Untitled - Limba Romana

Legislaţia lingvistică – 15 ani de la adoptare 15
Anatol CIObANU,
dr. hab., prof. univ.,
m.c. al A.Ş.M.,
şeful Catedrei Limba
Română,
Lingvistică Generală
şi Romanică
a Universităţii de Stat
din Moldova
NICI UN STAT CU
ADEVĂRAT SUVERAN
NU E PREDISPUS SĂ
PERMITĂ UNEI ETNII
MINORITARE SĂ-ŞI
DECLARE LIMbA SA
dREPT Limbă
de coMunicare
inteRetnică
1. Legislaţia lingvistică, adoptată
la 31 august 1989 de către
Sovietul Suprem al fostei R.S.S.M.,
a avut un impact pozitiv în primii ani
de existenţă a Republicii Moldova.
Toată lumea (inclusiv minorităţile
etnice: ruşii, ucrainenii, găgăuzii,
bulgarii, evreii) au înţeles că în ţara în
care locuiesc există o limbă de stat,
care trebuie învăţată, că se scrie cu
alfabet latin, că în toate instituţiile se
utilizează limba de stat, că şcolile primare
şi secundare se organizează în
baza monolingvismului etc. Legislaţia
lingvistică stipula, în acelaşi timp, şi
foarte multe drepturi limbilor şi culturilor
naţionale ale minorităţilor.
Pentru a înlesni implementarea
legislaţiei lingvistice, Preşedinţia,
Parlamentul şi Guvernul au luat mai
multe măsuri concludente: statul a finanţat
formarea a peste 2500 de grupe
de învăţare a limbii române pentru
alolingvi, s­a deschis Departamentul
limbilor, au fost emise Decrete privind
funcţionarea limbii de stat şi a limbilor
etniilor conlocuitoare din R. Moldova;
pe lângă Guvern exista o comisie
permanentă care monitoriza modul
de implementare a legislaţiei lingvistice
pe teren. Fusese, de asemenea,
creată o comisie de examinare a nivelului
de cunoaştere a limbii de stat
de către alolingvi în vederea ocupării
unor funcţii sau obţinerii cetăţeniei.
Aşadar, şi în plan general politic
se formase un consens favorabil, „de
sus în jos”, pentru că cei ce stăteau
la cârma statului contribuiau, prin
exemplul lor personal şi prin actele
legislative adoptate, la stabilirea unei
concordii naţionale, politice, culturale,
încurajând efortul de studiere a limbii
române şi de înviorare a procesului
de cunoaştere a limbilor şi culturilor
minoritare.
2. Spre marele nostru regret,
după adoptarea noii Constituţii
(1994) politica lingvistică a luat o
altă turnură. Articolul 13 din Constituţie
a „legiferat” un neadevăr
ştiinţific, afirmând: „Limba de Stat
a Republicii Moldova este limba
moldovenească”. Glotonimul „limba
moldovenească” a fost respins de
către cei mai renumiţi filologi romanişti
din Europa Occidentală (C.
Tagliavini, E. Coseriu, V. Rusu, Gh.
Mihăilă ş.a.), Rusia (R. Budagov, S.
Bernştein, Rajmund Piotrowski ş.a.),
Ucraina (S. Semcinski, Gh. Jernovei,
G. Bostan, ş.a.), R. Moldova
(N. Corlăteanu, S. Berejan, I. Eţcu,
T. Cotelnic, V. Melnic, A. Eremia, N.
Mătcaş, I. Dumeniuk, Al. Dârul ş.a.),
Canada şi din alte ţări.
Cu toate acestea, oamenii puterii
au continuat să vehiculeze falsul
glotonim „limba moldovenească”,
provocând o acerbă campanie de
românofobie, ceea ce n­a putut să
nu destabilizeze armonia relaţiilor
cu minoritarii etnici din r.M. Mii de
alolingvi au abandonat cursurile de
studiere a limbii române, pentru că
au înţeles că statul nu­i încurajează.
Mai mult decât atât, rusofonii n­au
manifestat timp de 45 de ani postbelici
mare interes pentru aşa­zisa
„limba moldovenească”, deoarece în