Untitled - Limba Romana

Legislaţia lingvistică – 15 ani de la adoptare 35
Ion HADâRCĂ,
poet, prim-vicepreşedinte
al Parlamentului Republicii
Moldova în anii 1990-1993
DACĂ ŞANSA
MOARE PRIMA
1­3. Sunt întrebări extrem de
grele şi cu atât mai dificile din perspectiva
celor 15 ani, care s­au scurs
de la adoptarea legislaţiei lingvistice.
Un deceniu şi jumătate presupune un
important segment istoric din viaţa fiecărui
stat, a fiecărui popor. Dificultăţile
formulării unui răspuns adecvat încep
chiar din start, adică de la echivocul
sintagmei „din perspectiva zilei de
azi” care, în sens tradiţional, presupune
un anumit progres, o perspectivă
dinamică, încurajatoare.
Or, ceea ce se întâmplă azi în
Republica Moldova este contrar logicii
progresului, tocmai lipsa perspectivelor
clare fiind problema acestei
republici.
Dar, să revenim. „Părţile pozitive”
şi „negative” ţin mai mult de
domeniul specialiştilor în materie. Şi
aici, tocmai în lumina acestei delimitări
/ asumări, ne apropiem de miezul
problemei. Vorba e că întotdeauna au
existat în jurul legislaţiei lingvistice
două modalităţi distincte de abordare:
prima – strict filologică sau ştiinţifică,
şi a doua – politică, sociopolitică sau
global­existenţială.
Nu voiesc să diluez ori să
evit subiectul discuţiei. Chit că în
condiţiile actuale ambele puncte
de vedere converg spre o interdependenţă
absolută. Anume această
interdependenţă a fost neglijată în
anumite perioade din cauze diferite:
tactice, polemice, ideologice, elitiste,
îngust­dogmatice, din ignoranţă ori,
pur şi simplu, din lipsa experienţei în
rezolvarea problemelor de asemenea
anvergură.
Să precizăm. Adoptarea legislaţiei
lingvistice în cadrul Sesiunii a XI-
II­a a Sovietului Suprem al R.S.S.M.
de la 29 august – 1 septembrie 1989
înseamnă propriu­zis adoptarea legilor
Cu privire la statutul limbii de stat
a R.S.S. Moldoveneşti, Cu privire la
funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul
R.S.S. Moldoveneşti, Cu privire la
revenirea limbii moldoveneşti la grafia
latină şi a Programului complex de
stat pentru asigurarea funcţionării
limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S.
Moldoveneşti.
Adoptarea acestui set de
legi şi acte normative a decurs în
condiţii extrem de complicate, sub
ochiul arhivigilent al Moscovei şi al
partidului comunist, care au luptat
din răsputeri pentru păstrarea sintagmei
„limba rusă, ca limbă de comunicare”
şi eliminarea recunoaşterii
identităţii lingvistice moldo­române în
textul de bază, constituţional, această
idee fiind formulată doar în legea Cu
privire la funcţionarea limbilor...
Respectiva legislaţie lingvistică
este tributară condiţiilor de dictat din
cadrul imperiului sovietic şi cu toate că
a fost elaborată de cei mai competenţi
savanţi în domeniu la acea vreme
(S. Berejan, A. Ciobanu, Al. Dârul,
N. Mătcaş, An. Eremia, I. Borşevici,
I. Dumeniuk ş.a.), ea a fost substanţial
alterată de un soviet suprem vizibil
antinaţional, necompetent şi controlat
de comuniştii servili imperiului.
Să ne amintim succint şi de contextul
în care a fost adoptată această
legislaţie. El a fost unul eminamente
politic. Zic politic şi nu politizat, politizarea
fundamentalistă fiind intens
promovată de cerberii regimului.
Iar sensul politic autentic, de
care se temeau autorităţile, venea
tocmai din dorinţa puternică de
libertate şi suveranitate a acestui
pământ. Componentele politice
substanţiale de la acea vreme ale
mişcării de emancipare naţională,
care îşi revendica tot mai insistent
drepturile legitime, erau: faza iniţială
a revoluţiei / re­scuturării „de catifea”
prin implicarea „neformalilor”, cum