Untitled - Limba Romana

Cum vorbim, cum scriem? 45
Ion CIOCANU
A VORbI SĂNĂTOS
LIMbA MAMEI...
Ideea unor prelegeri privind aspectul
lingvistic al lucrului taxatoarelor
/ taxatorilor, ca şi al şoferilor de troleibuze,
este veche, şi ne bucurăm că
în vara aceasta ea, graţie Proiectului
„Frumoasă­i limba ţării mele” iniţiat
de Casa Limbii Române, instituţie a
Primăriei municipiului Chişinău, şi la
insistenţa Regiei Transport Electric
din capitală, se realizează. Bineînţeles,
sarcina principală a taxatoarelor /
taxatorilor este încasarea banilor de
la pasageri. Dar nu numai. În virtutea
funcţiei prestate, ei sunt, ori cel puţin
trebuie să fie, şi factori de cultură.
Zilnic taxatoarele / taxatorii contactează
cu mii de cetăţeni, astfel încât
orice greşeală a lor se multiplică în
mod monstruos, iar fiecare cuvânt ori
enunţ corect contribuie întrucâtva la
asanarea vorbirii călătorilor. De aici
necesitatea cunoştinţelor lingvistice şi
în cazul acestei categorii de angajaţi.
Cum înţelegem noi personal
perfecţionarea vocabularului şi, mai
larg, a limbajului lor?
Ne vom opri, inerent fugitiv, la
o seamă de cuvinte şi expresii pe
care le considerăm esenţiale pentru
cultura vorbirii taxatoarelor / taxatorilor,
precum şi a şoferilor de troleibuze,
autobuze şi – de ce nu? – de
microbuze.
Principalele mijloace de transport
urban de pasageri se numesc
troleibúz (nu troleibús, nici troléibus),
autobúz (nu autobús, nici autóbus),
în ultimul timp – şi microbúz (nu microbús,
nici „rutieră” care înseamnă
„maşină folosită la construcţia şoselelor”)
(a se vedea Dicţionarul explicativ
al limbii române, pag. 940). O
problemă specifică privind denumirea
troleibúz o constituie pătrunderea în
limbajul tineretului studios a termenului
troleu. Or, acesta e un „dispozitiv
instalat pe vehicule cu tracţiune electrică
şi care permite alimentarea cu
energie electrică direct de la un cablu
aerian”. A se vedea, în acest sens,
şi definiţia substantivului troleibuz:
„Vehicul rutier de transport în comun,
cu tracţiune electrică, asemănător cu
autobuzul, prevăzut cu troleu”. Folosirea
cuvântului troleu în locul denumirii
troleibúz este improprie, după cum
se specifică direct în sursa ştiinţifică
citată (pag. 1115).
Troleibuzul la care e ataşat al
doilea vagon se numeşte troleibuz
articulat (nu „garmoşcă”).
Dispozitivul în formă de fereastră
sau oblon, care se află pe acoperişul
troleibuzului şi serveşte drept
mijloc de ventilaţie, se numeşte trapă
de aerisire; dacă acesta serveşte
drept mijloc de evacuare a pasagerilor
în caz de avaríe (nu „avárie”),
el se numeşte trapă de salvare / de
securitate (nu „liuc”).
Locul de staţionare a mijloacelor
de transport pentru a urca şi coborî
pasagerii se numeşte staţie (nu „oprire”;
oprirea este „acţiunea de a (se)
opri şi rezultatul ei; încetare a unei
acţiuni, a unei mişcări, rămânere pe
loc; staţionare, stagnare”). Între două
staţii (locuri amenajate în mod special
pentru urcarea şi coborârea pasagerilor)
troleibuzul / autobuzul poate să
se oprească de nenumărate ori din
diverse cauze concrete. De exemplu,
din cauza ambuteiajului, adică a
blocării circulaţiei în urma aglomerării
maşinilor (în ruseşte „probca”).
Prima staţie a rutei e staţie iniţială
sau de pornire, iar ultima staţie de
pe rută se numeşte staţia terminus.
Denumirea staţiei include neapărat
denumirea străzii respective. De
exemplu: „Staţia strada Bucureşti”.
În cazul pieţelor, bulevardelor,
drumurilor, căilor, şoselelor nu se