Untitled - Limba Romana

128
Hunedoara, carte liturgică ce provenea
de la vechea mănăstire Plosca 41 .
O însemnare din 1709 de pe acest
manuscris remarca şi alte cărţi vechi
ce proveneau de la aceeaşi mănăstire
din apropierea Hunedoarei, cărţi
care, din păcate, s­au pierdut: Al besearecii
Hunedoarei, împreună cu ale
mănăstirei de la Plosca cia din gios
sunt cărţi: 3 Ev/an/gh/e/lii sârbeşti, 3
Ohtae, 2 Trioduri, 1 Pănticostariu, 2
Săbornice, o Leturghie, 3 Molitvenice,
un Mărgărit umănescu bătrăn, 3 cărţi
greceşti le-am dat în sama părintelui
Simon şi a părintelui ermonah Varnava;
eu le-am dat protopopu Gheorghi
ot Hinidoră, an 1709, feurari 16 zile.
La sfârşitul Triodului, Ieromonahul
Simeon de la Mănăstirea Neamţ „din
Ţara Moldovei”, a lăsat o însemnare
în slavonă, ce pare să dateze de la
sfârşitul veacului al XV­lea sau de la
începutul secolului următor, cu ocazia
unei călătorii la Mănăstirea Plosca din
ţinutul Hunedoarei.
Un manuscris moldovenesc de
la sfârşitul secolului al XV­lea, găsit
în biserica din Rusu Bârgăului (jud.
Bistriţa­Năsăud), se află în prezent în
patrimoniul Muzeului Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române din Cluj­Napoca.
Tetraevangheliarul a fost dăruit bisericii
din Rusu Bârgăului în anul 1511 de
preotul Mihail şi soţia sa Tecla, după
cum reiese din inscripţia slavonă de
la fila 152 42 . Faptul că manuscrisul
a fost realizat în Moldova o atestă
elementele ornamentale, frontispiciul
de la fila 98, care utilizează motivul
cercurilor înlănţuite, amintind de un
Minei pe noiembrie din 1467, scris
la Putna de Casian, ori de un alt manuscris
din 1470, păstrat în aceeaşi
mănăstire, de călugărul Chiriac şi
intitulat Cuvântările Sfântului Ioan
Gură de Aur 43 .
Din scriptoriile mănăstireşti de
la răsăritul Carpaţilor provine şi un
Liturghier slavon, scris de caligraful
Ghervasie Ieromonahul de la Putna,
în jurul anului 1492, care în veacul al
XV­lea se afla în aceeaşi zonă, vecină
Moldovei, iar în 1696 aparţinea mitropolitului
Teofil din Bălgradul Transilvaniei
44 . Un Tetraevanghel păstrat
în Biblioteca Academiei din Cluj­Napoca,
databil la începutul veacului
limba Română
al XVI­lea, scris şi el în Moldova, se
afla în Mănăstirea Lupşa, după cum
o dovedesc însemnările marginale.
Rămâne, deocamdată, necunoscut
beneficiarul donaţiei făcute
de Logofătul Ioan Tăutu, importantul
demnitar al lui Ştefan cel Mare, la
cererea căruia s­a copiat şi împodobit
cu miniaturi Psaltirea de la Muncaci 45 ,
ce se găseşte în prezent în patrimoniul
Muzeului de Etnografie din Ujgorod
(Ucraina). Manuscrisul cuprinde
şi portretul donatorului, care, fără
îndoială, se aseamănă cu cel pictat
de Gavril Ieromonahul în tabloul votiv
din biserica din Bălineşti. Psaltirea a
fost, se pare, mai multe veacuri în
posesia Episcopiei de Muncaci, ceea
ce ne face să presupunem că iniţial
Logofătul Tăutu o dăruise mănăstirii
maramureşene a Arhanghelului
Mihail din Peri, stavropighie patriarhală,
care era, la sfârşitul veacului al
XV­lea, un important centru cultural
şi religios. O asemenea filieră este
posibilă, având în vedere faptul că
bunurile mănăstirii, ctitorie a voievozilor
maramureşeni, au fost acaparate
în cele din urmă de biserica ruteană.
Desprinzând din zecile de manuscrise
slavo­române, ce provin de
la monumente din Ţara Năsăudului,
Maramureş, Bihor sau Munţii Apuseni,
doar pe acelea ce datează din
epoca marelui voievod, şi care sunt
decorate cu miniaturi, analizându­le
sub aspect artistic, vom descoperi o
latură nouă a culturii româneşti din
această parte a ţării, adăugându­se o
nouă verigă la legăturile multilaterale
ale Transilvaniei cu Moldova şi Ţara
Românească.
Domnia lui Ştefan cel Mare a
însemnat pentru românii transilvăneni
o epocă de revitalizare a mai vechilor
tradiţii cultural­artistice din ambianţa
ctitoriilor cneziale, o regenerare
spirituală ce sublinia tendinţele de
unitate ale ţinuturilor româneşti din
jurul arcului carpatic.
„Urcând treptele tronului de la
Suceava, în împrejurările dramatice
ale întregului sud­est european,
ameninţat de nestăvilita înaintare a
armatelor otomane, contemporan
al celui mai zguduitor eveniment
militar, politic şi cultural al vremii,