Untitled - Limba Romana

208
denţilor, al soldaţilor etc. Sunt definite
domeniile comunicative şi situaţiile
comunicative, autorul considerând că,
„o dată cu clasificarea propusă, poate
fi depăşită amestecarea criteriilor
sociale, funcţionale şi „estetice” (privind
„nivelul stilului”) în determinarea
variantelor limbilor existente” (p. 117).
Tot aici este făcută o amplă trecere
în revistă a modului în care diversele
variante ale limbii, relaţia limbă­societate,
determinările psiho­, etno­ şi
socio­culturale au fost examinate sau
avute în vedere implicit în lucrările
lingviştilor români, în special în studiile
de dialectologie, stilistică, istoria limbii.
În acest sens sunt prezentate viziunile
filologilor B.P. Hasdeu, A. Philippide,
O. Densuseanu, I.A. Candrea, S. Puşcariu,
Th. Capidan, A. Vasiliu, I.Iordan,
Al.Graur. Noile orientări sociolingvistice,
din anii cincizeci până în prezent,
sunt reflectate de lucrările lingviştilor
T. Slama­Cazacu, I. Coteanu, L.
Onu, P. Miclău, F. Şuteu, B. Cazacu,
N. Saramandu şi alţi autori, care pot
fi regăsiţi în bogata bibliografie de la
sfârşitul studiului.
O problemă puţin (sau deloc)
investigată sistematic în lingvistica
noastră este cea dezbătută în studiul
Substandardul şi istoria limbii române.
Aspecte care ţin într­un fel sau
altul de substandard sunt trecute în
lingvistica română la compartimentele
„limbă vorbită”, „limbaj popular”, „abatere
de la normă”, „argou”, „jargon”,
„familiar”, „vulgar” etc. şi sunt tratate,
de regulă, în lucrările normative ca
fenomene negative, ce trebuie combătute.
Acad. K. Bochmann consideră
că „o cercetare independentă dedicată
exclusiv substandardului românesc
ar duce la depăşirea atitudinii – încă
des întâlnită – nejustificat de pudice
a lingvisticii româneşti faţă de variantele
neliterare, a căror valoare
comunicaţională este cel mai adesea
ignorată. Tocmai această atitudine
păguboasă trebuie să fi fost, până
acum, motivul reţinerii faţă de cercetarea
aprofundată a substandardului”
(p. 159). Prin „substandard” autorul
înţelege toate elementele limbii care
limba Română
se situează „sub” standard, fără a
prezenta caracteristicile dialectelor,
ale subdialectelor sau ale graiurilor
şi conchide că acesta nu poate fi
definit şi ipostaziat ştiinţific decât prin
raportare la standard, ca negare a
acestuia, dar şi ca negare a dialectelor
totodată” (p. 168).
Aceleiaşi probleme este consacrat
studiul Argou şi substandard
în limba română, fiind menţionat
stadiul nesatisfăcător în care se
află cercetarea substandardului. Or,
anume formele de exprimare ce se
încadrează în substandard se manifestă
astăzi într­un mod deosebit de
activ, modificându­se permanent în
funcţie de schimbările care au loc în
societate; ele reprezintă aspectele
vii ale comunicării, care de multe ori
sunt cu totul diferite de cele clasice,
de exemplu, din operele scriitorilor
consacraţi. Ceea ce oferă limbajul
presei, comunicarea „informală” a tinerilor,
internetul şi multe alte forme de
comunicare, în care se manifestă cu
precădere substandardul, mai rămâne
încă în afara atenţiei cercetătorilor.
În compartimentul Sociolingvistica
şi politica lingvistică sunt inserate
studii mai recente care vizează atât
probleme ce ţin de metodologie,
cum ar fi cel intitulat Cu privire la
valoarea operativă a conotaţiei în
sociolingvistică, cât şi investigaţii
care vizează situaţia lingvistică în
zonele de multilingvism, analiza unor
probleme legate de situaţia limbii
române în R. Moldova, o serie de
informaţii referitoare la situaţia minorităţilor
etc. Reflecţiile şi atitudinile
autorului, bazate pe analiza atentă
a fenomenelor, prezintă un deosebit
interes, căci vizează cele mai actuale
probleme, lucru demonstrat şi de
titlurile materialelor, dintre care enumerăm
doar câteva: Numele limbii
şi adevărul ştiinţific; „Moldoveneşte”
sau „româneşte”? Aspecte lingvistice,
culturale şi politice ale limbii de stat;
Minorităţile în conştiinţa majorităţilor;
Românii din Ucraina – o minoritate între
frontiere; Canada – Catalonia – Tirolul
de Sud: trei posibilităţi de rezol-