Cuvânt Înainte Imunologia este unul dintre ... - Cursuri Medicina

d) Asemãnarea antigenicã între antigenele exogene şi componentele self. Uneori,microorganismele infecţioase conţin molecule asemãnãtoare, înrudite antigenic cu componenteleself. Se sintetizeazã anticorpi care recunosc nu numai antigenul invadant, ci şi propriilecomponente. De exemplu, peretele de Str. haemolyticus conţine proteina M. Anticorpii antiproteinãM reacţioneazã încrucişat cu proteine membranare ale celulelor muşchiului cardiac.Unele antigene exogene, de origine bacterianã, stimuleazã sinteza anticorpilor ce dau reacţiiîncrucişate cu molecule ale suprafeţei hematiei. De aceea, infecţia cu Str. haemolyticus produce,uneori, leziuni ale miocardului.Maladiile infecţioase (sifilis, leprã) stimuleazã sinteza autoanticorpilor (factorul reumatoid,anticorpi anti-tiroidieni) şi aceştia ar putea fi cauza dezechilibrului mecanismelor imunologicecentrale. Rãspunsul autoimun este declanşat de novo sau cel preexistent este amplificat dupãinfecţia cu o largã varietate de virusuri ADN şi ARN,La animalele de experienţã, infecţiile virale acute şi persistente pot induce sau pot acceleraevoluţia maladiei autoimune.e) Activarea rãspunsului imun poate fi rezultatul întreruperii stãrii de echilibru a reţeleiidiotipice. Limfocitele sunt legate într-o reţea funcţionalã complexã, prin interacţiuni ce implicãregiunile variabile ale receptorilor de antigen. Limfocitele T au receptor de antigen cu regiunivariabile şi stimuleazã rãspunsul anti-idiotipic. In mod normal, în absenţa stimulului antigenic,interacţiunile celulare menţin sistemul imunitar în echilibru, dar la contactul cu antigenul,reţeaua se orienteazã în sensul elaborãrii rãspunsului imun specific. Ulterior, datoritã semnalelorsupresoare, reţeaua se întoarce la starea de echilibru. Interacţiunile idiotipice pot avea rolstimulator sau inhibitor al rãspunsului imun. Anticorpii anti-idiotipici, care în mod obişnuit au rolreglator, pot fi autoanticorpi.f) Supravieţuirea limfocitelor autoreactive. In timus, clonele de limfocite self-reactive sunteliminate. In organism, rãmân totuşi clone cu o autoreactivitate medie. Ele nu sunt agresive faţãde propriile antigene, dar pot deveni foarte reactive, dupã ce s-au activat sub acţiunea unuiantigen exogen. Dupã activare, prolifereazã şi atacã ţesutul self. Dacã limfocitele supravieţuiescmai mult decât este necesar, efectul acţiunii lor se extinde. Mecanismul supravieţuiriilimfocitelor activate pare a fi implicat în generarea lupusului sistemic eritematos şi a artriteireumatoide. Supravieţuirea limfocitelor se datoreazã producerii unor molecule ce blocheazãligandul Fas. Astfel, ligandul Fas nu se mai leagã specific cu receptorul Fas şi transmitereamesajului morţii în limfocit este blocatã.g) Stimularea policlonalã a limfocitelor B. Unii agenţi infecţioşi, ca de exemplu virusul Epstein-Barr, infecteazã limfocitele B şi produc activarea policlonalã. Ele strãbat câteva cicluri de