Cuvânt Înainte Imunologia este unul dintre ... - Cursuri Medicina

Terapia neoplaziilor este abordatã pe urmãtoarele cãi: chirurgicalã, radioterapia, chimioterapia şiimunoterapia. Oricare ar fi modalitatea de tratament, este necesarã reducerea prealabilã a maseitumorale prin rejecţie chirurgicalã.Terapia chirurgicalã are ca scop reducerea dimensiunilor tumorilor solide, în stadiile timpurii aleneoplasmelor de sân, colon, plãmân, prostatã - cele 4 malignitãţi majore la om, ce reprezintãpeste 50% din totalul tumorilor solide.Radioterapia poate fi primarã sau secundarã. Cea primarã se practicã în cancerele capului,gâtului şi în maladia Hodgkin (neoplazie a ganglionilor limfatici, din diferite regiuni alecorpului). Radioterapia este mai eficientã pentru ţesuturile moi, în arii adiacente maxilarelor şicãilor nazale. Iradierea totalã se practicã înainte de transplantul mãduvei osoase şi este foarteeficientã pentru anumite leucemii acute, refractare la chimioterapie şi pentru tratamentul unortumori solide (cancer de sân), care au revenit dupã câţiva ani de remisiune.Chimioterapia constã în tratamentul cu medicamente citotoxice, majoritatea fiind produse desintezã chimicã. Scopul chimioterapiei este de a omorî selectiv celulele maligne, deoarece au oratã superioarã de creştere şi diviziune. Cele mai sensibile la chimioterapie sunt leucemiile.Efectul medicamentelor citotoxice este dependent de dozã. Dozele prea mici nu produc efect, iarcele mari au efecte toxice asupra organismului, în special asupra mãduvei osoase şi asupracelulelor cu o ratã mare de diviziune. Doza se calculeazã la aria de suprafaţã corporalã,preferabilã raportãrii la greutate. Majoritatea agenţilor citotoxici se administreazã intravenos,calea oralã fiind adecvatã pentru ciclofosfamidã (şi pentru tamoxifen).Agenţii chimioterapeutici, în funcţie de mecanismul acţiunii lor, aparţin mai multor clase.Agenţii alchilanţi induc formarea legãturilor transversale stabile între cele douã catene ale AND(prin legarea de N7 a guaninei) şi inhibã replicarea moleculei de ADN. Interacţiunea poate sã seproducã cu una sau cu ambele catene ADN. Alchilarea guaninei induce împerecherea anormalãcu timina sau depurinarea prin excizia resturilor de guaninã. Consecinţa este ruperea catenei deADN. Dacã legãtura transversalã se face între resturile de guaninã ale celor douã catene, exciziareparatorie poate sã rupã molecula de ADN şi sã rezulte o mutaţie letalã pentru celulã. Agenţiialchilanţi reacţioneazã chimic cu grupãrile sulfhidril, amino, hidroxil şi fosfat. Acţiunea lor nuare specificitate de fazã a ciclului celular, dar celulele sunt mai sensibile în faza G1 şi S. Efectulse manifestã prin blocarea ciclului celular dupã faza G2.Mecanismul rezistenţei dobândite la agenţii alchilanţi poate sã conste într-o retenţie scãzutã aagentului în celulã, în creşterea sintezei compuşilor sulfhidril cu greutate micã şi în creşterea