective,
putem distinge două trepte mari ale
ficţionalizării: una neintenţionată,
cealaltă intenţionată. Prima este
„expresia unei matrice psihologice şi
spirituale proprie fiecărei individualităţi
care acţionează printr­o cenzură de
ordin inconştient” [5, p. 12]. Ea se
realizează prin omiterea arbitrară a