Untitled - Limba Romana

20
Gheorghe NEGRU,
conf. dr., şeful Catedrei
Ştiinţe Socioumane
a Academiei
de Transporturi, Informatică
şi Comunicaţii
POATE OARE
UN CONCEPT CARE
A FOST ŞI ESTE
EXPRESIA TEORETICĂ
A INTERESELOR
EXPANSIONISTE
RUSEŞTI SĂ
ÎNTĂREASCĂ STATUL
REPUbLICA MOLDOVA?
1­3. Adoptarea de către sesiunea
a treisprezecea a Sovietului
Suprem al R.S.S.M. a legii „Cu privire
la funcţionarea limbilor pe teritoriul
R.S.S.M.” şi a „Programului complex
de stat pentru asigurarea funcţionării
limbilor” a constituit una dintre realizările
cele mai importante ale mişcării
naţionale din R.S.S.M. care a creat,
o dată cu oficializarea statutului de
limbă de stat a „limbii moldoveneşti”
în grafie latină şi a celui de limbă de
comunicare interetnică, premisele
juridice necesare pentru regenerarea
limbii române literare.
Desigur, soluţia de compromis,
pentru care a optat sesiunea după
lungi dezbateri privind conferirea
statutului de limbă de comunicare
interetnică şi limbii ruse, era, în
condiţiile inexistenţei bilingvismului
real, o „poartă” juridică ce favoriza
subminarea calităţii de limbă oficială a
limbii române şi conservarea situaţiei
privilegiate a limbii ruse. De aceea,
anume desemnarea statutului limbii
de comunicare interetnică – „limba
moldovenească” sau cea rusă – a
devenit subiectul principal al luptei
politice din cadrul sesiunii. Este explicabil
deci de ce deputaţii democraţi
nu au insistat în plenul sesiunii asupra
limba Română
includerii în lege a glotonimului limba
română. În situaţia tensionată de
mişcarea grevistă a unor întreprinderi
rusolingve din R.S.S.M., ce doreau
decretarea limbii ruse drept limbă de
stat, confruntarea din cadrul Sovietului
Suprem în chestiunea denumirii
limbii ar fi putut duce la blocarea
lucrărilor sesiunii şi la continuarea
discriminării şi rusificării populaţiei.
În definitiv, eşecurile noastre
din domeniul lingvistic şi etnocultural
– limba română nu a mai devenit
o limbă de stat în adevăratul sens
al cuvântului – s­au datorat nu atât
„părţilor negative” ale legislaţiei din
1989, cât, mai ales, cedărilor elitei
politice democratice şi indiferenţei
funcţionarilor din sistemul administrativ
al R.S.S.M. şi al Republicii Moldova
(ne referim la români, căci de alogeni
nu are rost să mai vorbim) care, alcătuind
majoritatea, sunt responsabili de
transpunerea corectă în viaţă a legilor.
Defectele elitei şi ale funcţionarilor
respectivi (conştiinţa naţională fluctuantă,
lipsa de demnitate şi tendinţa
spre compromisuri dubioase, corupţia,
orgoliile exacerbate, inconsecvenţa,
ignoranţa şi incompetenţa etc.) au fost
şi sunt dublate de lipsa culturii politice
şi a conştiinţei naţionale moderne în
rândurile unei părţi însemnate a populaţiei
româneşti din Republica Moldova,
fapt care a blocat funcţionarea
mecanismului solidarităţii naţionale,
caracteristic statelor moderne democratice.
Pe fundalul sărăcirii cumplite
a populaţiei şi al luptei orgoliilor în
interiorul partidelor democratice, s­a
produs erodarea treptată a încrederii
populaţiei faţă de aceste partide şi
revenirea la putere, în februarie 2001,
a comuniştilor. Aceştia şi­au propus nu
numai revizuirea legislaţiei lingvistice,
nu numai oficializarea limbii ruse şi a
obligativităţii studierii ei de către copiii
români din chiar şcoala primară, ci şi
revederea principiilor de constituire a
statutului naţional Republica Moldova.
Deşi încercări de a impune valorile
etnolingvistice şi culturale sovietice
s­au făcut şi în perioada zisă agrariană,
cea comunistă se deosebeşte atât
prin amploarea fenomenului restituirii,
cât şi prin metodele totalitare utilizate.
Dacă agrarienii s­au detaşat de perioada
sovietică, cel puţin prin însuşirea