Untitled - Limba Romana

in memoriam 229
dar fermă, spre apropierea de norma
general românească; e suficient
să se compare între ele mostre de
limbă literară scrise de pe vremea
Republicii Autonome Moldoveneşti
interbelice 2 cu unele de după 1944
şi din deceniile ulterioare sau de limbă
literară vorbită la postul de radio
şi televiziune Chişinău în decursul
timpului 3 şi să se urmărească sensul
revizuirilor ortografice în cadrul tipului
de scriere impus 4 .
Mi­am exprimat şi cu alt prilej
[vezi: 4, p. 10] părerea că şansele de
reintegrare pe acest plan sînt reale şi
că ele sînt demonstrate de progresele
obţinute în urma repunerii în drepturi
a limbii naţionale: funcţionarea (mai)
liberă în (aproape) toate sferele vieţii
sociale creează prin ea însăşi condiţiile
de recuperare a stadiului de dezvoltare,
iar acceptarea conştientă a normei
menite să refacă unitatea spirituală
înlătură treptat elementele de izolare.
De altfel, degradarea limbii din R. Moldova
este departe de a se fi produs în
mod uniform la toţi purtătorii, ci gradele
de cunoaştere a limbii naţionale fiind
foarte diferite sub aspect cantitativ şi
calitativ. Existenţa unor cunoscători ai
ei buni şi foarte buni este o mărturie vie
a „şanselor” pe nedrept puse la îndoială
şi, totodată, o confirmare a căilor de
transformare a posibilităţii în realitate.
Exemplul acestor buni cunoscători şi
mînuitori ai limbii ar trebui să anuleze
sentimentul local al complexului de
inferioritate, care poate fi admis numai
în măsura în care stimulează dorinţa
de perfecţionare.
Optimismul meu nu mi se pare
nerealist, întrucît se bazează pe încrederea
în capacitatea limbii române
de a depăşi perioadele de criză şi de
a se scutura de efectele lor negative.
Această capacitate a fost demonstrată
în diferite momente ale istoriei
limbii noastre şi tocmai cunoaşterea
trecutului justifică încrederea în viitor.
În cele ce urmează voi semnala
cîteva analogii între starea actuală
a limbii române din R. Moldova şi
diverse perioade sau fapte din istoria
limbii române moderne.
1. Cea mai la îndemînă este
analogia cu situaţia de după Unirea
din 1918, cînd în scurta perioadă interbelică
s­a realizat unificarea limbii
literare de pe întregul teritoriu, deci
însuşirea normelor unice în toate provinciile,
inclusiv în Basarabia. N­am
să mă opresc însă la acest moment
din mai multe motive: pe de o parte,
pentru că am dezvoltat această problemă
într­o contribuţie specială 5 şi,
pe de alta, pentru că în ce priveşte
Basarabia termenii comparaţiei sînt
aceiaşi şi totuşi mult diferiţi între ei din
punct de vedere sociocultural.
Conservarea limbii române în
Basarabia – nu mai vorbesc şi de
Transnistria – în primul rînd la nivelul
exprimării rurale atît în perioada ocupaţiei
ţariste (1812­1918), cît şi a celei
sovietice (din 1940/1944) explică
nuanţa arhaico­populară a exprimării
multor vorbitori, chiar în stilul elevat şi
în forma lui scrisă. Impresia de limbă
veche curat românească pe care o
produce asupra ascultătorilor români
din alte regiuni a fost formulată de
scriitorul Paul Anghel în declaraţia
orală făcută spectatorilor la o scară
de poezie din Chişinău, la 30 august
1990: „Dumneavoastră vorbiţi ca Ion
Creangă, ca Neculce şi Cantemir,
vorbiţi ca Ştefan cel Mare”. Evident
exagerată prin saltul peste secole,
observaţia este parţial justificată, dar
ceea ce dă nota caracteristică a acestei
exprimări este alăturarea stratului
arhaico­popular cu elemente simţite
drept străinisme, iar statutul acestora
ne duce spre paralele cu epoci mai
apropiate de noi.
2. Deşi ar părea tentantă, nu
voi recurge la comparaţia cu cea mai
recentă influenţă rusă suferită temporar
de limba din România actuală
[vezi: 5, p. 66­119), într­o perioadă
parţial contemporană cu cea din R.
Moldova, întrucît deosebirile (în ce
priveşte condiţiile, căile şi efectele
ei) sînt mai mari decît asemănările
şi deci experienţa depăşirii acestei
influenţe n­ar fi convingătoare.
3. Pentru poluarea produsă de
puternica rusificare asupra limbii din