Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
Regatului Italiei. Astfel, în Telegrama 15 din 18 ianuarie 1862 1 trimisă de
Ministrul de Externe italian Cairoli agentului și consulului general al Italiei la
București, Cavalerul Annibal Strambio, referitoare la raportul acestuia 180 din
31 decembrie, șeful diplomației italiene aprecia atitudinea perspicace și
prudentă a Cavalerului privind Firmanul Porții referitor la noua situație din
Principatele Danubiene. Acesta lăuda răspunsul Cavalerului la comunicatul
oficial privind proclamarea prin care Excelența Sa Principele Cuza notifica
unirea provinciilor amintite, răspuns care corespundea politicii Guvernului
Regal și liniei politicii leale cu care guvernul italian urmărea atât politica
Principatelor, cât și politica Porții referitor la acestea.
Cairoli preciza că nu putea dori pentru Principate decât ceea ce își dorise
și pentru Italia și anume unitatea națională, vocea poporului să fie ascultată. De
asemenea, titularul portofoliului afacerilor străine aprecia că interesul
Principatelor era acela de a fi respectate tratatele care determinaseră statul de
drept. Cairoli încheia apreciind că aceasta era linia politică de urmat în
continuare de reprezentantul român la București 2 .
În urma recunoaşterii desăvârşirii Unirii politico-administrative, cele
două guverne şi-au prezentat demisia şi la 22 ianuarie/3 februarie 1862 s-a
format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu.
Două zile mai târziu, se întrunea la Bucureşti Adunarea Țării. Cu acest prilej,
Cuza a rostit un vibrant discurs în care a anunţat pe deputaţi că „Unirea
definitivă a Principatelor… va fi precum România o va dori şi o va simţi” 3 .
Dincolo de reacțiile de circumstanță, generate de orgoliul rănit al
puterilor garante, s-a impus jocul intereselor politice europene. Premierul
piemontez Camillo Benso di Cavour privea cu simpatie dubla alegere a lui Cuza
și exclama: „Triumf al politicii Franței și Sardiniei în Orient” 4 .
Activitatea diplomatică a Italiei în Principate în timpul reformelor lui
Cuza, a fost una intensă, vădind un real interes făţă de modificările socialpolitice
de la Bucureşti şi Iaşi.
Convenţia de la Paris din 19 august 1858 crease un mecansim greoi de
funcţionare a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, care paraliza
iniţiativele reformatoare la nivelui Adunării compusă din membri ai grupărilor
liberală şi conservatoare. Extrapolând, putem considera că viaţa politică
românească aflată în stadiu incipient era o copie la scară redusă a scenei politice
europene, dominată şi ea de „spiritul conservator”, în care liberalismul radical
risca să compromită sprijinul politico-diplomatic şi aşa fragil al Puterilor
1 A.S.D.M.A.E., fond Moscati VI, Serie prima, Cartegio confidenziale e riservato, busta 216,
fasc.1.
2 Ibidem.
3 Ibidem.
4 Dumitru Vitcu, op. cit., p. 38.
104