Untitled - Limba Romana

Analize şi sinteze 101
eu este puţin schematic, puţin liniar,
puţin abstract, chiar cînd e graţios,
chiar cînd e străbătut de o undă de
emoţie (căci sînt aşa de sentimental).
Pot, prin urmare, să fac mici povestiri
de 200 de pagini cu accent de jurnal
intim – dar un roman nu” [7, p. 106].
Îl dezolează dificultatea de a scrie.
Condeiul său indecis este însoţit
întotdeauna de scrupule. În momentul
cînd reuşeşte să scrie, se arată
nemulţumit de felul cum scrie. Uneori
afirmaţiile sînt mai moderate, alteori
radicale: „Mă dezolează dificultatea
mea de a scrie. Şi invidiez aşa de mult
abundenţa lui Mircea. Condeiul meu e
plin de obstacole, plin de scrupule, de
ezitări. Nu aşa se scrie un roman. De
altfel trebuie să convin că nu sînt un
romancier. Pot scrie lucruri delicate
de reflecţie, de reverie interioară, de
solilocviu – dar nu pot să mă avînt cu
uşurinţă între mai multe personaje pe
care să le las să trăiască” [7, p. 106].
Conceptul de autenticitate pe
care o structură sufletească şi mentală
ca a lui Mihail Sebastian s­a pliat
perfect a generat în personalitatea
lui complexă şi o anumită spaimă de
consacrarea textului prin „tipar”. Cum
altfel ar putea fi explicată needitarea
la timp a Oraşului cu salcîmi sau
nenumăratele ştersături şi reveniri
din romanul Accidentul? Această
spaimă cultivă în el obişnuinţa de a­şi
reciti volumele pe care le găseşte mai
întotdeauna insuficient de realizate,
cu excepţia romanului De două mii
de ani. Dorinţa de a fi autentic se pare
că provoacă inhibiţii unei personalităţi
complexe ca Mihail Sebastian.
El scrie greu, deoarece în interiorul
său contradictoriu se confruntă dorinţa
de a scrie bine cu dorinţa de a
fi sincer, spontan, autentic. Această
confruntare împiedică scrisului.
Autenticitatea trăirii trebuie să se
reflecte întocmai în scris şi teama de
o reflectare parţială este cea care îi
provoacă frămîntări. Teama de a nu
fi autentic nu îl părăseşte niciodată:
„Încă o dată trebuie să deplor încetineala
mea în scris. Nimeni, cred, nu
are mai puţină vivacitate, mai puţină
libertate de mişcare, mai puţină uşurinţă
spontană decît mine. Sunt lucruri
care îmi lipsesc total. Văd uneori idei
în nu ştiu ce fulgurantă lumină – şi am
atunci impresia că totul s­ar putea
realiza miraculos în cîteva ore, ca sub
o inconştientă dictare. Dar cînd iau
tocul în mînă totul redevine opac – şi
atunci începe munca absurdă, plată,
greoaie a scrisului, care ţine zile,
săptămîni, luni, uneori ani”.
„Mihail Sebastian îşi pierde
libertatea înaintea transformării trăirii
în ficţiune şi asta tocmai pentru că
scopul final este autenticitatea pură.
Ea este cea care generează complexul
ficţiunii. Legătura definitivă cu
improprietatea expresiei blochează
demersul creator” [5, p. 13]. El se
raportează la Jurnal-ul său ca la un
roman autentic propriu­zis. Vrea să
fie scris cu o spontaneitate brută,
în deplină sinceritate, de aceea îşi
reproşează stilul şi lipsa acestei
sincerităţi.
Jurnalul intelectual şi politic cuprinde
cel mai vast spaţiu, incluzînd
însemnări despre atmosfera din
mediile intelectuale frecventate de
Mihail Sebastian şi, în special „foaia
de observaţie” a relaţiilor cu prietenii
cei mai apropiaţi: Mircea Eliade, Camil
Petrescu, Antoine Bibescu, Radu
Cioculescu, Al. Rosetti, dar şi a celora
din lumea teatrală bucureşteană.
Cea mai surprinzătoare mărturie
şi poate cea mai stranie pasiune
intelectuală pe care o face Mihail
Sebastian în Jurnal este acea pentru
Nae Ionescu. După prefaţa la romanul
De două mii de ani în care acesta
propusese o paradoxală justificare
teoretică a antisemitismului unei cărţi
evreieşti şi declanşarea furibundului
eseu al lui Mihail Sebastian Cum am
devenit huligan, oricine ar fi putut
paria pe destrămarea prieteniei lor.
Dar nu va fi aşa, căci Mihail Sebastian
continuă să­l numească călduros în
jurnal: Nae. Deşi nu mai era demult
student, discipolul nu lipseşte de la
nici unul din cursurile sale. Numai că
fostul student, maturizat acum, observă
şi „coborîrea în trepte” a „directorului
de conştiinţă”. Vraja prelegerilor
profesorului pare a se destrăma, iar
jurnalul va înregistra felul în care
fostul elev priveşte lecţiile maestrului